Numărul de femei care au fondat startup-uri este în stagnare

Numărul de femei care fondează un startup nu este foarte mare. În România, dacă vorbim despre toate companiile din țară, aproximativ 30% din ele sunt fondate de către femei. În lumea startup-urilor, cifrele sunt mai mici, atât la noi, cât și în Statele Unite.

În ultimii ani se vorbește foarte mult de reducerea diferenței dintre sexe în privința implicării antreprenoriale. În Silicon Valley multe companii vor să ofere beneficii pentru femei și să reducă mai mult diferența dintre numărul angajaților. În plus, se vorbește mult despre egalitatea salarială dintre femei și bărbați.

Potrivit Crunchbase, numărul de femei din startup-uri nu a crescut cu mult în ultimii cinci ani. Astfel, datele arată că 17% din startup-urile finanțate de către fonduri de investiții în primul trimestru din 2017 au fost fondate de femei. Numărul e egal cu cel din 2016. Și nici dacă ne întoarcem mai mult în timp nu e atât de diferit. În 2012 cifra era identică. În plus, ca amănunt interesant, companiile fondate de femei au primit investiții mai mici decât cele fondate de bărbați în toate fazele de evoluție ale firmei.

Astfel, se dovedește că, indiferent de politicile de reducere a inegalității dintre bărbați și femei, nu există o metodă precisă prin care aceasta să fie redusă. Cu toate acestea, e demonstrat că startup-urile care au o mai mare diversitate au performanțe mai bune.

Potrivit unui studiu al Bursei de Valori București, startup-urile care au femei la conducere au profit mai mare. Potrivit informațiilor publice, la nivel internațional, companiile care au cel puțin o femeie director au obținut o creștere mai mare a acțiunilor, iar companiile în care cel puțin 30% din funcțiile de conducere sunt ocupate de femei marja de profit a fost cu 6% mai mare.

Foto - Flickr/Tim Dorr



Citeste si