Opinie: Educație prin camere video

Opinie semnată de Alexandru Gheorghe, consilier juridic certificat ca și Data Protection Officer (Responsabil cu Protecția Datelor) de PECB Europe. Conținutul opiniilor publicate pe start-up.ro este responsabilitatea autorilor. 

Ligia Deca, Ministrul Educației, prezenta la sfârșitul lunii martie un proiect de lege pentru instalarea de sisteme de supraveghere audio-video fără acordul elevilor, părinților și al profesorilor, inclusiv in sălile de clasă: “Modificarea propusă în proiectul de ordonanță de urgență dă școlii posibilitatea de a decide în interesul comunității și, sigur în funcție de specific, fără a mai fi condiționată de acordul părinților sau al cadrelor didactice. Practic, școlile care au instalat un sistem de supraveghere audio-video monitorizează activitatea din sălile de clasă și își asumă răspunderea pentru respectarea prevederilor privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal”, a explicat ministrul Educației.

Avocatul Poporului critică vehement proiectul de OUG prin care legislația învățământului preuniversitar poate fi modificată: „Instalarea sistemelor de supraveghere audio-video în unitățile școlare nu face parte din procesul educațional, ci este mai degrabă o preconstituire de probe în cazul în care s-ar săvârși o faptă contrară ordinii sociale sau valorilor morale […]. În opinia noastră, accentul trebuie pus pe educația copiilor/tinerilor și nu pe supravegherea permanentă a acestora, care, pe termen lung poate avea consecințe negative asupra dezvoltării psihice a acestora, în sensul în care obișnuință de a fi supravegheat conduce la nerespectarea dreptului la viață intimă, familială și privată”, concluzionează Avocatul Poporului într-o analiză a proiectului de Ordonanță de Urgență pentru modificarea şi completarea Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023 și a Legii învățământului superior nr. 199/2023”.

Legea nr. 198/2023 care reglementează învățământul preuniversitar (asta înseamnă scoli și licee), intrată în vigoare în data de septembrie 2023, prevede în cadrul art. 66, încă din primele alineate ca „(1) În urma consultării cadrelor didactice, a părinților sau elevilor majori, unitatea de învățământ preuniversitar poate decide instalarea unui sistem de supraveghere audio-video în vederea asigurării pazei şi protecției persoanelor, bunurilor şi valorilor” și “(2) Unitățile de învățământ cu sistem de supraveghere audio-video cuprind în contractul educațional prevăzut la art. 14 alin. 4 acordul sau, după caz, dezacordul scris al părinților/reprezentanților legali pentru supravegherea audio-video a beneficiarilor primari.”

Legea prevede în continuare că instituția de învățământ își asumă răspunderea cu privire la respectarea şi punerea în aplicare a prevederilor GDPR, precum și ale Legii nr. 190/2018, “în special în ceea ce privește modul de stocare, prelucrare şi utilizare a datelor cu caracter personal obținute din înregistrările camerelor de supraveghere audio-video instalate în incinta unităților de învățământ.”

Interesant este alin. 4 al aceluiași articol 66: „(4) Nu vor fi instalate camere de supraveghere audio-video în sălile de clasă în care majoritatea părinților își exprimă dezacordul, în scris, în cadrul contractului educațional. În continuare, alin (5) stabilește că “Prevederile alin. 4 nu se aplică în situația instalării camerelor audio-video în exteriorul clădirilor, pe holuri, în săli de mese şi săli de festivități.

Tot în cadrul art. 66, alin. (7), actul normativ stabilește că la materiile video înregistrate prin sistemul CCTV pot avea acces - numai pe bază de cerere scrisă, justificată, adresată directorului unității de învățământ, iar cererea trebuie să cuprindă, pe lângă justificare, şi perioada de timp corespunzătoare înregistrărilor care se solicită - următoarele persoane:

În așteptarea punctului de vedere al Autorității Naționale de Supraveghere privind Protecția Datelor, care sperăm că se va sesiza chiar din oficiu cu privire la acest subiect amplu discutat în spațiul public, observațiile pe care le aducem cadrului legislativ actual în contextul intențiilor Ministerului Educației, au în vedere perspectiva contractului social:

• A avea mai multă încredere în tehnologie decât în oameni este deosebit de periculos. Dacă instalăm camere video în sălile de clasă, înseamnă că nu mai recunoaștem autoritatea profesorului. O anulăm. Introducem un produs tehnologic care suprimă orice argument. Ne uităm pe camerele video și știm ce s-a întâmplat, sistemul CCTV devenind astfel „deținător” al adevărului absolut;

• Camerele video cu inteligență artificială integrată „AI CCTV”, deja utilizate în China, Statele Unite ale Americii, Israel, Rusia, multiple țări europene, Japonia sau Coreea de Sud, reprezintă deja o amenințare la adresa vieții private a oamenilor prin capacitatea avansată a acestor dispozitive de analiză a unor informații, precum recunoașterea unui autovehicul, recunoașterea unei persoane și numărătoarea persoanelor din anumite locuri (stadion, metrou, supermarket, etc.) , funcționalități audio-video performante, dependenta sistemului AI CCTV   

• Se impune adresarea unei întrebări: măsura instalării sistemului CCTV poate fi realizată în toate școlile cu același tip de sistem, aceeași infrastructură? Din centrul Bucureștiului până la ultima stradă neasfaltată la școală de pe stânga dintr-un oarecare sat de lângă Mangalia? 

• Părinții copiilor sunt în general de acord cu măsura instalării camerelor video în școli pentru că nu mai au încredere în instituția de învățământ, profesorul nu mai este perceput ca o autoritate, nu mai au încredere că în sălile de clasă au loc acte de educație.

• Acest argument este repetat de oamenii care sunt de acord cu înlesnirea supravegherii video în instituțiile de învățământ: „Nu am o problemă cu instalarea camerelor video pentru că nu am nimic de ascuns; dacă nu vrei să fie montate camere video, înseamnă că ai ceva de ascuns!” Viața privată, înseamnă SĂ AI  DREPTUL de a ține anumite lucruri pentru tine, SĂ AI DREPTUL de a nu le divulga dacă nu vrei, SĂ AI DREPTUL de a nu face anumite lucruri cunoscute către ceilalți, bineînțeles, în limitele legii și a bunelor moravuri.

• Proiectul actual pare a fi mai degrabă unul de validare al unor măsuri puse deja în practică. Ordonanța de urgență care permite instalarea sistemului CCTV în școli confirmă o practică deja existența în multe dintre instituțiile de învățământ din România, cu acordul profesorilor și al părinților. Legea are caracter special față de GDPR care devine aici lege generală și deci se subordonează din punct de vedere juridic legii speciale – accesorium sequitur principalem;

• Bogdan Manolea a fost citat în direct de Cătălin Ștriblea la emisiunea „Romania în Direct” cu titlul „Big Brother în scoli. De acord sau împotrivă?” care a oferit un punct de vedere despre inițiativa Ministrului Educației, a insistat pe consultarea prealabila a ANSPDCP înainte de punerea în aplicare a masurilor de supraveghere în sensul intenționat și obținerea consimțământului oamenilor (în speță, a profesorilor): „În mod clar, să instalezi astfel de sisteme, fără discriminare, fără acordul celor implicați, fie ca vorbim de profesori, de părinții daca e vorba despre acordul lor pentru copii minori sau de copii majori – și aici este o discuție despre momentul în care copii pot să discearnă ei singuri și să își dea acordul pentru aceasta supraveghere, în mod clar este o măsură neproporțională și în contradicție cu art. 8 din Convenția Europeană privind Drepturile Omului”.

• Opinia contrară pe care o avem față de cele susținute de Bogdan Manolea, este aceea că profesorii se află în relație profesională (de muncă) cu instituția de învățământ, iar consimțitul presupune existența simultană a două opțiuni, aceea de a fi de acord cu instalarea camerelor video în sălile de clasă – că aici este problema – sau de a refuza o astfel de prelucrare a datelor personale. GDPR exclude consimțământul în relațiile dintre angajat și angajator tocmai pentru că angajatul (profesorul), nu ar putea să refuze liber angajatorului o astfel de prelucrare a datelor sale, fără teama de a fi considerat „contra sistemului”... Bineînțeles, Ordonanța de Urgență poate sa deroge de la această condiție și se va aplica cu precădere, așa cum am arătat mai sus, dar suntem de părere că proiectul de lege ar trebui să excludă consimțământul în favoarea altui temei legal, precum art. 6 alin. (1) literele c), d) sau e) din GDPR. 

• Zilele trecute mă uitam la un meci de rugby unde arbitrul a solicitat în urma unei faze de joc consultarea înregistrării video a jocului, derulată în timp real. La meciurile de fotbal, handbal, rugby, baschet, sunt camere de luat vederi care filmează și înregistrează partida, dar sunt și arbitri. La camere video se apelează atunci când solicita arbitrul de pe teren și numai în cazurile în care (i) arbitrul nu a văzut situația de încălcare a regulilor de joc, (ii) a văzut situația dar în rapiditatea momentului nu a avut timpul necesar pentru înțelege ceea ce s-a întâmplat și are în vedere luarea unei decizii corecte (imparțiale) și (iii) decizia arbitrului de pe teren este contestată de jucători sau de antrenorul unei echipe.