- 2 Noiembrie 2026
Kulth, startup-ul românesc care aduce AI-ul în galerii, caută 1 milion de dolari pentru lansarea în SUA
Kulth este și singura companie românească nominalizată la categoria „The Future of Creativity” din cadrul Investec Early-Stage Entrepreneur of the Year Awards (ESEYs), competiție globală organizată de comunitatea londoneză de antreprenori OPUS în parteneriat cu banca internațională și administratorul de active Investec.
Într-un interviu pentru start-up.ro, Marius Pașculea, cofondator și CEO al Kulth, explică de unde a pornit proiectul, ce a învățat echipa din testarea aplicației și cum intenționează să transforme interacțiunea dintre public și lucrările de artă într-un business.
Ideea Kulth s-a conturat în aproximativ șase ani de contact cu piața de artă, până la participarea lui Marius Pașculea la Innovation Labs România, în 2024.
„Cel mai important punct de plecare a fost experiența soției mele, artistă vizuală, prin care am cunoscut îndeaproape provocările construirii unei cariere artistice. Am văzut cât de complex este pentru un artist să facă loc, în paralel cu procesul de creație, activităților antreprenoriale, relației cu spațiile de artă și efortului de a ajunge la publicul potrivit și de a construi o cerere comercială pentru lucrările sale”, a spusMarius Pașculea.
Cu un doctorat și un postdoctorat în economie, Marius a privit aceste dificultăți și prin prisma mecanismelor care formează valoarea și cererea. Vizitele în galerii, spații independente și ateliere i-au arătat că expunerea unei lucrări nu este suficientă pentru ca publicul să îi înțeleagă contextul sau să capete încrederea necesară pentru a o cumpăra.
„Între interesul inițial și decizia de a cumpăra sau de a închiria o operă există un proces de înțelegere, explorare și construire a încrederii. artiștii și echipele spațiilor de artă nu pot fi permanent disponibili pentru a purta, individual, toate conversațiile necesare cu fiecare vizitator. În același timp, simpla creștere a vizibilității unei lucrări nu garantează nici înțelegerea valorii sale culturale, nici formarea unei relații durabile cu publicul.”
Aici vrea să intervină Kulth: în conversația dintre vizitator și lumea din jurul unei lucrări, pe care artiștii și echipele galeriilor nu o pot purta permanent, individual, cu fiecare persoană.
„Nu vrem ca tehnologia să impună o interpretare sau să le spună oamenilor ce ar trebui să le placă, ci să le ofere sprijinul necesar pentru a-și construi propria relație cu arta.”
Startup-ul are trei cofondatori.
- Marius Pașculea coordonează viziunea, strategia și dezvoltarea businessului.
- Roxana Cociș, CMO & Growth, se ocupă de marketing, creștere și relația cu publicul, pornind de la experiența sa în marketing și construirea de comunități.
- Constantin Guiu, CTO, aduce experiență în dezvoltarea aplicațiilor web și coordonează arhitectura și implementarea tehnologică.
În experiența testată în prima versiune a pilotului, vizitatorul deschide aplicația pe telefon și îl îndreaptă spre o lucrare. Aplicația o recunoaște și oferă o scurtă introducere, după care utilizatorul poate pune întrebări despre artist, tehnică, intenția din spatele operei sau contextul acesteia.
„De exemplu, dacă întreabă „De ce a lăsat artistul această parte a pânzei goală?”, KULTH nu inventează o explicație doar pentru a oferi un răspuns. Dacă artistul și-a documentat intenția, aplicația o explică într-un limbaj accesibil”, a explicat Marius.
Dacă informația lipsește, principiul după care echipa construiește produsul este ca asistentul să recunoască acest lucru și să invite vizitatorul să observe efectul spațiului gol asupra compoziției.
„AI-ul nu trebuie să pretindă că știe ce a intenționat artistul atunci când nu avem dovezi în acest sens. În schimb, poate facilita explorarea personală a lucrării, prin întrebări și perspective care îl ajută pe vizitator să-și formeze propriile interpretări.”
Conversația poate continua și după plecarea din expoziție. Utilizatorul poate reveni la lucrare și poate explora, în ritmul propriu, detaliile care i-au atras atenția.
Cine validează informațiile folosite de AI„Ne dorim ca, la finalul vizitei, omul să nu plece doar cu câteva informații despre o lucrare, ci cu o relație mai personală cu ea: să fi observat ceva ce poate i-ar fi scăpat, să fi descoperit o perspectivă nouă sau să fi formulat o întrebare la care vrea să se gândească mai departe.”
Diferența față de un audioghid sau de un asistent AI generalist ar urma să vină atât din posibilitatea de a adapta conversația la întrebările vizitatorului, cât și din sursa informațiilor.
Arhitectura pe care echipa o implementează este concepută astfel încât conținutul folosit de AI să aibă o sursă identificabilă, un autor, o versiune și un statut de validare, de la ciornă la aprobat sau retras. Asistentul este proiectat să răspundă pornind de la informațiile furnizate și validate de artist, curator sau galerie.
Prin componenta Kulth Art Voice, artiștii pot introduce și actualiza informații despre lucrări, procesul de creație și contextul relevant.
„KULTH Art Voice se adresează artiștilor independenți, spațiilor conduse de artiști și galeriilor comerciale. Aceștia își pot introduce lucrările și informațiile relevante despre artiști, procesul de creație și contextul cultural, astfel încât publicul să poată interacționa cu ele prin intermediul aplicației.”
Validarea acestora rămâne responsabilitatea creatorilor și a profesioniștilor din artă.
Ce a învățat echipa din proiectul pilot„Acest principiu a venit și din dialogul nostru cu artiștii: tehnologia poate facilita relația dintre public și operă, dar nu trebuie să preia autoritatea asupra sensului ei. Rolul KULTH este să deschidă conversația, nu să o închidă printr-o interpretare prezentată drept singura corectă.”
Proiectul pilot a implicat peste 250 de utilizatori și 13 galerii și artiști independenți. Echipa a urmărit, între altele, dacă profesioniștii din artă sunt dispuși să folosească AI pentru a facilita relația cu publicul.
„Am vrut ca aplicația să fie încercată în contexte reale, în relație directă cu lucrările de artă, nu doar evaluată ca idee într-o prezentare”, a spus Marius.
El a adăugat că deschiderea față de acest rol al tehnologiei a fost una dintre surprize. Reticența față de utilizarea AI în creația artistică nu s-a regăsit neapărat și atunci când aplicația era folosită pentru explorarea unei lucrări existente.
Feedbackul a stabilit și prioritățile pentru următoarea versiune: introducerea mai rapidă a lucrărilor și a informațiilor de context, dezvoltarea funcțiilor de mediere culturală și o interfață cu mai puțini pași și întreruperi.
Modelul de business: acces gratuit și funcții avansate plătite„Lecția principală este că tehnologia trebuie să rămână în serviciul întâlnirii cu opera. Dacă solicită prea multă atenție, riscă să devină un obstacol; dacă este discretă, relevantă și bine integrată, poate crea mai mult spațiu pentru curiozitate, reflecție și dialog.”
Aplicația Kulth este disponibilă public, însă startup-ul se află încă în etapa de dezvoltare a produsului pentru lansarea comercială și nu are clienți plătitori. După aproximativ doi ani de cercetare a pieței și testare a ipotezelor, echipa lucrează la o versiune mai matură a platformei.
Modelul propus include acces gratuit la funcțiile de bază pentru descoperirea și explorarea artei contemporane. Funcțiile avansate, care ar permite un dialog mai personalizat și explorarea mai aprofundată a lucrărilor, urmează să fie monetizate.
„Prin KULTH App, utilizatorii pot descoperi și explora gratuit arta contemporană, cu acces la un set de funcționalități de bază. Intenționăm să monetizăm funcțiile avansate de mediere culturală, care oferă un dialog mai personalizat și îi ajută pe utilizatori să aprofundeze relația cu lucrările, să-și dezvolte gustul și să descopere artiști relevanți pentru interesele lor culturale.”
Pentru artiști independenți, spații conduse de artiști și galerii comerciale, componenta plătită Kulth Art Voice va include instrumente de analiză a interacțiunilor cu publicul: ce întrebări apar, ce teme atrag interesul și ce aspecte ale lucrărilor generează curiozitate.
Echipa are o grilă preliminară de prețuri, dar nu a comunicat tarifele. Disponibilitatea de plată urmează să fie testată în etapa următoare.
„De aceea, tratăm prețurile ca ipoteze comerciale care trebuie validate în utilizare, nu ca pe un model definitiv”, a mai explicat Marius.
Pe termen mai lung, startup-ul urmărește să conecteze explorarea și înțelegerea artei cu posibilitatea de a cumpăra sau închiria lucrări.
O rundă de 1 mil. dolari și extindere în SUAKulth a fost finanțat din resurse proprii și finanțări nerambursabile, fără investiții de capital și fără cedarea de participații.
Compania a primit și un grant de 18.500 de euro prin programul inVest. Cofondatorul nu a precizat valoarea totală investită în proiect.
„Aceste resurse ne-au permis să dezvoltăm MVP-ul, să construim primele componente ale platformei și să derulăm un proiect-pilot cu peste 250 de utilizatori și 13 galerii și artiști independenți.”
Pentru următoarea etapă, echipa caută o investiție pre-seed de 1 milion de dolari, care să acopere aproximativ 18 luni de operare.
„Capitalul va fi folosit pentru dezvoltarea produsului, consolidarea echipei și lansarea comercială în Statele Unite, cu New York, Los Angeles și Chicago ca piețe prioritare. La finalul acestei perioade, țintim să ajungem la venituri anuale recurente de 1,3 milioane de dolari (ARR).”
Alegerea pieței americane este motivată de dimensiunea sa și de rolul celor trei orașe în arta contemporană.
„Am ales Statele Unite pentru dimensiunea și relevanța lor în piața globală de artă. Potrivit raportului Art Basel și UBS, SUA au reprezentat 43% din valoarea vânzărilor globale de artă în 2024. New York și Los Angeles sunt centre majore ale scenei americane de artă contemporană, iar Chicago ne oferă acces la un al treilea ecosistem important, din afara celor două coaste.”
Investiția nu urmărește doar dezvoltarea unei aplicații, ci construirea unei infrastructuri digitale care să facă relația dintre public și arta contemporană mai accesibilă și mai relevantă, a mai spus Marius.
„Credem că există o oportunitate importantă în a conecta mai bine descoperirea unei lucrări cu înțelegerea contextului ei, formarea unei relații personale cu arta și, atunci când apare interesul, posibilitatea de a o achiziționa sau închiria.”
Validarea disponibilității de plată și construirea unui proces repetabil de atragere a clienților sunt printre obiectivele acestei perioade.
„Nu avem încă clienți plătitori, deoarece am ales să nu intrăm prematur în etapa comercială. Credem că medierea culturală asistată de AI are nevoie de un nivel de maturitate tehnologică pe care progresele recente în inteligența artificială multimodală abia au început să îl facă posibil.”
Un prim pas este platforma editorială a startup-ului, care publică săptămânal ghiduri de expoziții pentru aceste orașe. Strategia combină atragerea publicului prin conținut și social media cu dezvoltarea relațiilor cu galerii și spații de artă, cărora echipa intenționează să le ofere posibilitatea de a publica gratuit lucrări pe platformă.
Ce poate aduce nominalizarea la ESEYs„Pentru noi, conținutul editorial și accesul gratuit sunt instrumente de atragere și activare, nu scopuri în sine. Ele trebuie să creeze baza pentru utilizarea serviciilor avansate și pentru un model comercial în care atât publicul, cât și profesioniștii din artă găsesc suficientă valoare pentru a plăti.”
Nominalizarea la categoria „The Future of Creativity” aduce Kulth într-o competiție cu mai multe etape.
Marius a explicat că echipele Day Zero și OPUS selectează până la 25 de participanți în fiecare dintre cele zece categorii, iar votul public, recent încheiat, contribuie la stabilirea celor zece finaliști din fiecare categorie.
Câștigătorii categoriilor urmează să fie desemnați de juriu pe 25 noiembrie 2026. Dintre aceștia va fi ales ulterior un singur câștigător global.
Participarea la Davos este condiționată de câștigarea categoriei: fondatorul principal ar primi invitația de a se alătura delegației OPUS în săptămâna Forumului Economic Mondial din ianuarie 2027.
Investiția de 250.000 de dolari oferită de Day Zero este rezervată câștigătorului global și depinde de verificările prealabile, inclusiv cele de conformitate, semnarea documentației și aprobarea comitetului de investiții al fondului.
Pentru Kulth, o eventuală participare la Davos ar putea deschide discuții cu investitori pentru runda pre-seed. Marius a adăugat că echipa caută și investitori colecționari de artă, care să înțeleagă ambiția proiectului dincolo de prima versiune a produsului.
„Ne interesează o investiție însoțită de înțelegerea viziunii, de relații relevante și de încredere în strategia prin care vrem să schimbăm piața. O eventuală investiție Day Zero ar contribui la completarea rundei, iar relațiile construite la Davos ar putea accelera dezvoltarea companiei.”