Monitorul potrivit pentru a urmări filme la calitate 4K

­BenQ anunță disponibilitatea monitorului EW3270U, conceput pentru a asigura iubitorilor de conținut video cea mai reușită experiență vizuală.

O dată cu evoluția platformelor de streaming video și cu creșterea acestora în popularitate, dar și cu intensificarea conținutului video creat de utilizatori, gradul de utilizare a PC-urilor în acest scop a crescut.

Prevăzut cu un panou VA 4K UHD cu 10bit de 31.5”, noul model BenQ EW3270U este caracterizat în primul rând de fidelitatea cu care reproduce culorile și detaliile afișate, fiind capabil să acopere în proporție de 95% spectrul DCI-P3, utilizat ca standard în industria de film.

Acest aspect înseamnă că redarea este realizată cu o acuratețe deosebită, ceea ce îi permite utilizatorului să beneficieze de o calitate foarte bună a imaginii, indiferent de tipul și complexitatea conținutului.

Monitor cu tehnologie HDR

Totodată, monitorul este prevăzut cu tehnologia HDR, creată pentru a obține o reproducere ultra-realistă a filmelor. Astfel, BenQ EW3270U asigură o luminozitate maximă mărită, dar și o rată de contrast mult îmbunătățită, ceea ce îi permite să afișeze corect până și cele mai mici detalii dintr-o scenă.

Pentru flexibilitate, sunt oferite patru niveluri HDR, iar suplimentar a fost implementată și tehnologia Bright Intelligence Plus (B.I.+) cu patru moduri de afișare, astfel că utilizatorul beneficiază de libertate maximă în definirea experienței vizuale dorite.

În plus, a fost încorporat un senzor de lumină ambientală, care monitorizează în permanență nivelul și căldura de culoare a luminii din încăpere și ajustează setările de afișare în consecință, pentru a menține aceeași experiența vizuală optimă, indiferent de lumina ambiantă.

Din punctul de vedere al specificațiilor tehnice, BenQ EW3270U este caracterizat de o luminozitate de 300cd/m2, rată de contrast nativă de 3000:1, unghiuri de vizualizare de 1780, frecvență de reîmprospătare a imaginii de 60Hz și timp de răspuns de 4ms.

Mulțumită unei densități de 140PPI (pixels per inch), el poate reda extrem de clar conținutul 4K UHD, dar aduce îmbunătățiri semnificative și conținutului video la rezoluție mai mică, prin intermediul funcției Super Resolution, care mărește în timp real numărul de pixeli afișați pe ecran, adaptând conținutul 1080p pentru a fi afișat cu claritatea 4K.

Conector USB C pentru telefoane mobile

Pentru o experiență gaming reușită, fără sacadări și artefacte de imagine, a fost adăugată și tehnologia AMD FreeSync. Mai mult de atât, ochii sunt pe deplin protejați în cazul utilizării pe perioade lungi de timp, prin intermediul tehnologiilor BenQ Flicker-Free, Low Blue Light și Smart Focus.

Conectivitatea a beneficiat și ea de o atenție deosebită, astfel că, pe lângă conectorii video de ultimă generație - HDMI 2.0 și DP 1.4 - EW3270U dispune și de un port USB Tip-C, ce poate fi utilizat pentru conectarea la dispozitive compacte de ultimă generație.

Pe lângă un panou de calitate, tehnologii avansate de redare și conectivitate versatilă de ultimă generație, BenQ EW3270U oferă şi un design modern, elegant, cu ramă îngustă pe 3 laturi. Carcasa gri metalic se încadrează perfect în orice mediu, iar piciorul de susținere cu stabilitate ridicată permite înclinarea monitorului până la -50 în față sau până la 150 în spate, existând totodată posibilitatea fixării pe perete prin sistem VESA.

Costă 2.300 de lei în magazinele partenere.



Citeste si