- 24 Iulie 2024
🎦 Moogu, afacerea românească de bijuterie contemporană aflată la intersecția dintre artă și lumea dură a producției
Andreea Mogoșanu a terminat un liceu și o facultate de Arte, iar apoi a lucrat în publicitate ca Art Director. A ajuns la afacerea de astăzi dintr-o nevoie proprie care a început ca un hobby: să găsească bijuterii "statement" care să o reprezinte. Când la momentul 2013 nu a găsit așa ceva pe piață, a început să producă singură bijuteriile care să o ajute să-și exprime individualitatea, ceea ce ulterior avea să se dezvolte într-o afacere.
Andreea Mogoșanu e printre cele 10 antreprenoare selectate în 2024 în programul de mentorat She’s Next, organizat de Visa și ING Bank România, în colaborare cu Impact Hub Bucharest. Programul pune la dispoziție mentorat, în funcție de nevoile afacerii. Pentru Andreea, 2024 e un moment provocator, deși frumos. A devenit mamă și concentrarea ei s-a împărțit în două. Aceasta este una dintre provocările pentru care vrea să afle răspuns astăzi.
De la pasiune la afacere2013 nu era un an în care bijuteria contemporană din România să fie o piață. La fel ca Andreea existau femei care căutau ceva special, dar nu aveau de unde să găsească.
"Pe piață găseai un anumit tip de bijuterie, adusă probabil de importatori din Turcia. Din această necesitate de a pura lucruri inedite s-au născut business-uri precum al meu", spune Andreea.
Lucra în publicitate și a pornit din pasiune. Dar treptat a evoluat. "S-a dezvoltat, am făcut cursuri, am învățat despre bijuterie în Italia și în România. Într-un an jumătate mi-am dat seama că produceam destul de multă bijuterie și o vindeam, nu mai făceam față cu freelancing-ul pe grafică, așa că atunci am decis să fac din Moogu un business", spune antreprenoarea.
Primul obiect de care a fost mândră cu adevărat a fost o verighetă extrem de simplă realizată la Assamblage, școala de bijuterie contemporană deschisă în România de David Sandu, unul dintre factorii dezvoltării domeniului, așa cum spune Andreea. A fost simplu, dar a fost un moment care a pus-o pe calea dorită.
De altfel, spune că de atunci piața s-a transformat și a crescut organic. Au apărut business-uri noi, școala de bijuterie a lui David Sandu a contribuit, la fel și târgul de bijuterie contemporană AUTOR, al lui Dan Perșinariu. Și Moogu s-a dezvoltat.
Brandul a ajuns să aibă colaborări cu reviste locale și internaționale, dar și o bază solidă de clienți. Momentul când Andreea a realizat că e pe drumul cel bun a fost când a început să iasă la târguri internaționale. "Am văzut diferența dintre piața locală și cea internațională, mai ales dacă vorbim de Asia, unde totul este outside the box. Mi-am dat seama că atunci am potențial să cresc enorm", spune antreprenoarea.
Un business în creștereÎn momentul de față, Moogu s-a transformat într-un business cu 10-12 angajați, cu un showroom în București și într-un business de verighete realizate manual în România, opere de artă cum spune creatoarea.
Afacerea a evoluat și s-a repoziționat în tot acest timp. "Înainte de pandemie aveam piețe internaționale pe care vindeam bine, dar cu pandemia acestea s-au închis, Brexitul a contribuit și el. Ne-am canalizat energia pe piața locală și pe partea de nunți și evenimente", spune Andreea Mogoșanu.
Așadar, astăzi, în jur de 60-70% din comenzi vin din zona de verighete la comandă, mai ales în perioada sezonului nunților. Faptul că Moogu vine cu bijuterii la comandă, realizate special pentru fiecare persoană, atrage din ce în ce mai multe cupluri.
Pe lângă această linie de business, 20-30% din vânzări se duc pe colecțiile care vin de două ori pe an, inspirate de tot ceea ce trăiește Andreea.
Andreea Mogoșanu, printre antreprenoarele din programul She’s NextAșa cum menționam la început, Andreea Mogoșanu face parte dintre cele 10 antreprenoare selectate de către ING Bank România și Visa în programul de mentorat antreprenorial She’s Next. Cu ajutorul acestuia, antreprenoarele se pot dezvolta și au și un pitch final pentru un premiu în bani.
"M-am înscris în program pentru că am simțit un blocaj. Nu mai aveam energia necesară să fac lucruri, creativitatea. Acest blocaj a venit odată ce a trebuit să-mi împart energia în două locuri, vine și din cauza pandemiei, dar și din cauza societății de fast consuming", spune Andreea Mogoșanu.
Ea consideră, și acesta e un mesaj important pentru orice antreprenor, că nu e singura în situația asta. "Toată lumea se confruntă cu blocaje de tipul acesta. Mulți antreprenori se plâng de acest lucru, indiferent de sfera de activitate".
Am întrebat-o pe Andreea cum ar arăta afacerea ei dacă ar deschide-o în 2024 și probabil că uneori orice afacere are nevoie de un grad de nebunie și inconștiență. Pentru că spune că azi nu ar mai deschide afacerea.
"E un business dur. Pe lângă creație ai și producția. Am lucrat bijuteria cu mâinile mele. Munca în atelier e o muncă grea, una de bărbat aș putea spune. O lume dură și reușești doar dacă-ți place cu adevărat", explică antreprenoarea.
Mai e și provocarea de a face un pas în spate. Andreea vrea să aibă un accent personal pe fiecare obiect, e perfecționistă, așa că e dificil să găsească persoane care să lucreze alături în domeniul bijuteriei contemporane. Dar o motivează actul de creație și faptul că piața are încă enorm de mult potențial.