Obsesia unei biciclete galbene. Povestea creatorilor celei mai ușoare biciclete pliabile din lume

La început l-a chemat Petre Crăciun. Astăzi își spune pe Facebook Petre Georgescu și bicicleta i-a salvat viața și l-a dus unde este. De puține ori expresia asta nu e un clișeu, iar acum e unul din acele momente. Petre, alături de Ligia Stan, a creat cea mai ușoară bicicletă pliabilă din lume, Hummingbird. Proiectul a strâns deja pe Kickstarter 22.000 de lire sterline în doar două zile.

Hummingbird e o bicicletă pliabilă care, după cum spune Petre Crăciun, este unică în lume pentru că nu mai este un compromis. Tradițional, pliabilele au fost o combinație între o bicicletă obișnuită și una destul de mică. Avantajul celor de dinainte era că reușeau să se “rupă” în două pentru a fi cărate pe scări.

Dar pliabilele erau grele și urâte. Petre a vrut ceva elegant. Nu a dormit nopțile gândindu-se la un design frumos, dar care să aibă și funcționalitate practică. Nu-i place să vadă lanțuri căzute, ci lucruri fine. Atunci s-a gândit că ar putea să monteze brațul care basculează roata din spate fix pe axul central, acolo unde este și pinionul bicicletei. A calculat și a ajuns la designul brațului din aluminiu care completează elegant linia bicicletei. În rest a fost simplu. A folosit fibră de carbon pentru cadru, iar bicicleta a ajuns la 6,5 kilograme.


Împreună cu Ligia au depus două patente. Sistemul acesta inovator de basculare, dar și modul prin care ghidonul blochează roata din față din a se mișca. I-au dat numele Hummingbird, de la pasărea colibri, ușoară și rapidă.

Momentan proiectul a strâns 22.000 de lire sterline din cele 50.000 de lire dorite, dar mai sunt încă 28 de zile până la finalizarea campaniei. După o lună, cei doi ar dori să aibă aproximativ 100 de comenzi.

Bicicleta l-a pedalat până aici

Petre și cu Ligia trăiesc la Londra, dar ideea a pornit acum doi ani, pe când Petre era la Universitatea de Arte din Bournemouth. Studia sculptura și machetele, însă nu se mulțumea cu lutul. A vrut să facă o bicicletă, pentru că aceasta era pasiunea sa.

Bicicleta l-a urmărit pe Petre toată viața lui. A descoperit orașul, i-a dat un scop, un tată și, acum, recunoașterea. 

Provenit dintr-o familie care nu a avut foarte mare grijă de el, Petre a început să exploreze singur Bucureștiul. La șapte ani lua metroul de la Aviatorilor și ajungea până unde iese garnitura la suprafață. Mergea pe jos, cu autobuzul și prin subteran și punea pioneze pe harta orașului.

Băiatul mai avea două surori și un frate mai mare, care avea o bicicletă, dar roțile-i erau dezumflate și era jigărită. Petre a decis să ia vopsea de pe balcon și să aibă grijă de ea. Istoria se repetă, iar acea primă bicicletă era tot galbenă, ca și Hummingbird. Nu avea frâne, dar pe ea a învățat să meargă, să ia curbele, să descopere cât de rapid poți să mergi dintr-un punct într-altul. Bicicletele s-au succedat. Petre a muncit o vară ca să cumpere o bicicletă împrumutată de la un prieten, a învăța să schimbe componente și a asamblat el cadre. “Am trăit pe BMX”, spun el acum.

Pe bicicletă a fost și momentul care i-a schimbat traseul vieții. Într-o zi, dintr-o parcare ieșea o mașină. Neatent, șoferul l-a lovit pe Petre. Băiatul nu era grav rănit, dar a fost dus la spital. Acolo, șoferul i-a aflat povestea, i-a îndrăgit pe Petre și pe surorile lui și mai apoi a decis să-i adopte. Bărbatul era Bogdan Georgescu și atunci era șeful Colliers International, una dintre cele mai mari companii din imobiliare. Bicicleta i-a schimbat din nou viața. La fel cum avea să o facă și la BAC, atunci când și-a uitat buletinul acasă și a trebuit să meargă cu roata spartă până acasă și înapoi. Dacă lua taxiul nu ajungea la timp. “Sigur nu eram aici dacă nu mă urcam pe bicicletă”. Absolventul Liceului Tonitza s-a dus în Anglia să studieze mai departe, în 2013 s-a gândit prima oară la Hummingbird, iar în 2014 a avut primul prototip. Astăzi, împreună cu Ligia, a cucerit internetul.

Începuturile Hummingbird

Proiectul arată bine pe Kickstarter, dar totul a pornit de la dorința lui Petre de a-i face cadou Ligiei o bicicletă pliabilă, pe care să o transporte până-n garsoniera de la etajul 4 din București. A realizat că orice model ar alege, toate au peste 10 kilograme. S-a uitat la biciclete Brompton, la Bickerton și s-a inspirat, iar atunci i-a construit chiar el un model din piese. A fost primul pas spre Hummingbird.

În timp ce studia la Arte în Anglia, Petre s-a gândit că ar putea să construiască o bicicletă pliabilă care să fie foarte ușoară. Trebuia să folosească fibra de carbon, dar avea îndoieli privind materialul. Așa că viața i l-a scos în cale pe Paul Bere, un specialist român de la TCM Cluj care face piese pentru mașinile de Formula 1. Așa a aflat tot ce trebuie despre folosirea fibrei de carbon.

Prototipul Hummingbird

“În 2013 am obținut încrederea de care aveam nevoie și m-am apucat singur. Am construit prototipul și știam că la un moment dat o voi lansa pe Kickstarter, dar nu știam când”, povestește Petre. În martie 2014 s-a apucat de bicicletă, iar în vara acelui o și terminase. Și-a luat un job, nu i-a plăcut, a plecat și a găsit altul, iar acolo stătea 12 ore la birou și uneori toată noaptea.

Încă mi-e greu să-mi atribui gândirea de antreprenor, pentru că gândesc ca un angajat. Mi-e frică de bicicletă și de succesul ei. Și acum am momente când cred că nu e real

Petre Crăciun

“Ne-am apucat serios acum câteva luni. Ne-am întâlnit cu un prieten arhitect care ne dădea teme la fiecare întâlnire, pentru că vedea posibilitatea de a vinde bicicleta asta. Momentul decisiv a fost acum 3-4 luni când Piero și Robert au intrat în echipă”, spune Petre. Piero Frescobaldi e fondatorul Unit9, un studio de producție unde lucrează Ligia, iar Robert Campbell este un prieten de-al său, cofondatorul Outsider.tv.

“Le-a plăcut proiectul. Atunci am făcut și prima prezentare, iar ei au decis să investească în noi. De atunci ne-am apucat de business, ne-am întâlnit cu fabrici, am testat bicicleta și cu alte persoane și am lucrat intens la Kickstarter”, povestește Ligia. Au aflat împreună ce înseamnă ca doi creativi să se transforme în oameni de afaceri. Au aflat de TVA, de costurile înființării unei companii și de nevoia de a patenta ideile lui Petre.

Prototipul lui Petre

Pe Kickstarter

Ultimele două luni au însemnat gândirea campaniei de Kickstarter, sarcină care i-a revenit Ligiei. Cei doi nu prea au dormit de atunci, împărțiți între produsul pe care-l iubesc și joburile care-i ajută să trăiască la Londra.

“Încă mi-e greu să-mi atribui gândirea de antreprenor, pentru că gândesc ca un angajat. Mi-e frică de bicicletă și de succesul ei. Și acum am momente când cred că nu e real”, spune Petre.

Au construit videoclipul campaniei de Kickstarter împreună cu Outside.tv, ceea ce a fost un mare avantaj. Dacă ar fi apelat la un studio specializat, cum e acesta a lui Robert, i-ar fi costat probabil 20.000 de lire sterline. Iar dacă-l făceau ei, ieșea prost. Chiar înainte de a lansa campania de Kickstarter, pe site a apărut proiectul unei alte biciclete pliabile foarte ușoare - Helix. Aceea a strâns 2 milioane de dolari, dar are 3 kilograme peste Hummingbird și folosește aceeași tehnologie ca și celelalte.

Zborul spre o afacere

Petre și Ligia sunt obosiți și, în același timp, optimiști. Am vorbit cu ei în timp ce erau la muncă, în pauza de masă și se gândesc cum ar fi să se ocupe full time de Hummingbird. La finalul campaniei, va începe testarea modelului. Bicicleta e momentan unicat, iar primii 100 de oameni vor putea discuta cu creatorii despre piesele care ar urma să fie montate și alt tip de feedback necesar pentru livrarea în 2016.

Când va ieși din campania de Kickstarter, bicicleta va avea un preț de 1.550 - 1.890 de lire sterline. Petre spune că e un preț mediu pentru piața din Marea Britanie și pentru o bicicletă pliabilă. Crede că dacă ar avea materiale și mai bune ar putea face o bicicletă de 4 kilograme fără probleme. “Dar ar costa cam 6.000 de lire sterline”. De altfel, au avut discuții cu Piero și Robert, care vedeau mai degrabă oportunitatea lansării unei biciclete mai scumpe. Dar Petre vrea să dea ceva înapoi comunității care l-a transformat. Nu vrea să vândă o bicicletă de lux, ci una pe care să și-o permită oameni ca el, care se duc la muncă în fiecare zi folosind bicicleta.

Bicicleta va avea roți de 16 și de 20, în funcție de preferința fiecăruia și pe piață vor fi și modele cu cinci viteze. Producția și asamblarea va avea loc în Marea Britanie.



Citeste si