Nasturii vin și se duc

Într-o carte de copii pe care i-o citesc fetiței mele, în ultimele zile pe repeat, ”Pete motanul și nasturii săi chic”, motanul acesta albastru învață că nasturii vin și se duc. Așa cum și antreprenorii pot învăța că sunt lucruri care vin și se duc, dar mai important e că unele lucruri rămân.

Articolul acesta a apărut în secțiunea „Nota redacției” din newsletter-ul start-up.ro de vineri, 1 iulie. Puteți să vă abonați la newsletter aici.

 

Pete Motanul personajul cărții, își pune cămașa aia bună pe el la care are patru nasturi chic și, pe măsură ce trece ziua, mai pierde câte-un nasture. 

 

Cu fiecare nasture pierdut, Pete Motanul nu plânge, dar își spune mereu, ca o mantră, ”nasturii vin și se duc”. Ajunge într-un punct în care își pierde și ultimul nasture și atunci își descoperă buricul. 

 

Cumva parabola e că buricul e acolo mereu și e un nasture pe care nu-l va pierde niciodată. 

 

În discuțiile mele cu oameni care au pornit startupuri și antreprenorii din jurul meu mi-am dat seama că sunt multe lucruri care vin și se duc, dar mai importante sunt cele care rămân. 

 

Avântul vine și se duce. 

Ideile bune vin și se duc. 

Burnoutul vine și se duce. 

Eșecurile vin și se duc. 

Banii vin și se duc. 

Oamenii vin și se duc. 

 

Important e să vezi cu ce rămâi când se duc toate astea pentru că acolo e buricul fiecăruia, acel element de stabilitate la care poți reveni oricând simți că toate vin și se duc. 

 

Dacă tu știi deja care e buricul startup-ului tău, ești într-un punct bun. 

 

Într-un articol care urmează să apară pe start-up.ro, am vorbit recent cu un fondator care și-a regăsit motivația aia care nu pleacă în ideea în sine a produsului și în rezolvarea pe care a dat-o el unei probleme. Și nu e doar el, practic orice poveste are o ancoră și sper ca fiecare om care pornește un proiect să și-o găsească cât mai repede. 

 



Citeste si