Jocuri Made in Romania: studioul Amber ajunge la 13 mil. de $ cifră de afaceri

Amber, compania dezvoltatoare de jocuri cu capital 100% românesc, a raportat pentru anul 2019 cea mai mare cifră de afaceri din istoria acesteia: 57,85 milioane Lei (13.65 milioane de dolari). Marja de profit a companiei în 2019 a fost de 12%.

Motorul principal căruia i se datorează această creștere a fost focalizarea pe serviciile de full game development, veniturile pe acest segment crescând cu 300% în 2019 față de anul precedent. Această creștere este așteptată să continue puternic și în acest an.

“Dezvoltarea unei rețele internaționale de studiouri specializate pe diverse competențe și focus-ul pe full development s-au dovedit a fi direcții strategice profitabile pentru Amber. În ultimul an am deschis două noi sedii, în Botoșani și în Guadalajara, Mexic, și am integrat în Amber un studio independent local, Scorpius Games. Expansiunea agenției va continua în ritm accelerat în perioada următoare”, a precizat Mihai Pohonțu, CEO al Amber. 

În ultimul an și jumătate, Amber s-a concentrat pe creșterea expertizei de dezvoltare pe noi platforme, această direcție concretizându-se în primăvara acestui an prin fuziunea cu echipa Scorpius. În prezent, echipa lucrează la finalizarea jocului PositronX, un shooter First Person care poate fi rejucat la infinit, ce oferă jucătorilor un gameplay rapid și posibilitatea de a aborda fiecare nivel într-un mod creativ. Jocul este disponibil pe Steam prin Early Access iar lansarea oficială va avea loc în toamna acestui an. În paralel, echipa a început dezvoltarea unui concept original pentru PC și console și testează câteva prototipuri de jocuri pentru mobile.

În studioul din Botoșani, care se dedică proiectelor de Quality Assurance, activează peste 30 de angajați, Amber dorind ca până la finalul anului să atragă noi oameni pasionați de gaming din zona Moldovei, regiune cu potențial în domeniul IT&C.

Deschiderea studioului din Guadalajara a adus Amber proiecte și clienți din piețe neaccesate până în 2020, iar cei peste 50 de profesioniști lucrează împreună cu echipele din București la două jocuri mobile de tip casual, având responsabilități în crearea de elemente grafice, dar și pe programare și testare. 

Odată cu creșterea business-ului în zona de full game development, s-a mărit și aria de competențe pe care Amber le caută în piețele în care este prezentă. Pentru studioul din București, Amber a deschis poziții pentru Console Game Testers, Art Diretors, PC / Console Game Producers, PC / Console Programmers sau Game Economy Designers. Studioul din Botoșani este în căutare de Junior Game Testers iar în cel din Mexic are nevoie de talent în zona de artă 2D, animație 3D și producție. 

Joburi în IT - încă 100 de poziții deschise la Amber

În Amber lucrează peste 500 de specialiști, iar compania se așteaptă să depășească 600 până la finalul anului. 

“Începând din martie 2020, întreaga echipă Amber își desfășoară activitatea de acasă în sistem remote work. Abilitatea de a livra rezultate excepționale către partenerii noștri în aceste condiții a făcut ca toate liniile noastre de business - Full Game Development, Live Operations, Custom Development (Engineering, Art, Design), Development Support (Quality Assurance, Customer Support) - să continue să crească în această perioadă”, a mai adăugat Mihai Pohonțu.

 

Înființată în 2013 în București, Amber este o agenție creativă structurată ca o rețea de studiouri cu specializări diferite, oferind o paletă largă de soluții de dezvoltare de jocuri video ce include livrarea de produse complete, co-dezvoltare, conversie de platforme, live operations și servicii de suport.

Printre cele mai cunoscute companii de gaming cu care Amber a lucrat sau încă lucrează se numără Disney, Paradox Interactive, Rovio, NBC Universal, Kixeye, Glu, Kabam și That Game Company. Amber a dezvoltat jocuri precum Rumble Heroes, Link Twin și Cinderella Free Fall și a contribuit la dezvoltarea unor titluri de succes precum Sky: Children of Light, Gorogoa și altele. 

În 2018 a fost clasificată ca fiind compania de software cu cea mai rapidă creștere din România conform clasamentului Inc. 5000 Europe și #463 dintre toate companiile europene. Amber are sediul central în București și birouri în Botoșani, San Francisco, Los Angeles și Guadalajara. 



Citeste si