Kobe Bryant, investitorul: startup-urile în care a crezut legenda baschetului american

Kobe Bryant a fost unul dintre cei mai buni baschetbaliști din lume, iar duminică, 26 ianuarie, a murit într-un accident de elicopter, la vârsta de 41 de ani. A fost un jucător pe care mulți l-au iubit, dar este cunoscut și ca antreprenor și investitor. A lăsat în urmă în afaceri investiții importante și un fond dedicat startup-urilor.

Ceea ce poate nu mulți știu este faptul că a intrat în afaceri înainte să se retragă de pe terenul de baschet și a devenit antreprenor și investitor.  El a fondat firma de venture capital Bryant Stibel alături de partenerul său Jeff Stibel în 2013. De-a lungul anilor a investit în companii precum LegalZoom, RingDNA sau FocusMotion.

În prezent, compania Bryant Stibel are active de peste 2 miliarde de dolari, cu investiții în zeci de companii de tehnologie, mass-media și jocuri.

Firma de venture capital are la activ peste zece exit-uri de succes, inclusiv activele deținute în Dell și Alibaba, fructificate după listarea acestora la bursă. De asemenea, compania este un investitor în Epic Games, studioul care a creat Fortnite, în compania de plăți digitale Klarna sau The Honest Company a actriței Jessica Alba. La finalul lui 2018, Epic Games era evaluată la 15 miliarde de dolari, iar profitul a ajuns la 3 miliarde de dolari.

Kobe Bryant - afaceri vândute și către Coca-Cola

Un sfert din cele 19 companii în care firma lui Bryant a investit valorează peste 1 miliard de dolari.

În plus, Bryant a făcut o investiție de milioane de dolari în compania care produce băutura energizantă Body Armor, ce în 2018 a vândut o parte din acțiuni către Coca-Cola.

În 2016, Bryant a fondat Granity Studios, o companie media care se concentrează pe a spune povești creative din lumea sportului.

Fosta vedetă din NBA a scris și narat un scurt metraj animat numit "Dear Basketball", care în 2018 a primit premiul Oscar pentru cea mai bună animație de scurt metraj. De asemenea, Granity a lansat și mai multe cărți pentru adolescenți, inclusiv autobiografia lui Bryant, intitulată "The Mamba Mentality: How I Play".

Ce e mai satisfăcător pentru Kobe Bryant, să aducă victoria într-un meci de baschet sau să găsească o companie de succes ca investitor?

"Să găsesc o companie de succes ca un investitor deoarece tot timpul mă așteptam să înscriu punctul câștigător atunci când eram jucător".



Citeste si