- 12 Martie 2023
Microsoft Envision România - eveniment despre hiperconectivitate și automatizare
Organizațiile caută astăzi noi modalități de reducere a cheltuielilor, de creștere a productivității și de asigurare a unei rentabilități rapide, iar digitalizarea, prin soluțiile de cloud și inteligență artificială, stă la baza îndeplinirii acestor priorități. Transformarea digitală și investițiile în tehnologie devin pentru organizații, fie ele din sectorul privat sau cel public, o oportunitate semnificativă care le permite sa rămână nu doar competitive și productive, dar și să genereze mai multă valoare în societate.
Un studiu realizat recent de PwC arată că aproape jumătate dintre liderii companiilor din Europa Centrală și de Est sunt de părere că organizațiile lor nu vor mai fi viabile din punct de vedere economic peste un deceniu, dacă nu-și vor transforma afacerile. În acest context, investițiile în tehnologii digitale avansate, precum cloud și AI, dar și în soluții de automatizare se află în fruntea obiectivelor pentru anul viitor.
Lideri de business, reprezentanți din conducerea Microsoft la nivel regional și local, voci ale celor mai dinamice startup-uri din România, precum și înalți reprezentanți ai sectorului public vor explora, pe 29 martie, la Palatul Parlamentului, oportunitățile pe care tehnologia le oferă atât mediului de business, dar și sectorului public din România.
Bogdan Putinică – General Manager Microsoft România, va vorbi, în deschidere evenimentului, despre modul în care organizațiile pot genera mai multă valoare prin investiții în tehnologie, dar și despre oportunitățile pe care România le creează și rolul pe care industria IT îl are în dezvoltarea durabilă a țării. La rândul său, Michelle Simmons – General Manager CEE Multi Country Region la Microsoft - va aborda tema rezilienței, a eficientizării costurilor și a dezvoltării organizațiilor chiar și în perioadele marcate de schimbări și provocări.
„Dincolo de produsele și serviciile prin care Microsoft susține de decenii dezvoltarea digitală și tehnologică la toate nivelurile economiei și societății, rolul nostru ca lider al acestei industrii vine și cu responsabilitatea de a contribui direct la acest proces prin educație, informație și crearea de sinergii pozitive între toți potențialii participanți.
Ne bucurăm să vedem că, pentru mulți dintre clienții noștri, transformarea afacerii prin intermediul tehnologiei cloud și a soluțiilor AI are loc în săptămâni, nu în ani. Este din ce în ce mai evident faptul că organizațiile din sectorul public și din cel privat care folosesc tehnologia devin mai eficiente, fie că generează mai multă valoare din investițiile existente, fie că își consolidează activitatea pentru a reduce costuri, precum și complexitatea operațională.
Pe 29 martie, Microsoft, prin forța celei mai integrate platforme de cloud și descoperirile de ultimă oră în domeniul inteligenței artificiale, își reafirmă angajamentul de a aduce tehnologia mai aproape de oameni. Succesul așa cum îl vedem noi – avansarea României ca lider de inovație și producție digitală – nu poate fi decât rezultatul unor acțiuni comune ale mediului de afaceri, alături de organizațiile din sectorul non-guvernamental, de cele din sfera publică și de comunitatea academică. Microsoft Envision este parte din acest efort, fiecare ediție propunându-și să actualizeze această viziune comună asupra unui viitor digital pentru România și oferind un loc pentru conversațiile și dezbaterile care au puterea de a transforma această ambiție în realitate”, afirmă Bogdan Putinică, General Manager Microsoft România.
Tot în prima parte a evenimentului, lideri ai unor companii de top din România, precum BCR, Regina Maria, Cargus și Profi, vor demonstra beneficiile digitalizării pentru sectoarele de business în care activează, prezentând povești de succes ale implementării celor mai noi soluții digitale dezvoltate de Microsoft.
Ca în fiecare an, compania Orange Business Services va fi prezentă pe scena Microsoft Envision România, în calitate de partener principal, reprezentanții săi aducând în atenția participanților teme privind accelerarea procesului de transformare digitală în companii.
Cea de-a doua parte a Microsoft Envision România are ca focus avantajele digitalizării sectorului public, precum și rolul securității cibernetice în construirea unui viitor digital sigur pentru toate organizațiile. Anton Rog – General de Brigadă și Director General al Centrului Național Cyberint – va vorbi despre evoluția peisajului cibernetic și soluțiile pe care companiile, dar și instituțiile statului le au pentru a combate acest fenomen ce afectează economia globală. De asemenea, în a doua parte a evenimentului, experți Microsoft, dar și reprezentanți ai unor companii și start-up-uri din domeniul sănătății, vor expune motivele pentru care este importantă accelerarea transformării digitale și întărirea securitatății cibernetice în rândul organizațiilor.