MerchantPro: vânzările din eCommerce au crescut cu doar 3% în 2023, sub inflație

Alimentată de accesul la digitalizare și de creșterea veniturilor populației tinere și nativilor digitali, piața de eCommerce din România își va menține trendul ascendent de creștere și în 2024, dar se confruntă cu provocări continue, determinate de contextul socio-economic local și regional, arată Raportul eCommerce Insights 2024 realizat de MerchantPro, platforma locală de soluții Saas pentru e-Commerce.

„Încă din pandemie, noi analizăm periodic dinamica sectorului de eCommerce din România. Piața a cunoscut în acești ultimi ani o creștere exponențială, ajungând la vârsta maturității într-un ritm accelerat. Jucătorii din eCommerce din România au demonstrat reziliență, adaptabilitate și inovație remarcabilă. Pe lângă analiza la zi pe datele înregistrate pe magazinele active în platforma noastră, analiza realizată în acest raport este o radiografie a pieței de comerț online din România, care coroborează date dintr-o multitudine de surse relevante și pune accent pe tendințele emergente. Automatizările, creșterea comerțului mobil și a plăților digitale, AI și soluții de personalizare, tendințele din marketing și viitorul pieței românești sunt descrise și analizate inclusiv prin ochii liderilor din industrie”, precizează Arthur Rădulescu, CEO MerchantPro.

MerchantPro Compass: Analiza la zi pe magazinele locale arată o creștere medie de doar 3% a vânzărilor în 2023

Analiza realizată de MerchantPro, pe datele înregistrate de magazine online active atât în 2023, cât și în 2022, arată o creștere a vânzărilor cu doar 3% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Din punct de vedere al numărului comenzilor plasate de clienți în acest an, creșterea rămâne moderată (+5.5%).

Datele analizate de MerchantPro indică drept cel mai dinamic segment de piață Articole pentru copii, unde numărul comenzilor plasate a crescut cu peste 20%. Pentru prima dată în ultimii 3 ani, segmentul Fashion înregistrează contracție, cu o scădere de -10% ca număr de tranzacții.

Pe fondul inflației și reducerii puterii de cumpărare, valoarea medie a comenzii înregistrate de magazinele din platforma MerchantPro s-a situat în 2023 în jurul valorii de 54 de Euro, cu 2,5% mai mică față de 2022, când nivelul înregistrat a fost 55,5 EUR.

„Dacă ne uităm la bugetul alocat achizițiilor online, acesta a crescut constant, în 2023 dublându-și practic valoarea față de 2018. La nivelul pieței, vorbim de aproximativ 584 euro cheltuieli medii/cumpărător în 2023. Totuși, inflația crescută a afectat și puterea de cumpărare, determinând o schimbare a comportamentului de achiziție. Acest lucru a dus la o cerere mai mare pentru produse la prețuri accesibile, promoții și opțiuni de plată flexibile, cum ar fi plățile în rate. Buy  Now Pay Later începe să câștige teren serios în România ca o opțiune emergentă de plată”, adaugă Arthur Rădulescu.

Deși în trimestrul 1 al 2023 creșterea numărului de tranzacții a fost de +27%, în trimestrul al doilea ritmul a încetinit la 5,8%, urmat de două trimestre consecutive cu scăderi față de perioadele echivalente din 2022. Trimestrul 3 a înregistrat o scădere de -1%, iar în trimestrul 4, care era tradițional cel mai bun trimestru din an, scăderea numărului de comenzi a fost de -3.8%. Zilele cu reduceri și oferte speciale din săptămâna Black Friday au înregistrat o creștere de +10%, însă dinamica din perioada reducerilor nu a putut susține o creștere la nivel de trimestru.

1 din 2 români au făcut achiziții online în 2023

Piața de eCommerce din România continuă să crească, alimentată de accesul la digitalizare și de creșterea veniturilor populației tinere și nativilor digitali, numărul românilor care au făcut achiziții online, ajungând  în 2023 la 10.2 milioane. Dacă pandemia Covid-19 a accelerat tranziția către comerțul online și creșterea exponențială a vânzărilor online din România, conflictul din Ucraina a adus provocări logistice și de aprovizionare pentru comerț, dar și debutul unui comportament mai prudent de achiziții al consumatorilor.

Potrivit Statista, 14% reprezintă ponderea comerțului online în valoarea totală a comerțului din România, iar valoarea estimată a pieței locală eCommerce este estimată să ajungă la 7.3 Mld EUR în 2024.

Prețul rămâne cel mai important criteriu în alegerea unui comerciant online (45%), urmat de oferte speciale (36%), politica de livrare (34%) și checkout facil (29%).

Millennials și Generația X- cei mai activi cumpărători online

Distribuția pe vârstă a cumpărătorilor sugerează că generația Millennials și Generația X sunt cele mai active în cumpărăturile online, în timp ce Generația Z și Baby Boomers sunt mai reticenți sau au o prezență mai scăzută în comerțul electronic.

Potrivit analizei realizate de MerchantPro, grupa de vârstă 35-44 de ani deține cea mai mare pondere în utilizarea e-commerce, cu aproape un sfert din total. Următorul grup, cel de 25-34 de ani, prezintă o proporție apropiată, de 23,82%. Grupa de 45-54 de ani nu este departe, contribuind cu 23,52%.  Pe de altă parte, tinerii adulți cu vârste între 18-24 de ani și persoanele între 55-64 de ani sunt mai puțin activi în e-commerce, reprezentând cumulat sub 28%.

Piața locală de eCommerce a ajuns la vârsta maturității. Creșterile de la an la an sunt moderate, iar concurența crește permanent, în special de la concurenți internaționali puternici, în special branduri din UE sau, recent, jucătorii din zona non-UE precum Shein sau Temu, a căror ascensiune este accelerată la nivel global. În acest context, comercianții trebuie să mizeze pe o abordare agilă, pe tehnologii noi precum automatizări, AI, soluții de personalizare și să își extindă operațiunile atât pe orizontală, cât și cu verticale noi. Concomitent, optimizarea operațiunilor interne trebuie să rămână un focus pentru a susține o dezvoltare strategică pe termen lung.

Tendințele care modelează piața locală, dar și predicții și opinii privind anul 2024 în România din partea liderilor din industrie sunt incluse în raportul eCommerce Insights 2024 realizat de MerchantPro.

Marii câștigători în retailul online anul acesta vor fi cei care vor avea curajul să investească în automatizări și în inovații care să le crească performanța și să le optimizeze atât platforma, cât și fluxurile interne. Dacă anul trecut comercianții au analizat, acum e momentul să acționeze. Este anul în care trebuie să automatizeze și să integreze soluții care să le susțină dinamica. Cei care nu se vor mișca suficient de agil anul acesta cred că vor pierde teren important și avea în cel mai bun caz creșteri modeste -consideră Arthur Rădulescu, CEO și fondator MerchantPro.

Nevoia de agilitate și adaptabilitate rapidă a generat și un interes crescut pentru soluțiile SaaS de eCommerce, în detrimentul soluțiilor open-source, care au scăzut în popularitate cu 25%.

“Investițiile de aproape 1 milion de euro realizate în ultimii doi ani în platforma MerchantPro au avut ca scop soluționarea problemelor comune întâmpinate de comercianți, cum ar fi lipsa de autonomie și flexibilitate a soluțiilor tehnice. Noile suite de funcționalități pe care le-am lansat pentru front end și back end au fost concepute pentru a oferi mai multă independență antreprenorilor și specialiștilor, incluzând o serie de integrări rapide pentru soluții de automatizare, personalizare și optimizare a operațiunilor. Aceste aspecte sunt esențiale pentru diferențierea între profit și reziliență sau eșec. Comercianții care utilizează platforma noastră apreciază aceste caracteristici, lucru demonstrat de adoptarea crescută a acestor funcționalități”, adaugă Arthur Rădulescu.



Citeste si