Kaya Holistic: spațiul din București care antrenează mintea și trupul

Kaya Holistic este un centru care integrează elemente de wellbeing din zona sportului, a terapiilor de diverse feluri, a procedurilor clasice de relaxare, dar și a activităților care creează autostrăzi ale stării de bine între trup și creier. Practic, fix ce înseamnă o abordare holistică a wellbeing-ului. Cum a apărut acest centru și ce vrea să fie, aflăm de la antreprenorul Daniel Drăghici, care a creat acest spațiu, alături de partenerul său de business, Bogdan Bălan.

Daniel Drăghici este un antreprenor cu vechime în București. A început încă din liceu, când organiza balurile de boboci pentru Colegiul Național Mihai Viteazul, pe care le face de 20 de ani. 

Apoi a fondat mai multe business-uri în zona de entertainment, făcând un label de petreceri și concerte. A continuat cu crearea unui spațiu emblematic pentru oraș: Grădina Floreasca cu Piscina Floreasca, unde au și un salon de evenimente. 

”Am început antreprenoriatul de mic, când vindeam nasturi pentru pulovere, după ce am observat că bătrânilor le lipsesc mereu nasturii. În prezent, sunt implicat în Wise Factor, firma de organizări evenimente, Ițe Urbane - atelier de slow fashion, Grădina Floreasca și, desigur, Kaya Holistic. Și urmează și redeschiderea Burgerz luna aceasta.” 

Următorul lui pas pe harta Bucureștiului este centrul Kaya Holistic, pe care l-a deschis în octombrie 2023, în clădirea fostei Poște Vitan. Kaya Holistic este un centru unde oamenii pot găsi o activitate care să-i facă să se simtă mai bine. 

”Kaya Holistic este un vis devenit realitate într-un timp foarte scurt. Materializarea unor dorințe colective ale oamenilor. Holistic nu înseamnă spiritual. Dacă ne uităm la definiția holisticului înseamnă adresarea tuturor părților dintr-un întreg. Poți să te privești, să te repari și să te dezvolți. Pe principiul să previi e mai bine decât să tratezi și putem face asta având grijă de copiii noștri în spiritul dezvoltării și exprimării libere și comunicării sentimentelor și emoțiilor și le oferim parte fizică și emoțională, mentală și spirituală.”

În acest spirit de dezvoltare de sine, Kaya acoperă clase de jiu-jitsu, MMA, aerobic, autoapărare, yoga, pilates, dans și balet. Fitness-ul de aici nu este precum cel clasic, ci este unul funcțional, calistenic, în care oamenii lucrează cu greutatea propriului corp. 

Pe lângă orele de sport și mișcare, la Kaya mai sunt săli special amenajate pentru terapii clasice cum este psihoterapia, dar și unele și alternative, cum ar fi și terapie craniosacrală, fizioterapie, posturologie, iridologie. La acestea, se adaugă și o cameră de self healing, pe care clienții o pot folosi pentru meditație, somn sau rugăciune, orice îi ajută șă-și aducă un pic de zen în viață. 

Kaya Holistic este prezentat ca hub-ul unde oamenii se pot întâlni cu starea de bine, un loc de joacă al experiențelor create pentru corp, minte și suflet. Un spațiu complet. 

Față de alte centre de sport din bucurești, Kaya Holistic vine cu o componentă importantă, și anume aceea că este un centru acreditat Atos Jiu Jitsu International, un nume cunoscut și respectat în domeniul acestui sport, o școală creată în 2008 de profesorul Andre Galvao și profesorul Ramon Lemos, care împreună au revoluționat tehnici ale Jiu-Jitsului. În echipa Atos au trecut și campioni mondiali cu centura neagră, ceea ce a dat și mai mare greutate întregului concept. 

Sub această emblemă, aici bucureștenii pot găsi și cursuri dedicate exclusiv femeilor, clase pentru copii, dar și clase pentru familii de tot felul. ”Duminica avem reuniune pentru marea familie de jiu-jitsu”, cum ne spune Daniel. 

 

”Am vrut să creeze un loc unde femeile să aibă un cadru în care se pot exprima cum doresc, să se amuze, să se raporteze la bărbați prin modalități care să nu aibă treabă cu inegalitatea. Și să le învăț să se apere, să-și exploreze puterea corpului, să aibă un dialog onest cu furia, dar și să să imobilizeze brațe și picioare dacă e cazul”, adaugă antreprenorul. 

 

Ce mai este diferit la Kaya este accentul pe copii și pe familii: ”acest spațiu a fost gândit pentru copii, dar și pentru părinți, care pot face și ei la rândul lor un tratament sau o oră de sport în timp ce copiii sunt în sală”, ne explică Daniel. Sau pot bea o cafea de specialitate în spațiul special amenajat.

”Kaya e dedicat copiilor de dinainte de naștere până la 100 de ani. Dacă te întorci la sufletul de copil, ai cele mai mari șanse să te bucuri de viață și să evoluezi, și aici e și un scop al nostru, să ne reîntoarcem la ce eram când eram copii. Să trăim în prezent, să ne supărăm, să iertăm imediat, să ne jucăm foarte mult și să râdem. Să fii tu înainte să te reconectezi cu copilul interior. Dacă transpunem asta în viața de adult, vom avea vieți mai fericite.”

 

Drumul de la dorință la realitate

Întreaga idee pentru Kaya Holistic a pornit de la dorința lui Daniel, practicant de jiu-jiitsu de 7 ani, de a face încă o sală dedicată acestui sport, nu doar ceape care o avea în nordul capitalei. 

După care a ajuns aici, a văzut spațiul care era neînchiriat de mult timp, a luat etajul 1, apoi etajul 2 pe care se gândea să-l subînchirieze unor parteneri. Asta se întâmpla în august 2023. După discuții cu partenerul lui, Bogdan Bălan, a spus că avea 1000 de gânduri pe listă și că ar vrea să le facă ei pe toate. 

Iar la o lună depărtare, spațiul era renovat și pregătit pentru deschidere. ”Am reușit să folosim fiecare cameră într-un mod benefic nouă și celorlalți și să avem 700 de mp în care să integrăm arte marțiale, practici, terapii, sport, cafenea, magazin cu accesorii și kimono-uri făcute în România.”

Ca investiție, antreprenorul nu ne dă o cifră exactă, ne lasă pe noi să facem calculele: ”ca să deschizi un spațiu comercial, investiția e între 700-1000 euro/mp. Iar noi avem 700 mp”. 

Pentru cât de multe activități acoperă Kaya Holistic, am vrut să știm cât de greu e să formezi o echipă de profesioniști care să le și ducă pe toate. Aici Dan ne spune că echipa a venit natural și firesc după un anunț pe care l-a pus la el pe social media. Din actuala echipă Kaya, 9 din 10 oameni i-au căutat ei pentru a deveni parte din proiect.  

Pentru completarea misiunii pornite la Kaya Holistic, antreprenorul ne spune că pregătește și organizarea unui festival holistic, bazat în mod egal pe muzică, mâncare, spiritual, sport, arte marțiale. 

În prezent, Kaya Holistic este deschis oficial, iar cei interesați se pot programa la oricare dintre activitțile disponibile la centru. Prețurile încep de la 50 de lei o intrare la sală, până la abonamente în jurul prețurilor de 200 de lei și 3000 de lei pentru abonamentele pe an. 


Proiectul „Antreprenori” este susținut de ING Bank, partener de creștere pentru afacerile locale. Într-un context dinamic și încă incert, ING oferă predictibilitate, prin instrumentele financiare potrivite, si sprijină dezvoltarea sustenabilă a afacerilor din România, pentru a ajunge la nivelul următor.



Citeste si