Motive pentru care să te duci la un accelerator de startup-uri

În viața unui startup, există un moment când fondatorii vor să ducă afacerea la un nou nivel. O poți face singur, dar util ar fi să ajungi într-un accelerator. Nu atât pentru fonduri, cât pentru rețeaua de mentori și oamenii pe care-i cunoști. De ce să ajungi într-un accelerator?

Revista "Forbes" publică cinci sfaturi pentru cei care vor să ajungă la un accelerator și cinci motive pentru care să te duci cu startup-ul într-unul.

Ce e un accelerator?

Pentru cei care nu știu ce e un accelerator, acesta este un program organizat de un fond de investiții sau o companie unde un număr de startup-uri sunt invitate pentru câteva luni. Stau și muncesc din același loc, discută cu mentori, au întâlniri one to one, iar la final prezintă parcursul produsului lor. De multe ori, acceleratoare se termină și cu o finanțare, dar nu e obligatoriu. Experiența este însă una pozitivă și care poate să-ți crească afacerea.

Iată motivele pentru care e bine să te duci la un moment dat la un accelerator:

Ecosistemul de suport

Acceleratoare vin deseori cu un ecosistem de suport format din mentori din diverse domenii, de la cel tehnic, la cel juridic sau financiar. Serviciile care de obicei sunt plătite, fac parte din oferta accelertorului și ai acces la servicii și sfaturi pentru care altfel ar trebui să plătești. Astfel, fondatorii au acces la experți și sfaturi pentru a vedea aspecte pe care altfel le-ar putea ignora în dezvoltarea startup-ului.

Dacă vorbim de un accelerator global, ai acces și la ceilalți fondatori și schimbi cu ei impresii despre problemele pe care le-au avut pe parcurs, ce dificultăți au întâmpinat sau cum arată alte piețe.

Dezvolți skill-urile fondatorilor

Când fondezi un startup te bazezi pe ceea ce știi, dar și pe colegii tăi. Dar la început nu poți să te pricepi la toate. Cu ajutorul acceleratorului, poți identifica punctele vulnerabile ale fondatorilor și să le îmbunătățești. Poți realiza că nu aveți deloc capacități de marketing și e cazul să mai aduceți pe cineva. De asemenea, un accelerator te poate ajuta să dezvolți un roadmap pentru afacerea ta, să pui la punct procese și să urmărești mai bine evoluția implementării.

Poți construi prima iterație a produsului

Multe echipe care ajung la acceleratoare o fac doar pe baza unei viziuni și a unui produs de tip prototip. La finalul acceleratoarelor ai așa-numitul Demo Day, unde prezinți în fața juriului și a investitorilor produsul tău. Și în 3 luni de accelerator poți să aduci produsul de la stadiul de prototip la unul funcțional, care să mai aibă puțin și să ajungă pe piață. Pentru că acceleratoarele cer feedback constant și ai rapoarte săptămânale, presiunea aceasta te va face să-ți impui să adaugi noi feature-uri la fiecare șapte zile.

Câștigi încrederea investitorilor

Acceleratoarele pot aduce o primă investiție. De asemenea, pot fi o modalitate prin care să câștigi încrederea viitorilor investitori, deoarece aceștia se vor uita în ce programe ai fost, dacă produsul a fost validat de piață sau de către experții din industrie. În plus, un investitor de tip angel va aduce mai degrabă finanțare dacă tu ai deja spatele acoperit de investiția unui accelerator.

Citește articolul integral la acest link.

Foto - Deposit Photos



Citeste si