Mihaela Păun, Bitdefender: Ce înseamnă parteneriatul cu Scuderia Ferrari

Bitdefender a anunțat în 2022 un parteneriat istoric pentru brandul românesc, lider în domeniul securității cibernetice. Astfel, compania românească a devenit partener al Scuderiei Ferrari în Formula 1. Despre acest parteneriat am discutat cu Mihaela Păun, Senior Vice President Marketing&Sales la Bitdefender.

Bitdefender a anunțat în septembrie că a încheiat un parteneriat multianual cu Ferrari S.p.A. și a devenit astfel partenerul global de securitate cibernetică al Scuderiei Ferrari în Campionatul Mondial de Formula 1.

În calitate de partener al Scuderiei Ferrari, începând cu Marele Premiu de la Singapore 2022, Bitdefender va afișa logoul companiei pe căștile piloților Ferrari, precum și pe monopostul F1-75 condus de Charles Leclerc și Carlos Sainz și, din 2023, pe costumele de curse și uniformele echipei.

Companiile se vor implica, de asemenea, în activități de marketing, inclusiv întâlniri private cu piloții echipei Ferrari și cu membrii echipei tehnice, tururi ale fabricii, acces la boxe și alte activități exclusive. În plus, Ferrari va explora și evalua produsele și serviciile de securitate cibernetică Bitdefender pentru a le include în activitatea sa.

Dar de ce un parteneriat cu Ferrari și Formula 1?

“Păi, aș spune în primul rând că ne-am dorit din punct de vedere strategic, de ceva timp, să avem un partener Top of Mind foarte, foarte vizibil. Motivele, din perspectivă de business ar fi pentru că ne doream foarte mult să creștem notorietatea brandului, să creăm asociatori pozitivi de brand. Nu în ultimul rând pentru echipele și stima internă a angajaților, partea de brand intern al brand engagement și nu în ultimul rând pentru a crește vânzările și cota de piață în anumite regiuni cheie.”, spune Mihaela Păun.

Bitdefender a studiat baza de fani pentru Scuderia Ferrari și Formula 1 și și-a dat seama că 263 de milioane de persoane declară la nivel mondial că sunt fani ai echipei de Formula 1 și 49% din C Level Executives care se uită la Formula 1 țin cu Ferrari.

“Am văzut că avem interese comune oarecum pe termen lung pe partea de digitalizare și aici vorbim despre campanii integrate, despre social media și, de asemenea, încearcă să ajungă în audiențe noi, cum ar fi partea de Netflix sau eSports, astfel atingând cumva și audiența de sub 35 de ani care este un interes comun și pentru Bitdefender.”, explică Mihaela Păun.

Un parteneriat istoric pentru România

Mihaela Păun consideră că parteneriatul acesta are ca ADN curajul de a încerca să faci lucruri.

“Acest parteneriat, de fapt, deși e clar că Bitdefender este un partener pentru Ferrari, este primul din România. Chiar dacă ar mai veni și alte companii din România, Bitdefender va rămâne întotdeauna primul partener care a sponsorizat Ferrari. Pe de altă parte, la fel de important este lucrul în echipă, echipa pe care te poți baza, despre care vorbeam și puțin mai devreme, și conlucrarea aceasta între modul în care utilizezi informațiile, tehnologia. Și mai e pasiunea echipei de a livra și de a fi mereu în fața tuturor”, spune aceasta.

Deși totul poate pleca de la incredulitate. “Noi ne-am mai gândit la chestia asta de mult timp. Și ne-am zis că... „nu facem noi asta”. Era acum mai mulți ani și spuneam că nu suntem noi acolo, nu putem noi să facem genul ăsta de parteneriat. Până la urmă a apărut această oportunitate anul ăsta și dintr-o joacă cumva, necrezând niciodată că poate o să ajungem acolo am început să explorăm ideea”.

Ce urmează în sezonul 2023?

Dacă 2022 a fost un an scurt pentru parteneriat, odată cu ultimele 6 curse ale sezonului, 2023 va însemna un parteneriat extins pe parcursul tuturor curselor din sezon, inclusiv Grand Prix-ul din Las Vegas, o piață strategică pentru Bitdefender.

“Ca și vizibilitate a brand-ului, deci, în afară de faptul că o să avem o vizibilitate mai mare pe casca piloților, o să avem logo-ul Bitdefender prezent pe echipamentele sportivilor, ale echipei și, nu în ultimul rând, în zone în zonele laterale ale haloului. De ce e important haloul și de ce ne-am dorit să fim acolo este pentru că reprezintă o protecție suplimentară pentru piloți.”, explică Mihaela Păun continuarea din 2023. Haloul este o parte esențială de protecție, așa cum și Bitdefender reprezintă o protecție pentru utilizatori.

“Ca și evenimente, în primul rând o să aducem la evenimente diverse segmente. Și fie că vorbim despre parteneri Ferrari, parteneri Bitdefender, potențiali clienți, creatori de conținut, vorbim despre aceste tururi de fabrică, vorbim despre bilete la Grand Prix, întâlniri cu piloții și cu echipa tehnică”, mai spune reprezentanta Btidefender.

Valori comune între Ferrari și Bitdefender

Sunt multe valori comune între branduri care sunt lideri într-un domeniu. Am discutat despre acest aspect cu Mihaela.

“Am văzut că atât Ferrari, cât și Bitdefender își pun clienții pe primul loc. La Ferrari vorbim foarte mult despre baza de fani pe care o au și pe care încearcă să o crească și să și-i loializeze în fiecare an. La Bitdefender vorbim atât despre utilizatorii casnici, cât și despre companiile cărora le oferă securitate, protecție. Cum facem lucrurile astea? Inovând. Astea sunt iar lucruri comune, valori comune pe care le avem cu Ferrari. Partea de inovație, de performanță, pasiune. Și aici vorbim despre pasiunea echipei din spate, care își dorește să ofere, în cazul nostru, cea mai bună securitate, acolo, bineînțeles, e vorba de a ajunge primul la linia de final.”

“Păi aș spune că în primul rând am intrat într-o altă ligă. Acum liga asta ne obligă oarecum să fim și mai buni și mai performanți, să învățăm cât mai repede. Oarecum, ce am învățat este combinația între planificare pe termen lung, vorbim despre 24 de curse și trebuie să știm în avans ce vrem să facem. Pe de altă parte, este vorba despre ceea ce învățăm de la cursă la cursă. Acolo testăm, experimentăm, luăm date și încercăm să îmbunătățim ca și comunicare, ca reacție în cursa următoare”, mai spune Mihaela.

Ce pot învăța companiile unele de la altele? “Ce putem învăța noi de la Ferrari? De a fi puțin mai îndrăzneți în comunicare, în abordare. Știm că Ferrari este un brand plin de pasiune și curaj, astfel că este clar că este ceva ce putem învăța și putem îmbunătăți și noi”, explică Mihaela.

Când vine vorba de ce ar putea învăța Ferrari de la Bitdefender? “Aș spune că Ferrari de la noi poate să preia partea asta de constanță în performanță. Da, așa cum știm și istoria noastră, vorbește despre faptul că suntem best performance, best detection de ceva ani. Avem o constanță în premiul 1, în a fi numărul unu într-o groază de teste independente.”

Un portofoliu pus la dispoziția Ferrari

Pe lângă parteneriatul comercial, Ferrari explorează ce produse de la Bitdefender sunt potrivite pentru echipă.

“Specialiștii noștri pun la dispoziția reprezentanților Ferrari, cei care se ocupă de securitatea cibernetică, le-am pus la dispoziție tot portofoliul nostru de soluții și servicii de securitate cibernetică. Avem echipa noastră care lucrează îndeaproape cu echipa lor pentru a identifica care sunt zonele și sinergiile comune, unde s-ar potrivi cel mai bine ca soluțiile noastre să facă parte din zona de securitate de care are nevoie orice companie, mai ales la nivelul ăsta.”, spune vicepreședinta Bitdefender.



Citeste si