Menisto, startup-ul care oferă meniu digital gratuit restaurantelor din România

Regulile impuse în această perioadă restaurantelor din România au făcut ca soluții care nu au fost adoptate în trecut să fie acum „la modă”. De exemplul meniul digital, ca să nu plimbi hârtiile dintr-o mână în alta. Noi am povestit cu fondatorii Menisto, o aplicație de meniu digital pentru resturantele din România.

Am povestit în cadrul unui interviu cu Cezar Cherciu și Mircea Deliu, cofondatori ai Menisto, dar și ai Sonic Tag (despre care vom discuta în alt articol). Menisto e un serviciu dezvoltat de o echipă de specialiști cu background în IT și Digital Marketing de peste 10 ani în multinaționale și companii media și IT din România. Și nu e un produs atât de nou pe cât ai crede.

Cei doi lucrează într-o echipă remote, din mai multe locuri din Europa, de la București Dublin sau Berlin. Odată cu noile restricții au continuat să lucreze la aceeași intensitate, pentru că nevoia există în piață.

Pachet gratuit de digitalizare pentru restaurante

În ultimele luni restaurantele s-au confruntat cu închiderea din timpul stării de urgență, dar și cu regulile impuse de ANSVA după redeschiderea teraselor. Astfel, nu mai au voie să „plimbe” meniurile de la o masă la alta. Iar pentru o experiență cât mai bună, un mediu digital ar putea fi soluția. Menisto e un produs lansat în 2015, dar contextul de atunci nu a favorizat dezvoltarea sa și restaurantele nu l-au adoptat. Până la urmă, afacerile mergeau strună și nu simțeau nevoia digitalizării.

„După ce ANVSA a adoptat normele de prevenire a răspândirii virusului COVID-19 care prevăd "interzicerea transferul meniurilor, solnițelor, olivierelor și al altor obiecte de pe o masă pe alta" am decis să relansăm Menisto cu un pachet gratuit pentru restaurante, baruri și cafenele”, explică Cezar Cherciu, unul dintre cofondatorii proiectului.

„Ştim cât de dificil este pentru majoritatea afacerilor să rămână pe linia de plutire în această perioadă. De aceea oferim un pachet gratuit pentru 12 luni adresat restaurantelor, cafenelelor, teraselor şi barurilor, tocmai pentru a le ajuta să se adapteze noilor condiţii de distanţare socială. Menisto nu necesită costuri adiţionale cu alte soft-uri şi echipamente şi ajută antreprenorii din industrie să economisească bani atunci când au cea mai mare nevoie”, mai spune cofondatorul.

De la meniul de pe site la cel din smartphone

Unele restaurante au apelat acum și la alte metode de a se adapta noilor condiții. Localurile-și sfătuiesc clienții să acceseze site-ul și de acolo să consulte un meniu PDF. Dar Menisto vrea să fie un pic mai mult de atât.

„Pentru majoritatea persoanelor, identificarea meniului pe site-ul restaurantului necesită un efort suplimentar. Este irosit timp pentru identificarea produselor din meniu, acesta fiind în cele mai multe cazuri un simplu fișier PDF sau o listă lungă și ilizibilă de text”, explică Cezar.

Cu Menisto restaurantele își pot configura un meniu contactless care este foarte ușor de utilizat de orice tip de client și permite vizualizarea de imagini atât pentru preparate cât și pentru băuturi.

„De asemenea, folosind Menisto clienții pot avea acces și la alte funcționalități precum cea de ‘Cheamă Ospătar’, modulele de trimitere comandă, de rezervare masă, de livrare a preparatelor preferate și plată cu cardul. Lucruri imposibile doar cu un link banal către meniul publicat pe site”, mai spune Cezar Cherciu.

„Tocmai am relansat Menisto și avem câteva restaurante din zona capitalei și unul din afară care îl folosesc deja. Sperăm ca în perioada următoare să ajungem să ajutăm cel puțin 100 de restaurante, baruri și cafenele la nivel local. Concomitent, încercăm să explorăm și alte piețe din Europa și America de Nord”, mai spune cofondatorul Menisto.

Opțiuni premium pentru livrare

În momentul de față Menisto este gratuit pentru restaurante în modul de meniu digital în timpul pandemiei. Varianta gratuită permite și comandă direct din aplicație, modul de rezervări, dar și chemarea ospătarului. Există însă și variante pe bani.

Abonamentul de 20 de euro pe lună include și plata direct în aplicație, dar și modul de livrare / take away. Evident, pentru cei care au mai multe restaurante și vor un sistem digital integrat, Menisto oferă și un preț stabilit în funcție de nevoi, dacă un restaurant ar dori, de exemplu, inclusiv integrarea cu POS-ul și software personalizat.

„Pentru restaurantele care folosesc modulul Take-Away, clienții pot selecta preparatele pe care le doresc și pot trimite comandă către restaurant. După ce restaurantul primește comandă clientul poate alege să facă plata cu cardul online sau plata în locație. Pentru plata online folosim un procesator de plăți local, MobilPay, iar Menisto nu stochează sau procesează datele de card ale clienților”, spune Cezar Cherciu.

Piața locală mai are astfel de produse, dar Menisto a decis să câștige cotă de piață prin oferirea gratuită pe timp de pandemie pentru a susține industria HoReCa. Până acum, mărturisește Cezar, vânzarea de la distanță în contextul pandemiei a funcționat bine și lucrează la o librărie de video-uri informative pentru că localurilor să le fie mai ușor să implementeze singure.

 



Citeste si