- 18 Septembrie 2018
Mihai Toader-Pasti: "Ne ascundem în spatele olimpicilor"
Mihai a cofondat EFdeN (case solare și sustenabilitate) și energiaTa (prosumatori: mici producători de energie). Mai mult, în 2015 a participat la co-crearea Strategiei Naționale de Renovare alături de Consiliul Român pentru Clădiri Verzi.
A fost inclus în ”Forbes 30 sub 30”, ”BIZ Campionii Inovației”, ”100 de oameni și idei care schimbă România”, ”100 fețe ale inovației”. Este Președinte al Future Energy Leaders Romania, Co-președinte la Eisenhower Fellowships Youth Leaders, Global Shaper, Aspen Young Leader și Climate Ambassador al GYCN.
L-am provocat să răspundă la întrebările din proiectul Înainte la Școală, 10 pentru nota 10 și să ne spună perspectiva lui asupra sistemului educațional românesc.
Care au fost materiile tale preferate la școală, la liceu, la facultate și ce te-a atras spre aceste materii?De-a lungul timpului mi-au atras atenția profesorii mai degrabă decât materiile în sine, îmi plăcea sau îmi displăcea o materie în funcție de profesorul care o preda și modul în care o făcea.
După liceu, când am început activitățile extrașcolare și am văzut utilitatea anumitor materii sau doar am început să fiu fascinat de anumite lucruri, mi-am dorit să fi știut deja, să fi fost atent și interesat cât eram mic, dar era deja prea târziu, așa că a trebuit să le învăț singur.
Ai avut un profesor preferat? Dacă da, care a fost acesta și de ce?
Nu cred că aș putea avea un profesor preferat, fiecare sub o formă sau alta și-a lăsat amprenta asupra mea. Chiar și profesorul de informatică care mi-a dat în școala generală o nota 4 și una 7 pe 2 jumătăți ale aceleiași lucrări, iar apoi nu a vrut să îmi modifice nota 4 din catalog pentru că profesorul are întotdeauna dreptate, pentru că mereu e vina elevului.
Dacă ar fi să aleg 3 persoane cărora le sunt recunoscător, ar fi doamna învățătoare Silvia Avramescu, domnul profesor de sport și dansuri populare Ionel Traian și doamna profesoară de pian Violeta Geică.
Fiecare și-a depășit atribuțiile profesoare și a făcut mai multe pentru elevi, ei au fost mentori, prieteni și părinți. Au fost mulți alți profesori și în generală, și în liceu cărora le sunt recunoscător, dar o enumerare e mereu periculoasă.
Cât de importantă a fost atitudinea profesorilor care predau respectivele materii și ce ai respectat cel mai mult la aceștia?
Prietenoasă și deschisă, iubeau materiile pe care le predau și ideea de a da mai departe, iar elevii îi iubeau pentru asta. Cred că respectul reciproc este esențial în procesul educațional. Nu poți cere să fii respectat, fără să respecți, iar când profesorii iubesc materia și elevii, nimic nu poate sta în calea unei educații de calitate, nici măcar un sistem învechit de învățământ.
Cum ai descrie profesorul ideal în vremea când erai elev sau student? Cum ar fi un profesor ideal în zilele noastre?
În primul rând nu ar trebui să avem pretenția de la profesori să fie ideali pentru că este imposibil, sunt oameni, la fel ca noi, sunt imperfecți. Este important să avem așteptările corecte și să înțelegem că la educația unei persoane contribuie familia, anturajul, societatea, să nu îi lăsăm doar pe profesori cu o responsabilitate uriașă și aproape imposibil de dus.
Mi-ar plăcea ca un profesor astăzi să fie suficient de matur încât să recunoască când greșește, să explice că este normal să nu știe și să nu aibă toate răspunsurile, că elevul trebuie să caute adevărul și a lui este responsabilitatea învățării, că viitorul lui depinde de acțiunile din prezent.
Avem nevoie de profesori care să caute adevărul și nu să demonstreze că au dreptate, care ascultă elevii și îi încurajează să își spună opinia și îi fac să fie curioși, sper să reușim să trecem peste etapa în care profesorul vorbește în fața clasei, iar elevii vorbesc doar atunci când sunt întrebați, adică rar. Ne-am lovit în ultimii ani de inabilitatea elevilor de a pune întrebări, de a gândi critic și nu este vina lor, ci a sistemului care nu i-a învățat să facă asta, ba mai mult, i-a descurajat.
Din punctul meu de vedere, un profesor bun inspiră și este mentor, se bucură atunci când elevul și-a depășit profesorul, îi este prieten și îndrumător în aceeași măsură. Cred că aceste lucruri sunt importante pentru că toate nesiguranțele profesorilor se transferă la elevi și așa mai departe. Este un cerc vicios.
Și nu în ultimul rând, mi-aș dori ca la școală să se vorbească mai mult despre valori, despre moralitate, despre fericire.
Să discutăm mai mult despre bine și rău, despre democrație și justiție, despre ce înseamnă o societate și un cetățean responsabil cu inițiativă, să ne gândim și să fim atenți la problemele de discriminare și egalitate de sex, de șanse sau religioasă, printre altele.
Care crezi că au fost momentele cheie care au dus la formarea ta?
Cred că cel mai mult m-am format odată cu intrarea în proiectul PRISPA, atunci când am intrat într-o lume nouă, plină de curiozitate și necunoscut, în care greșeam zilnic, dar nu aveam pe cine să întrebăm, așa că învățam înotând. Eram un grup de oameni care nu se pricepeau la nimic, dar concurau în cea mai importantă competiție de case solare din lume. Și am și câștigat câteva premii, a fost o lecție crucială pentru mine și le sunt recunoscător celor care au făcut PRISPA posibilă.
Apoi am cofondat EFdeN și energiaTa și am învățatat cât de greu, dar frumos, este să transformi visuri în realitate, cât de mult potențial este în tânăra generație, cât de ușor oamenii pot trece de la reproșuri la laude, cât oportunism există și ce ușor oamenii uită de visuri și sunt prinși de societate înapoi într-o evoluție cuminte și liniară. Am învățat că oamenii, prin ignoranță, generează încălzirea globală și că generațiile viitoare vor plăti prețul, dar că încă mai există o șansă de ameliorare și că avem responsabilitatea să facem ceva.
Apoi ne-am implicat în Tabăra Meseriașilor și am descoperit o altă lume nouă, a învățământului profesional în România, un diamant îngropat de societate și o serie de guvernări nefericite, unde tineri minunați cu un super potențial, dar care nu au un mediu propice de dezvoltare, sunt captivi și majoritatea așteaptă să plece din țară. Pe cât de frustrantă este situația, nu poți să nu îi înțelegi că vor să se ducă acolo unde pot avea o viață bună, unde nu li se spune constant să nu știu, că nu pot, că așa merg lucrurile.
Din păcate pe mine m-au format mai mult experiențele extrașcolare pe care le-am creat noi decât școala în sine, care nu simt că m-a ajutat foarte mult, trecând peste faptul că am învățat să citesc și să scriu și să știu limba engleză.
Din fericire, m-am născut în perioada potrivită cu acces la internet, putând cumpăra online orice carte și înscrie la cursuri gratuite de la MIT sau Stanford, iar asta pentru mine este o sursă inepuizabilă de informații și cunoștințe actuale și relevante.
Care sunt lucrurile care te-au frustrat, te-au enervat sau te-au dezamăgit când erai elev/student?
Lipsa de respect din partea profesorilor în general. Nu vorbim de excepții, am întâlnit profesori extraordinari, care ne-au inspirat și pe care i-am apreciat. Mă refer la marea majoritate, la abordarea ai făcut perfect, dar ești de 9, căci nota 10 este a profesorului.
Relația Profesor - Elev este o relație cu forța, așa începe. Cum nu-ți poți alege familia, așa nu poți alege nici profesorii. Uneori ai mai mult noroc, alteori ai mai puțin noroc. Unele povești devin inspiraționale și fericite, altele generează depresii și amintiri neplăcute, iar divorțul nu este neapărat o soluție bună pentru niciuna dintre părți. De asta cred că ministerele, inspectoratele și părinții ar trebui să acorde mai multă atenție relației elev-profesor. Așa cum elevii nu sunt niște mașini de memorare, așa nici profesorii nu sunt niște automate de informații. Trebuie să revenim la ideea de ‘’a pune suflet în ceea ce faci’’.
Elevii nu știu pentru ce se duc la liceu sau la facultate, mai mult decât pentru că așa trebuie, nu au un mindset de a fi curioși, de a învăța, de a greși și a merge mai departe.
Eu nu știu de ce m-am dus la liceu și nici la facultate, mi-am descoperit mai târziu vocația și am început să îmi pun întrebări existențiale. Am avut într-o oarecare măsură noroc și am ajuns pe un drum extraordinar de fain, dar nu datorită școlii, ci a unei căutări continue.
Profesorii nu mai sunt motivați, nici financiar, nici de performanță, că nu mai există, și nici de elevii care stau plictisiți pe telefoane pentru că fie nu sunt interesați să învețe, fie nu le place materia sau nu a fost prezentată interesant.
Când eram eu mic alternativa la a mă duce la școală era să joc fotbal, să stau prin parc sau să merg la sala de calculatoare, dar nu primeam bani cât să stau non-stop. Acum școala trebuie să fie suficient de interesantă încât să bată celelalte opțiuni educaționale și experiențiale și nu este. Competiția pentru atenție și timp este mult mai mare astăzi decât atunci când eram eu mic.
Cum ți se pare sistemul educațional din România anului 2018?
Periculos de prost din mai multe motive. În primul rând pentru că nu vorbim despre asta și ne ascundem în spatele olimpicilor, care sunt niște excepții extraordinare, dar nu sunt oglinda sistemului educațional din România, a ratei de analfabetism funcțional, a abandonului școlar, sau a lipsei dezvoltării skill-uri necesare celei de-a 4-a revoluții industriale în care ne aflăm.
În al doilea rând, pentru că este ancorat în trecut, pregătim elevii de astăzi pentru o lume care nu mai există. Mai mult, în următorii 25 de ani, 47% din joburile de astăzi vor dispărea conform unui studiu de la Oxford, din cauza automatizării și digitalizării. Mai mult, alt studiu de la Dell ne spună că 85% din joburile care vor exista în 2030 nu au fost inventate încă.
România există și trebuie să fie competitivă într-o astfel de lume și nu este. Avem nevoie critică de o reformă în învățământ, altfel mă tem că România nu va avea parte de viitorul genial în care poate fi.
Educația trebuie depolitizată, trebuie să fie bazată pe meritocrație. Nu putem avea așteptări de la elevi, când profesorii greșesc lucruri elementare în manuale ce sunt distribuite la nivel național, când este o așa mare provocare pentru ei la examenele de titularizare.
Din păcate, astăzi nu mai este o mândrie să fii profesor și profesorii buni pleacă din sistem și am lucrat cu mulți profesori care pleacă din sistem. Cei buni nu vor să fie în aceeași catedră cu profesori slabi, lipsiți de principii sau valori, nu vor să li se blocheze inițiative sau să piardă timp în birocrații inutile.
Mi-ar fi plăcut să fiu mai optimist astăzi, dar cred că primul pas în a rezolva o problemă este să discutăm despre ea deschis și sincer și încă nu am ajuns acolo. Pe termen lung cred că va fi bine, dar mi-ar plăcea să fie bine și până atunci.
Cum era atitudinea față de școală când erai elev și cum ți se pare atitudinea generației actuale de elevi?
Mă feresc de generalizări și comparații între generații. Cred doar că noi nu am avut acces la atâta informație de calitate și școala românească nu avea concurență, iar tehnologic nu eram foarte în urmă, pentru că lumea nu avansase foarte mult.
Acum poți să înveți singuri de acasă online, ai acces la cele mai bune cursuri de pe planetă, să experimentezi lucruri, să mergi la conferințe, workshopuri, să vorbești cu antreprenori de succes cu Tu, nu cu Dumneavoastră, iar ei te ascultă și îți răspund. Îți dau sfaturi particularizate, nu generale. În paralel te întorci la liceu sau la facultate și ți se spune să taci, să nu vorbești neîntrebat, să memorezi 1.000 de pagini și să nu folosești calculatorul.
Cred că problema atitudinii de astăzi față de școală ține mai mult de calitatea curiculei și interacțiunea cu profesorii, decât de generația de acum. Este cel mai simplu lucru să dai vina pe elevi, decât să recunoști minusurile unui sistem educațional învechit și plictisitor, în care profesorii buni sunt din ce în ce mai puțini și mai obosiți, nelăsați să producă schimbările de care sunt capabili.
Dacă ai avea această autoritate, care ar fi trei lucruri pe care le-ai face pentru a îmbunătăți educația în România și trei materii pe care le-ai introduce obligatoriu în școală/liceu?
Dacă aș avea o astfel de autoritate aș crea un grup de lucru la nivel național cu cei mai faini profesori, aș implica societatea civilă și ONG-urile din zona educațională și aș rezolva toate problemele României.
Există enorm de mult potențial, doar că ego-ul stă în calea colaborării interdisciplinare și intersectoriale. De fiecare dată când am reușit să lucrăm împreună, lucrurile au devenit mai bune. Așa cum educația nu este doar responsabilitatea profesorilor, nici o societate mai bună nu este doar responsabilitatea guvernului.
Aș face practica și interdisciplinaritatea componente obligatorii ale procesului educațional de la clasa întâi și până la terminarea facultății. Teoria are nevoie de practică și invers, iar ele trebuie să se întâmple în paralel. Aș îmbina științele cu arta și nu aș mai segrega așa mult oamenii în funcție de specializări, m-aș concentra pe a lărgi perspectivele, nu pe a le concentra. Și aș avea mai multă încredere în elevi, i-aș încuraja mai mult să viseze și să-și urmeze visurile.
Și nu în ultimul rând, mi-aș dori ca la școală să se vorbească mai mult despre valori, despre moralitate, despre fericire. Să discutăm mai mult despre bine și rău, despre democrație și justiție, despre ce înseamnă o societate și un cetățean responsabil, cu inițiativă. De asemenea, este important să ne gândim și să fim atenți la problemele de discriminare și egalitate de sex, de șanse sau religioasă, printre altele.
---