Libra Internet Bank lansează o platformă open banking de contabilitate

Libra Internet Bank a lansat o platformă de Open Banking prin API dedicată segmentului de business. Prima versiune a soluției lansate de Libra Internet Bank este deja funcțională.

Clienții sunt firmele de contabilitate care pot folosi platforma pusă la dispoziție de bancă pentru a prelua în mod automat situația soldurilor și istoricul tranzacțiilor clienților săi (alte firme, care în prealabil acordă aceste drepturi de acces firmei de contabilitate), scrie wall-street.ro. 

Partenerul băncii pentru implementarea acestui nou concept de Open Banking este Keez, o companie de tehnologie specializată în servicii de contabilitate digitală pentru firme mici, PFA și start-up-uri, conform unui comunicat de presă.

”KEEZ oferă servicii de contabilitate digitală online pentru IMM-uri iar parteneriatul cu Libra a adus un plus major nivelului nostru de servicii datorită integrării real-țime cu serviciul de Open Banking. Clienții noștri pot vedea imediat în aplicația KEEZ Mobile când li se încasează o factură, ce facturi sunt încă neîncasate și pot accesa un raport de CashFlow la zi. În curând se vor putea ordona plăti din aplicația KEEZ și chiar deschide conturi bancare”, a declarat Daniel Mateescu, CEO KEEZ.

În luna septembrie a acestui an, vor intra în vigoare cerințele obligatorii ale directivei revizuite privind serviciile de plată (PSD2) care va fermite oricărui furnizor extern de servicii financiare să se conecteze la sistemele bancare, astfel că plățile online și piața serviciilor de informații referitoare la conturi se va deschide pentru noii actori ai industriei financiare.

 



Citeste si