Andra Bria, una dintre câștigătoarele hackathonului Facebook F8. Ce face Voice, un chatbot pentru grupuri

Un fost copywriter dezvoltă mai multe produse în lumea startup-urilor, iar de curând a ajuns să câștige împreună cu echipa sa hackathonul de la conferința F8, organizată de Facebook la San Francisco.

Noi am vorbit cu Andra Bria pentru a afla mai multe despre produsul pe care l-au pus la punct pentru conferința F8 de la Facebook, dar și despre cum este interacțiunea acolo, pentru oricine ar dori să participe.

Pe lângă hackathon, ea este fondator al Replika, un startup care vrea să dezvolte o carte de vizită virtuală, folosind inteligența artificială. 

Cum a ajuns la Facebook Developer Conference?

Conferința F8 a Facebook e organizată anual și e locul unde rețeaua socială anunță cele mai noi feature-uri, dar e și o întâlnire cu programatorii din întreaga lume, pentru a deschide posibilitățile asupra evoluției ulterioare a platformei.

În cadrul evenimentului, Facebook organizează și un hackathon unde echipele dezvoltă produse care ar putea fi puse în practică mai târziu.

"În momentul de față am o companie prin care ofer servicii de comunicare și inovație de produs pentru startup-uri și branduri internaționale sau locale.", povestește Andra pentru start-up.ro.
"Am aflat că în mai se va desfășura Facebook Developer Conference în California și m-am înscris, pentru că obișnuiesc să mă înscriu la orice îmi oferă posibilitatea să învăț lucruri noi legate de tehnologii emergente. Am aflat abia pe ultima sută de metri că am fost selectată să particip, totul s-a întâmplat foarte rapid și neașteptat.", spune Andra Bria.

Voice, un chatbot care ajută la anonimizarea conversațiilor

Subiectul hackathonului Facebook a fost “engaging communities”, iar scopul specific al echipei câștigătoare a fost să găsească o modalitate pentru ca utilizatorii Facebook să publice în grupuri în mod anonim despre subiecte sensibile.

Voice, produsul dezvoltat de echipa Andrei e un chatbot integrat în Facebook care poate ajuta grupurile mari. Mulți oameni au probleme în a se implica sau a discuta, din simplul motiv că le este rușine.

"Voice a luat naștere ca soluție la problema de privacy/anonimitate a unor comunități foarte mari (grupul de parenting Grown & Flown, cu peste 75.000 de membri, a fost inspirația noastră). Pe scurt, unii membri ezită în a-și oferi identitatea reală atunci când deschid subiecte de discuție sensibile în cadrul acestor grupuri.", explică Andra Bria.

În echipa câștigătoare au fost Andra Bria, David Pflugl și Silvio Doblhofer care se cunosc din incubatorul Lemmings. În San Jose, aceștia l-au întâlnit pe Philip Doueihi, care lucrează în SUA pentru Cisco. Celor patru li s-au alăturat ulterior trei lideri de comunități: Lisa Heffernan de la Grown & Flown, Jen Riedel de la TechStars și Elliott Rogers de la Oxpand.

Această soluție simplifică munca administratorilor de grupuri care, în mod obișnuit, primesc mii de postări de la membri, cu rugămintea ca aceștia să le publice în numele lor, pentru a-și păstra anonimatul.

Voice este în acest moment doar în prototip, însă echipa își dorește să dezvolte aplicația și să o aducă pe piață. “Suntem foarte motivați să lucrăm în continuare la ea, mai ales că feedback-ul de la community managers a fost că acest tool ar fi util pentru toate grupurile. “, spune Andra Bria.

Echipa vrea să continue să lucreze mai departe. "Încă nu ne-am decis dacă îl vom transforma într-un produs de sine stătător sau asupra unei posibilități de monetizare, vom vedea.", explică Andra.

Ce se întâmplă după hackathon?

"Cred că cel mai mare avantaj pentru noi rămâne experiența în sine a hack-ului. Pentru că echipa noastră a reunit oameni cu background-uri foarte diferite, fiecare dintre noi a avut câte ceva de învățat de la celălalt. Community managerii au reușit să gândească în soluții tehnice la problemele pe care le întâmpinau zi de zi, iar unul dintre inginerii noștri chiar a pitch-uit și a prezentat ideea cu succes.", explică românca.

Una dintre provocările dezvoltării produsului e să învețe să lucreze de la distanță. "Momentan încercăm să vedem cum putem funcționa ca echipă la distanță, având în vedere că trei membri ai echipei sunt în State, unul în Austria, unul în UK și eu, în România."

Atmosfera la un hackathon organizat de Facebook

"Atmosfera a fost grozavă, am stat de vorbă cu oameni din toate colțurile lumii și am captat tot felul de idei și perspective. Nu cred că a fost ceva care să-mi displacă.", spune Andra.

Află cum e viața de programator pentru Facebook din acest material cu un român care lucrează chiar din sediul din Menlo Park.

Ea crede că această formă de a lucra, în echipe asamblate pentru un singur eveniment, ar putea fi viitorul muncii. "Consider că în viitor vom lucra din ce în ce mai mult pe proiecte de scurtă durată, cu echipe asamblate ad-hoc, și că acesta este viitorul muncii în echipă.", spune românca.

O provocare e să alegi ideea cea bună pentru a o aplica la hackathon, pentru că munca în echipă e complicată, mai ales dacă sunt oameni abia cunoscuți. "Aveam foarte multe idei și nu ne puteam hotărî la care dintre ele să lucrăm. Tema hackathonului, “Engaging communities”, era și ea destul de ofertantă. Atunci, community leader-ul a venit cu o problemă simplă, clară, cu care am aflat că se confruntă mai multe comunități, și la care am și găsit în scurt timp soluția tehnică.".

Viitorul în lumea chatboților

Pentru că Voice e un asistent de tip chatbot pentru grupurile de Facebook, Andra e convinsă că aceștia vor ajuta interacțiunile oamenilor și în prezent, dar și în viitor.

"Chatboții pot lucra 24 de ore pe zi, 7 zile din 7. Un chatbot este disponibil non stop, ai un canal rapid prin care poți comunica cu un business.", spune Andra.

Până una alta, Andra lucrează la Replika, un produs B2B, care este o carte de vizită interactivă pentru companii, o modalitate prin care business-urile își pot prezenta “personalitatea” în fața potențialilor clienți sau angajați, iar o aplicație practică poate fi în zona de employer branding/recrutare.

 



Citeste si