- 5 Februarie 2021
Mercusys lansează în România MR70X, primul său router cu Wi-Fi 6
Dispozitivul oferă viteze Next-Gen Wi-Fi 6 de până la 1.8 Gbps, de 4 ori mai multă capacitate de conectare și funcții speciale avansate la un preț accesibil.
Noul router flagship MR70X vine ca răspuns pentru numărul tot mai mare de dispozitive inteligente wireless pentru casă, aducând în casele utilizatorilor viitorul conexiunii, datorită standardului Wi-Fi 6. Acesta pune în aplicare o tehnologie avansată, concepută pentru a crește throughput-ul mediu de date în scenarii aglomerate de utilizare. Toate acestea pentru a oferi mai multe conexiuni simultane, pentru a extinde aria de acoperire Wi-Fi și pentru a menține transmisii stabile de date, îndeplinind nevoia unei experiențe wireless performante.
Dispozitivul oferă o viteză totală de până la 1.8 Gbps (1201 Mbps în banda de 5GHz și 574 Mbps în banda de 2.4GHz) și, în același timp, oferă de 4 ori mai multă capacitate de conectare prin intermediul tehnologiilor OFDMA și MU-MIMO care permit transmiterea simultan a datelor către și de la mai multe dispozitive.
Routerul Wi-Fi 6 MR70X se ocupă și de reducerea la minimum a interferențelor cu rețelele învecinate. Datorită funcției BSS Color, utilizatorul beneficiază de cea mai bună experiență online și de o transmitere eficientă a datelor, indiferent de numărul rețelelor configurate în proximitate. Mai mult, MR70X vine echipat cu un mod Eco-Friendly care, prin intermediul funcției Target Wake Time (TWT), reduce consumul de energie pentru dispozitivele mobile și IoT conectate la router în timpul transmisiunilor de date.
Funcția Smart Connect a acestuia combină benzile de 2.4 GHz și 5 GHz într-un singur SSID Wi-Fi și ajută dispozitivele să aleagă automat cea mai bună bandă disponibilă, care are un semnal mai puternic și o viteză mai mare. Astfel, dispozitivele tale funcționează întotdeauna optim atunci când te deplasezi prin casă.
MR70X oferă și funcția Quality of Service (Calitatea serviciului), prin care utilizatorul poate prioritiza dispozitivele selectate, pentru o comunicare mai eficientă, în vreme ce suportul IPTV și IPv6 optimizează streaming-ul TV și permit accesarea serviciilor și site-urilor web IPv6. Routerul suportă și Server OpenVPN și Server PPTP pentru a crea conexiuni VPN sigure.
Nu în ultimul rând, datele utilizatorilor sunt protejate datorită compatibilității cu cel mai recent protocol de securitate Wi-Fi, WPA3, care asigură securitatea Wi-Fi a rețelei. Acesta previne atacurile de tip Brute-Force prin care hackerii țintesc ghicirea parolelor utilizatorilor și oferă o protecție mare, chiar și în cazul folosirii unei parole de o complexitate mai scăzută.
Routerul Wi-Fi 6 Mercusys MR70X este disponibil începând cu luna februarie, la un preț recomandat de 399 RON și poate fi achiziționat din magazinele marilor retaileri din România. Alte variante mai ieftine ar fi TP-Link Archer AX10 sau Huawei WS7100/WS7200. Totuși, în acest moment găsești routerul Mercusys la eMAG cu 250 de lei.