Lensa ajunge la 10 ani și se extinde accelerat cu magazine fizice în țară

Retailerul român de optică, Lensa ajunge la 10 ani de activitate, cu o cifră de afaceri cumulată de peste 317 de milioane de lei în perioada mai 2013 - decembrie 2022. În 2022, Lensa a consemnat o creștere a cifrei de afaceri de 70% față de 2021, ajungând la venituri totale de peste 134 de milioane de lei.

Cu un magazin online și o rețea de 48 de showroomuri în 25 de orașe[1] din țară, Lensa se poziționează astăzi între cei mai mari retaileri de optică din România. Investițiile în dezvoltarea rețelei de magazine au ajuns în prezent la circa 5,5 milioane de euro.

În ultimul an, Lensa a adoptat o strategie de expansiune accelerată, astfel că în perioada ianuarie 2022 - aprilie 2023 compania a deschis un număr record de 33 de unități. 

„La aniversarea a 10 ani de Lensa, ne uităm cu bucurie în spate, pentru că știm că am reușit să schimbăm în bine viețile a sute de mii de români. Bilanțul aniversar arată că ne-am îndeplinit cu succes obiectivul cu care am pornit la drum la începuturi, acela de a le oferi românilor 1 milion de consultații gratuite. Lensa a consemnat o creștere spectaculoasă în ultimii ani în România. În 2022, cifra de afaceri a depășit cu mult așteptările noastre, fapt ce se datorează profesionalismului și agilității echipei Lensa. Ne dorim să menținem ritmul de creștere și să le oferim cele mai bune servicii și produse tuturor oamenilor care au nevoie să își îmbunătățească performanța vizuală”, a declarat Daniel Crăciun, CEO și fondator Lensa.

În cei 10 ani de existență, Lensa a oferit românilor peste 1,1 milioane de consultații optometrice gratuite și a înregistrat 1,5 milioane de comenzi, servind aproximativ 750.000 de clienți.

În perioada 2 mai - 6 iunie, Lensa aniversează 10 ani de existență cu o campanie amplă de reduceri de până la 90%, la toate categoriile de produse, disponibilă atât pe Lensa.ro, cât și în magazine.



Citeste si