Nu mai ai activitate pe firmă dar nu vrei să o închizi? Poți alege suspendarea

Sunt multe persoane care la un moment dat și-au deschis o firmă din dorința de a începe o afacere, însă, ulterior din diferite motive au renunțat. Au rămas, astfel, cu o firmă, cu activitate 0, pentru care trebuie să depună, periodic, declarații.

Acest articol a fost publicat prima oară de către Delia Mircea pe Contzilla.ro, site-ul care explică legislația și contabilitatea pe înțelesul tuturor.

---

Ce se poate face în acest caz? Poți alege suspendarea activității pentru care trebuie să depui la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă tribunalul unde firma îşi are sediul social, o serie de documente necesare pentru înregistrarea în Registrul Comerţului a acestei menţiuni.

Termenul limită de suspendare

Intreruperea temporară a activităţii unei societăţi nu poate depăşi 3 ani de la data înregistrării menţiunii în registrul comerţului, potrivit prevederilor art. 237 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. 

Potrivit art. 237 din Legea 31/1990, la cererea oricărei persoane interesate, precum și a Oficiului Național al Registrului Comerțului, tribunalul va putea pronunța dizolvarea societății în cazul în care nu a fost reluată activitatea după perioada de inactivitate temporară, anunțată organelor fiscale și înscrisă în registrul comerțului, perioadă care nu poate depăși 3 ani de la data înscrierii în registrul comerțului. 

Documente necesare:

1. Cererea de înregistrare (original) ;
2. Declaraţia-tip pe propria răspundere din care să rezulte că persoana juridică nu desfăşoară la sediul social, la sediile secundare ori în afara acestora/desfăşoară activităţile declarate o perioadă de maxim 3 ani ;
3. Hotărârea adunării generale a asociaţilor/acţionarilor/decizia asociatului unic privind suspendarea temporară a activităţii sau reluarea activităţii societăţilor (original) ;
4. Certificatele constatatoare emise în baza declaraţiilor-tip pe propria răspundere pentru autorizarea activităţii/suspendarea activităţii;
5. Dacă este cazul, împuternicire specială (în formă autentică), avocaţială sau delegaţie pentru persoanele desemnate să îndeplinească formalităţile legale (original).

Ce declarații fiscale se depun pe perioada de inactivitate?

Pe perioada de inactivitate, poti opta fie sa depui declaratiile fiscale pe 0, fie sa alegi regimul derogatoriu, aprobat prin Ordinul nr. 889 din 2 martie 2016 privind Procedura de aprobare a regimului de declarare derogatoriu.

În caz de inactivitate temporară, organul fiscal central poate aproba, la cererea contribuabilului, alte termene sau condiţii de depunere a declaraţiilor fiscale, în funcţie de necesităţile administrării obligaţiilor fiscale. Asupra termenelor şi condiţiilor decide organul fiscal. Depunerea declaraţiilor fiscale conform unui regim de declarare derogatoriu poate fi aprobată pentru perioade mai mari de 12 luni, dar nu mai mult de 3 ani consecutivi.

Condiții de îndeplinit pentru a putea beneficia de regimul derogatoriu:

a) să nu desfăşoare niciun fel de activitate;
b) să nu obţină venituri din exploatare, venituri financiare, venituri extraordinare şi/sau alte elemente similare veniturilor;
c) să nu dispună de personal angajat şi să nu plătească venituri cu regim de reţinere la sursă a impozitului;
d) să figureze în evidenţa fiscală cu toate obligaţiile declarative şi de plată îndeplinite;
e) să nu aibă în curs de soluţionare un decont cu sume negative de TVA cu opţiune de rambursare sau o cerere de restituire a impozitelor, taxelor şi contribuţiilor;
f) să nu facă obiectul unei acţiuni de inspecţie fiscală în curs de derulare;
g) să nu fie înscrişi în lista contribuabililor/plătitorilor declaraţi inactivi, cu excepţia situaţiei prevăzute la art. 92 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare;
h) inactivitatea temporară să fie înscrisă în registrul comerţului, în cazul contribuabililor persoane juridice înfiinţate în baza Legii societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi persoane fizice autorizate potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv la organizaţiile profesionale care au eliberat documentele de funcţionare, în cazul contribuabililor/plătitorilor, persoane fizice a căror activitate este organizată şi reglementată prin legi speciale.

Documente necesare

Regimul de declarare derogatoriu se solicită de contribuabili/plătitori prin depunerea unei cereri la organul fiscal în a cărui evidenţă fiscală aceştia sunt înregistraţi ca plătitori de impozite, taxe şi contribuţii.

În cerere, contribuabilul/plătitorul declară pe propria răspundere că îndeplineşte condiţiile prevăzute mai sus şi menţionează perioada pentru care solicită regimul de declarare derogatoriu.

În cazul persoanelor juridice înfiinţate în baza Legii societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, odată cu cererea de acordare a regimului de declarare derogatoriu se depune dovada înscrierii inactivităţii temporare la registrul comerţului, respectiv o copie a extrasului de registru emis de către oficiul registrului comerţului privind starea societăţilor, referitoare la suspendarea temporară a activităţii acestora.

Cererea se soluţionează de organul fiscal în termen de 45 de zile de la data depunerii.

Pentru ce declarații vei fi scutit de depunere?

Sunt supuse regimului de declarare derogatoriu următoarele declaraţii fiscale:

a) formularul 100 “Declaraţie privind obligaţiile de plată la bugetul de stat”

b) formularul 101 “Declaraţie privind impozitul pe profit”;

c) formularul 112 “Declaraţie privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate”

d) formularul 120 “Decont privind accizele”;

e) formularul 300 “Decont de taxă pe valoarea adăugată”.

Va trebui să depui, totuși, situațiile financiare anuale.



Citeste si