LaunchPod - Vasile Țiple - Când știi că e momentul în care s-a terminat cu un startup?

Vasile Țiple a făcut parte din povestea creșterii UiPath, apoi a lansat propriul său startup, Goodlegal. Anul trecut a anunțat închiderea companiei, după primirea unei investiții. A fost un moment curajos pentru un fondator, să recunoască public eșecul, dar unul asumat. El a fost invitatul lui Mircea Serediuc în cadrul podcastului LaunchPod, creat de Launch România.

Ce decizi atunci când startup-ul tău nu evoluează așa cum îți dorești? Rămâi optimist și crezi că o vei drege cumva sau schimbi strategia și începi un nou joc? Invitatul LaunchPod, Vasile Țiple (Adviser & Investor), povestește despre parcursul său profesional, de la Goodlegal, UiPath și alte proiecte interesante.

Printre aceste povești memorabile și momente de „AHA”, el oferă câteva trucuri practice și utile pentru momentele când simți că trebuie să iei o pauză sau să-ți continui călătoria de fondator, chiar și atunci când ai primit șah-mat.

Vasile Țiple a povestit despre aceste aspecte cu Mircea Serediuc, Product Manager și sherpa în comunitatea Launch România, într-un episod util pentru oricine pornește un startup și se întâlnește cu greutăți. 

Discuția din episodul 3 al celui de-al doilea sezon LaunchPod poate fi ascultată în playerul de YouTube de mai sus. Dacă nu vezi playerul, nu uita să dezactivezi AdBlock sau să accepți acele Cookies care permit produselor Google să funcționeze pe site-urile unde sunt integrate.

Launch România oferă suportul necesar tuturor celor care fac parte din comunitate, fie că este vorba de fondator, cercetător, stakeholder, student sau pasionat de tech, cu scopul de a le crește șansele de reușită. Astfel, Launch România democratizează accesul la toate resursele de care ai nevoie pentru a face progres: feedback, expertiză, capital și un sistem de sprijin pe termen lung.

start-up.ro vrea să susțină comunitățile din România care ajută startup-urile să crească. Astfel, vei găsi aici podcast-urile LaunchPod, lansate de către comunitatea Launch România, pentru a afla mai multe direct de la fondatori.

Abonează-te aici la canalul de YouTube Launch pentru a urmări podcast-urile acestea în avanpremieră.

Podcastul LaunchPod dă voce poveștilor din industria de startups din România și este susținut de BCR, în colaborare cu Google România, partenerul fondator fiind How to Web.

Anul acesta, cititorii start-up.ro vor putea descoperi podcasturile LaunchPod pe site în momentul apariției lor, dar și pe cele care au fost deja publicate pentru a întâlni în cadrul discuțiilor specialiștii de care au nevoie companiile lor.

Nu este prima colaborare dintre Launch România și start-up.ro, dar ea vine din dorința comună de a susține startup-urile din România și de a le oferi o voce comună. De asemenea, de a promova comunitatea dincolo de “bula” celor pasionați de tehnologie, înspre cei care aud pentru prima oară de startup-uri, care vor să afle de ce se discută atât de mult de potențialul acestor afaceri.

Podcasturile LaunchPod vor oferi o perspectivă diferită și diversă și completează oferta editorială start-up.ro ce conține știri, interviuri scrise, analize, interviuri video, proiecte editoriale, review-uri și discuții despre inovație. Pentru că uneori cele mai bune întrebări pot fi descoperite tocmai prin diversitatea discuțiilor.

Cum poți urmări activitatea Launch România? Poți urmări discuția aceasta din cadrul podcastului și pe capitole, după cum le vezi mai jos: 

0:00:00 - Introducere

1:38 - Experiența Goodlegal

4:25 - Cum a apărut ideea de legal automation

7:44 - Funcționalitatea din spate

9:16 - Experiența UiPath

11:07 - Ce este domeniul legal, de fapt?

13:10 - Out of the box legal operations

17:13 - Blockere pe care le poți întâlni

21:09 - Despre founding team

31:20 - Cum ajungi la clienți?

33:55 - Singur nu poți face tot

35:39 - Când duci bani mulți, dă restart la stoc

37:05 - Investor shoes

38:00 - Provocările în construirea unui produs

42:21 - Care a fost momentul când ai știut că s-a terminat?

44:12 - E vorba și de noroc?

48:35 - Curajul de la început

50:32 - Concluziile călătoriei

52:35 - Recomandări de la Vasile Țiple

55:00 - Timing - fundamentul startup-ului



Citeste si