Leasing financiar pentru companii - cum alegi asigurarea potrivită și de ce ai nevoie?

Leasingul financiar este o metodă utilă pentru antreprenorii mici și medii din România de a avea acces la echipamente și autovehicule care altfel ar reprezenta o investiție consistentă. Dar pentru a avea un leasing financiar fără probleme, ai nevoie de o asigurare. Așa că astăzi în rubrica "Finanțare Responsabilă" vom discuta despre acest aspect.

În episoadele anterioare ale seriei "Finanțare Responsabilă", dedicată modurilor de finanțare diversificate pentru IMM-uri , am discutat despre cum să manageriezi un leasing financiar, la ce te ajută, de ce e o metodă excelentă pentru gestionarea cash flow-ului. Dar ne ducem mai departe. Dacă știi, dă materialul acesta mai departe celor care sunt la început de drum. Dar dacă ești antreprenor începător, e bine să afli.


Episodul 1 îl descoperi aici - Cum finanțezi afacerea dacă nu poți apela la bancă

Episodul 2 este aici - Cum poți avea un leasing sănătos și transparent

Episodul 3 - Cum gestionezi un leasing când ai un startup


Conform legislației în vigoare, asigurările RCA și CASCO sunt obligatorii pe toată durata unui contract de leasing financiar. Motivul este că tu îți asiguri un cash flow bun cu ajutorul leasingului financiar, dar IFN-ul care ți-l oferă trebuie să aibă grijă ca bunul să nu fie distrus.

RCA-ul este asigurarea obligatorie pe care trebuie să o aibă orice mașină și care este utilă pentru cel care cauzează un accident, pentru a acoperi daunele celeilalte persoane. CASCO este o asigurare facultativă care are ca scop acoperirea costurilor aferente reparației mașinii implicate în accident, fără a ține cont de cine a produs accidentul. 

De ce e importantă asigurarea într-un leasing financiar?

Așa cum menționam în materialele anterioare, în cazul unui leasing financiar pe durata contractului, care poate varia între 1 și 5 ani, automobilul nu este în proprietatea companiei, ci în proprietatea instituției financiare care îți oferă leasing-ul, o metodă de creditare mai simplu de accesat decât alt tip de credit, chiar și pentru cei la început. Așadar, asigurarea face ca acest contract să fie unul fair play, în care inclusiv în cazul nefericit al unui accident, bunul revine la starea sa inițială. 

Astfel, odată ce închei un contract de leasing financiar, ia în calcul această cheltuială, pe lângă alte cheltuieli operaționale cu automobilul. Cel puțin în cazul CASCO, în funcție de ofertele primite, poți avea o primă mai mică sau mai mare, inclusiv în funcție de ceea ce se numește franșiză, adică o sumă stabilită care se plătește de către tine, antreprenorul, în caz de daună, înainte ca asigurarea să acopere costurile suplimentare.

Dar asigurarea este esențială pentru că oferă încredere, atât din partea ta, cât și din partea finanțatorului, că bunul va fi folosit în mod responsabil și chiar și atunci când se întâmplă ceva, costurile vor putea fi acoperite.

De asemenea, este o altă metodă de evitare a riscului financiar și de controlare a cash flow-ului, pentru că nu necesită cheltuieli bruște foarte mari de care nu are nevoie niciun antreprenor.

În cazul leasingului financiar, în cazul în care a avut loc un accident, trebuie să informezi instituția de leasing și să primești acordul pentru deschiderea dosarului de daună la asigurator. Clienții pot descărca împuternicirile de daună singuri și pot face avizarea online a daunei.

“Termenul de asigurare reflectă faptul că nu doar startup-ul trebuie să fie unul promițător, ci și asigurarea continuității activității acestuia. Într-o societate în care fiecare se grăbește undeva, iar în această goană se întâmplă multe evenimente neprevăzute o asigurare auto ajută continuarea activității pe care un start-up o desfasoara, în caz de evenimente nedorite”, a spus Ionuț Morar, Director General BT Leasing

Cum să alegi asigurarea potrivită?

Pentru ca un antreprenor să aleagă asigurarea potrivită, varianta cea mai bună e folosirea unui broker de asigurări, care are posibilitatea de a pune la dispozitie oferta mai multor asiguratori, și poate să ofere consultanta in vederea alegerii de catre asigurat a variantei de asigurare cea mai potrivită. Pentru că până la urmă nu este treaba antreprenorului să fie un expert în asigurări, ci să știe la cine să apeleze.

Brokerul de asigurări reprezintă un intermediar între client și firma de asigurare. O asemenea persoană sau companie are oferte de la mai multi asiguratori. Ca atunci când intri pe un centralizator pentru a alege un bilet de avion și nu te plimbi între site-urile a 10 companii. Câștigi timp și nu te stresezi.

Brokerii vor analiza situația ta, tipul de asigurare de care ai nevoie, vor căuta oferte și vor negocia în numele tău, pentru a veni cu oferte diverse, atât la nivel de acoperire, cât și ca preț. De asemenea, ei vor stabili profilul de risc și îți pot oferi asistență, inclusiv în cazul dosarului de daună al bunului.

“De obicei o daună este ceva la care te aștepți cel mai puțin, iar atunci când se întâmplă este consumatoare de energie și timp. Un broker vine în sprijinul utilizatorilor cu un ghidaj complet în ce privește pașii care trebuie parcurși, de la momentul daunei până la ridicarea auto din service de către utilizator, inclusiv asistența pe parcursul derulării întregului proces”, spun reprezentantii BT Broker de Asigurare. 

BT Broker de Asigurare,  are o experiență de 20 de ani în brokerajul de asigurări și ofera intermediere în cazul contractelor de leasing, dar și consultanță si asistență în cazul dosarelor de daună pentru contractele de leasing.

Astfel, ei analizează raportul cel mai bun între acoperire și cost, clauzele suplimentare potrivite pentru companie, oferă detalii privind ofertele și suport când se întâmplă evenimente neprevazute, cum ar fi accidentele rutiere, incendii, evenimente produse de fenomene ale naturii, sau chiar furtul obiectului.

“Asigurarea face parte din viața economico-socială și multe riscuri zilnice sunt preluate de către aceasta. În acest fel, antreprenorii își pot desfășura activitatea neîngrădit, știind că, în cazul producerii unui risc asigurat, pot relua mersul lucrurilor de unde au rămas”, încheie reprezentantii BT Broker de Asigurare. . 

În concluzie, ce trebuie să reții?
  • Un leasing financiar asigură un cash flow bun al afacerii tale la început de drum
  • Condițiile sunt mai avantajoase decât la un credit obișnuit pentru firmele la început de drum
  • În cazul unui leasing financiar trebuie ca bunul să fie asigurat RCA și CASCO, așa că ia în considerare aceste costuri
  • Un leasing financiar poate fi contractat pe o perioada cuprinsa între 1 și 5 ani
  • Pentru a simplifica procesul de alegere a celei mai bune asigurări folosește un broker de asigurări cu o bună reputație


Citeste si