Marius Ghenea, 3TS Capital Partners: „Pregătim pentru toamnă investiții în Internet of Things și SaaS“

Despre Marius Ghenea s-au scris sute de mii de rânduri. A fost primul business angel din România care a fost cunoscut publicului. Din februarie, Marius Ghenea s-a alăturat echipei 3TS Capital pentru a coordona investițiile fondului în regiune. Pregătește pentru toamna aceasta investiții în zona Internet of Things, primele de când s-a alăturat echipei de investiții.

Marius Ghenea e prototipul antreprenorului în serie. Nu a refuzat niciodată schimbarea, iar acest lucru l-a dus în zone diverse. Și-a dezvoltat și propriul business, iar apoi l-a vândut, dar a investit și în alții, ca business angel. De asemenea, a acceptat provocările de a se alătura unor companii structurate. E unul dintre puținii antreprenori căruia nu i-a fost frică să „se angajeze“ ca CEO la o companie americană sau să fie în Consiliul de Administrație al Tarom. Din februarie e parte a echipei din România a 3TS Capital, ca senior advisor. Caută startup-urile cu cel mai mare potențial pentru a primi o investiție solidă, care să treacă de sute de mii, poate milioane de euro.

„Anul acesta avem o listă preliminară foarte bună, cu firme de tipul celor pe care mi le-am imaginat când m-am alăturat 3TS. Am mers către companii care au produse Software as a Service, două-trei proiecte interesante în zona de Internet of Things, într-o zonă apropiată producției de hardware. De asemenea, continuăm să ne uităm în zona de E-commerce și de online travel agencies“, spune Marius Ghenea. La biroul fondului de investiții are în spate, agățate pe perete, unele dintre investițiile 3TS Capital. Se pot citi, cu litere de-o șchioapă, sume de milioane de euro. 3TS nu caută companii mici, ci startup-uri care au deja produse în dezvoltare și care acționează către o piață scalabilă.

În ultima jumătate de an, fondul a făcut investiții în compania Green Horse Games, în elefant.ro și în 123ContactForm, o companie care vinde 99% din produsele sale în Statele Unite, Marea Britanie, Canada și America Latină. „Genul acesta de companii vor mai intra în portofoliul nostru în următoarea jumătate de an, pe măsură ce se finalizează operațiunile de due dilligence și semnarea acordurilor“, a spus Ghenea.

Marius Ghenea confirmă faptul că există din ce în ce mai multe proiecte interesante pe zona de hardware, dar există și dificultăți inerente, specifice domeniului. „Producția de hardware e complet delocalizată din Europa, dar poți adăuga valoare adăugată prin research&development. De asemenea, e o chestiune de volume, pentru că nu poți să faci lucrurile acestea artizanal, trebuie să te duci pe o piață globală“, spune Ghenea.

Pentru investitori, hardware-ul e o investiție dificilă, pentru că uneori sumele inițiale trebuie să fie foarte mari, la nivelul a zeci de milioane de euro. Ghenea spune că, mai degrabă, e nevoie de o investiție de tip Corporate Venture. Domeniul Internet of Things are nevoie de diferite tipuri de investitori, de la fonduri de seed, la investiții de business angel, până la fonduri cum sunt 3TS Capital.

Ce e diferit pentru Marius Ghenea la 3TS?

Marius Ghenea a renunțat la o activitate independentă, cea de investitor, și a luat hotărârea de a se alătura unui fond mare, care face investiții semnificative. Spune că i-a plăcut ideea de structură. „Ca antreprenor faci lucrurile cu viziune, dar fără o anumită rigoare privind planificarea de business“, spune Ghenea.

Menționează și că activitatea de business angel se baza și pe oportunitate, în sensul pozitiv. „Dacă cineva venea cu o propunere interesantă, eram dispus să o ascult. Acum nu mai fac asta, pentru că nu toate propunerile sunt în zona noastră de activitate. În trecut am investit și în țiglă metalică, dar acum trebuie să mă rezum la sfera tehnologiei“, explică investitorul.

Astăzi, provocările lui Marius Ghenea sunt de a identifica strategic care sunt zonele și oportunitățile din regiune, atât ca verticală de business, cât și ca startup propriu zis.

„Mă ajută și rețeaua regională și contactele pe care le ai într-un fond mare. O schimbare față de perioada business angel o reprezintă și contractele, care acum sunt de sute de pagini, în timp ce în trecut investițiile, acelea de oportunitate, se făceau de multe ori și pe 3-4 pagini A4.

În plus, nici companiile de care e interesat nu mai sunt aceleași, pentru că nevoile lor financiare sunt altele. Ca business angel spune că a investit de la zeci de mii, până în zona sutelor de mii de euro, în timp ce acum nivelul e de milioane de euro. Practic, Marius Ghenea a renunțat la a mai investi de unul singur acum, în perioada cât este la 3TS.

Ecosistemul românesc

Deși vorbim de startup-uri de câțiva ani, iar investițiile au început să apară, Marius Ghenea nu crede într-un ecosistem românesc încă format, poate și pentru că în joc sunt foarte mulți stakeholderi, de la companii, la fonduri, până la ONG-uri și zona guvernamentală.

„S-ar putea dezvolta mai multe incubatoare și acceleratoare. Ai putea spune că sunt multe, dar unele sunt mai degrabă activități de property management, unde se oferă o chirie mică, un spațiu comun de lucru, nu business development“, spune Ghenea.

De asemenea, așteaptă ca ecosistemul să se formeze și dincolo de afacerile tradiționale care au la bază IT&C. I-ar plăcea să apară hub-uri în care să se concentreze companii și proiecte din zona de biotech, green tech sau life sciences.

În schimb, „zona de seed lipsește cu desăvârșire din România. Ar trebui o abordare structurată, profesionistă și privată. Problema cu fondurile de acest tip e că riscul e maxim. În Bulgaria a funcționat sistemul, prin LaunchHub și Eleven, care au fost susținute cu fonduri europene“. Marius Ghenea crede că Guvernul ar trebui să se implice în zona de legislație și să creeze asigurări pentru fondurile de seed, care să creeze o siguranță mai mare a investițiilor și facilități pentru a dezvolta astfel de afaceri.

Cu toate acestea, Ghenea nu e pesimist. „Tot ce vorbim acum nu exista acum trei ani. Nu existau fonduri de Venture Capital sau hub-uri“, spune el realist.

FACT: Marius Ghenea confirmă planul de a vinde PC Garage anul acesta este în continuare de actualitate. „PC Garage a avut cea mai mare creștere de pe piață, de 45%. Există interes. Probabil va fi o corporație care are interes să intre pe piața din România, nu companii care sunt deja aici“

Legea business angel va putea fi analizată peste trei ani

În iunie, Guvernul a aprobat legea privind stimularea investitorilor individuali de tip business angel, un pas foarte important pentru antreprenoriatul din România. Marius Ghenea a fost printre consultanții care au oferit sfaturi pentru această lege. E mulțumit că, pentru prima oară în 25 de ani, oamenii aud de business angels. „Cu foarte puțin timp în urmă nu se știa ce înseamnă. Acum a devenit un pic mai clar“, spune Ghenea.

Singura problemă a legii, pe lângă așteptarea normelor de implementare, este legată de vârsta întreprinderilor. Marius Ghenea ar fi limitat "experiența" companiilor eligibile la doar trei ani. „O companie de 20 de ani e greu de crezut că și-a găsit un business angel. Dacă se va aplica legea la asemenea companii, va fi doar formal“, spune Ghenea.

În schimb, avantajul legii e că nu oferă avantaje inițiale, ci doar pentru momentul de holding și exit. Astfel, se vor evita abuzurile din partea celor care ar visa să devină business angels doar pe hârtie, pentru a profita de avantajele de impozitare și taxare.



Citeste si