Leroy Merlin lansează propria aplicație mobilă, unde sunt listate 30.000 de produse

Leroy Merlin, retailer specializat în construcții, decorațiuni și grădinărit, anunță lansarea propriei aplicații mobile. Astfel, utilizatorii vor avea acces direct de pe telefon la portofoliul online de peste 30.000 de produse al retailerului, dar și la secțiunea “Inspirație” dedicată articolelor și tutorialelor video pentru idei și soluții în proiecte de amenajare și renovare pentru casă și grădină.

Aplicația Leroy Merlin poate fi descărcată gratuit din magazinele online de aplicații App Store sau Google Play, pe telefoanele smart cu sisteme de operare iOS sau Android. 

Prin intermediul aplicației, utilizatorii au acces instant la cardul digital de client Leroy Merlin ce poate fi scanat la casele de marcat și implicit la toate avantajele pe care cardul digital Leroy Merlin le oferă. Fiecare comandă devine asociată contului de client, astfel încât cumpărătorii nu trebuie să-și mai facă griji în legătură cu păstrarea bonului, beneficiind în același timp de garanție extinsă sau retur 365 de zile. 

De asemenea, clienții Leroy Merlin pot comanda online, direct de pe telefon cu ajutorul aplicației. Astfel, aceștia își pot adăuga produsele pe care doresc să le achiziționeze în coș, își aleg opțiunile pentru plată și livrare și apoi finalizează comanda. Totodată, aplicația reține magazinul preferat de utilizator, pentru un proces de achiziție și mai rapid. În ceea ce privește modalitățile de livrare, utilizatorii aplicației mobile pot opta pentru serviciul Rezervă și ridică - prin care își pot rezerva produsele dorite din magazine cu ridicare personală ulterioară sau Comandă cu livrare la domiciliu oriunde în România.

Logarea în aplicație se poate realiza prin autentificare biometrică, precum recunoaștere facială sau a amprentei, în funcție de caracteristicile dispozitivului mobil. Odată logați în aplicație, clienții nu sunt nevoiți să se logheze la fiecare utilizare sau pentru a vedea statusul comenzilor. 

Potrivit companiei, cei care utilizează aplicația Leroy Merlin pot scana acasă sau în magazin codul de bare al produselor pentru a obține informații suplimentare precum: specificații tehnice, indicații de montare, alegerea produsului potrivit sau recenziile produselor. 

Aplicația mobilă Leroy Merlin pune la dispoziția clienților și o secțiune dedicată inspirației pentru soluții și idei în proiectele de bricolaj ale acestora, prin accesul la diferite articole și tutoriale video dedicate.  

„Aplicația Leroy Merlin vine în completarea celorlalte metode de cumpărare pe care le punem la dispoziția clienților noștri pentru a le facilita procesul de achiziție și pentru a le oferi posibilitatea să o aleagă pe cea mai convenabilă pentru ei. Prin aplicația noastră, utilizatorii își pot comanda produsele dorite direct de pe telefon, au acces la toate beneficiile cardului de client Leroy Merlin, dar și la noutăți, servicii, recomandări sau articole și tutoriale video pentru a se inspira în propriile proiecte de bricolaj”, a declarat Frédéric Lamy, CEO Leroy Merlin România.   



Citeste si