Oameni din Uber - Cursă de 10 minute, conversație de mai bine de o oră

În vinerea când ne-am întâlnit avusesem una dintre serile acelea obișnuite la volan. Începută cu spălatul mașinii, cu statul pe dreapta, așteptând o comandă, ocolind comenzile false venite de la concurență, făcând slalom printre priviri din trafic.

O epopee de seară din Piața Muncii în Victoriei, apoi în Otopeni, clienți italieni la aeroport, un drum prin Voluntari și Stejarii Residence, iar apoi o comandă în oraș. Știi, majoritatea clienților nu vorbesc. Diferența dintre mine și o mașină autonomă nu e mare. Dacă nu vorbesc, nu întreb. Îi las cu nasul în telefon, așa cum mulți își petrec timpul în mașină. Chiar și eu când sunt client.

Ai decis să mă lași să-ți spun povestea, așa cum mi-o amintesc eu. Pentru că istoria cursei e una relativ scurtă. 10 minute pe ceas, nici nu era trafic. Iar apoi, la destinație, am închis cursa și am stat de vorbă o oră. Sau te-am ascultat, mai degrabă, punând doar câteva întrebări, din când în când.

—

Mai simplu, ai 19 ani, ai terminat liceul, nu ai dat la facultate încă, pentru că nu ai considerat că ai găsit încă un drum.

Ți-am zis, la 2 minute după ce te-ai urcat în mașină, că sunt jurnalist.

“Ce tare, unde?”

“start-up.ro, scriem despre antreprenori și business”

“Woaaa, nu pot să cred. Tu vorbești serios? Nu, pe bune, chiar scrii la start-up.ro?”

Cam așa a fost primul dialog. Mi-ai zis că citești dimineața newsletter-ul nostru, că datorită nouă ai decis să le scrii celor de la UiPath, pentru a vedea dacă poți să muncești acolo, că ți se pare o companie de viitor și din care ai putea să înveți ceva. Între timp, nu au răspuns, dar au și primit o investiție de 156 de milioane de euro.

Dar nu știam exact cine ești sau ce faci. Abia când ai zis de UiPath am vrut să aflu cu ce te ocupi. Mă gândeam că ești vreun programator.

Și cumva încă nu știam toată povestea.

—

“L-ai avut pe tata la interviu”

Acum povestea devine mai interesantă. Cel despre care vorbeai e Bogdan Georgescu și e fondatorul Bookster. Iar povestea o știu, că am scris-o chiar eu pe start-up.ro într-un articol scris despre fratele tău, Petre.

Erați patru frați. Tu erai cea mai mică. Aveai doi frați mai mari și o soră. Petre a muncit o vară ca să-și cumpere o bicicletă. Când a luat-o, i-a schimbat și destinul. Într-o zi, dintr-o parcare ieșea un Aston Martin. Petre a intrat cu bicicleta în mașină și i-a spart geamul. I-a zis proprietarului mașinii că va munci pentru el, pentru că nu are cum să-i plătească geamul, că și el și frații lui muncesc ca să se întrețină.

Intrigat, șoferul s-a întrebat de ce un puști vrea să muncească pentru el. Cum ajunge un om cu poziție bună să adopte trei copii destul de mari? Ei bine, eu nu am răspunsul, dar Bogdan asta a făcut. Tot el ți-a zis să muncești. Nu zi de zi, dar pe la 13 ani stăteai în birourile de la Bookster.

Dar viața s-a schimbat atunci când Bogdan v-a cunoscut. Și mă gândeam, în timp ce conduceam spre casă, după ce am încheiat conversația noastră, că într-un fel duci pe umeri două lucruri dificile. Și povestea părinților tăi naturali, cu problemele lor, care au dus la nevoia voastră de a munci și de a fi independenți, dar și faptul că acum, într-o familie care vă susține, ești copilul cel mic, în timp ce frații tăi sunt deja antreprenori. Unul a lansat cea mai ușoară bicicletă pliabilă din lume, Hummingbird, iar celălalt are o afacere numită Tort de Bezea. Și asta e greu, dar drumul abia începe.

---

După ce am oprit mașina, am închis Uberul și ai început să vorbești mi-ai spus despre planurile tale. Despre cum ai vrea să lansezi jocuri de calculator și să le finanțezi pe Kickstarter. Despre cum ai vrea să înveți de la o companie precum UiPath, adică să înțelegi cum să creezi produse globale.

Nu ți-a plăcut în mod excepțional școala. Te-ai descurcat, la fel ca și mine. Ai depus proiecte la NASA în clasa a VIII-a și când proiectul sondei Cassini spre inelele lui Saturn s-a încheiat în 2017 ai primit o diplomă, pentru că proiectul tău a participat la această inițiativă. Dar nu ți se pare mare lucru, pentru că oricum din ceea ce ai învățat în clasa a VIII-a, ai uitat multe.

Părinții nu aveau încredere că vei reuși la BAC, dar le-ai demonstrat că se poate. Apoi ți-au zis să te înscrii la The Entrepreneurship Academy, unde nu ai fost acceptată pentru că nu ai ști să lucrezi în echipă. În ora în care ai vorbit mi-am dat seama că ai o atitudine de lider, dar ești un adolescent care încă nu știe să își calculeze bine tempoul și vorbele. Cu mai mult calcul în ceea ce spui, vei reuși.

La 19 ani nimeni nu poate fi ratat. E matematic imposibil. Pentru că în două luni, la 19 ani, poți să-ți dai viața peste cap. În bine și în rău. Posibilitățile sunt infinite. Abia începi acum, de asta e așa de complicat să-ți dai seama ce vrei să faci. Se spune despre tineri că sunt diamante neșlefuite. E o expresie care nu-mi place deloc și pe care la 19 ani aș fi urât-o din tot sufletul. Dar așa e. Nu te vor șlefui alții, ci tu vei fi principalul artizan al acestei schimbări. Ratarea nu se poate petrece la 19 ani. Am 29 de ani și știu că imprevizibilul trebuie îmbrățișat și că, de fapt, nu prea știm mai nimic. Și că prezentul e mișto, deși unele dimineți sunt mai grele, iar altele sunt cele mai frumoase.

Da, nu ai intrat la Entrepreneurship Academy, dar ai reușit să faci lucruri. Te-ai descurcat singură. Mi-ai zis că simți judecata oamenilor. Cine nu o simte.

Urmele trecutului mai rămân. Rămân pe fiecare dintre noi. Îmi povesteai că din cauză că nu ai avut bani multă vreme, încă ai tendința de a intra într-un magazin și de a cumpăra lucruri de care nu ai nevoie, cum ar fi dulciurile. Le cumperi, deși nu le vei mânca, doar pentru că mintea ta de copil le voia atât de mult.

—

De ce am vrut să scriu textul acesta? Pentru că pentru mine a fost un fel de lecție. Un pasager de 19 ani, care îmi citește site-ul, e inspirat de el și care a trecut prin viață prin multe momente complicate. Dar care la 19 ani are tot ce vrea în față. Nu pentru că dispune de bani, ci pentru că dispune de creier. Da, viața urmează să aducă și doze de realism, și noi doze de lipsă de speranță și dezamăgire, dar și doze de răbdare și de succes.

Pentru toți ceilalți, rezumatul e ăsta: Ana e o tipă de 19 ani care muncește încă de mică. S-a învățat pe sine singură, la 13 ani lucra la Bookster, împinsă de la spate de tatăl adoptiv, acum lucrează în marketing, vrea să lanseze jocuri pe Kickstarter și să fie antreprenor. La 16 ani a vrut să-și deschidă propria afacere, cu Lego, dar ideea era deja aplicată în piață. Își face probleme că nu e destul de bună, dar are mintea liberă. De ce am decis să povestesc asta? Pentru că uneori oamenii pe care-i întâlnești în timp ce conduci un Uber te inspiră sau îți dau o stare bună. Uneori, ca în cazul de față, închizi aplicația și vorbești o oră cu o persoană despre ce înseamnă munca și motivația. 

Întâlnirea s-a produs în timp ce eu sunt șofer partener Uber. O fac pentru a descoperi poveștile oamenilor, orașul, ceea ce cred ei despre viață. De multe ori e o experiență singuratică de noapte, uneori oamenii vorbesc, uneori mă simt mai singur decât atunci când am plecat de acasă, iar uneori îmi acopăr costurile drumului de acasă spre muncă.