Pentru că nu știau că e imposibil, au făcut-o

Nimeni nu a zis că e ușor să fii antreprenor, iar voi o știți mai bine. Cu toate acestea, o vedem de 6 ani deja (moment în care trebuie să vă zic că start-up.ro împlinește chiar azi 6 ani de când a pornit la drum), antreprenorii nu se opresc.

Articolul acesta a apărut în secțiunea „Nota redacției” din newsletter-ul start-up.ro de marți, 1 septembrie. Puteți să vă abonați la newsletter aici.


Pornesc la drum cu idei noi, cu motivație, pică, se ridică, înființează firme și-și încearcă norocul și cunoștințele. Dacă la început de drum nu știam exact dacă vom avea despre cine să scriem, acum nu avem timp să scriem despre toți, pentru că sunt multiple idei interesante și aplicate în practică.

Citeam acum 2 săptămâni un studiu realizat de termene.ro în care vedeam că în primele 7 luni ale lui 2021 au fost înființate 65.000 de firme în România, 4.500 au intrat în insolvență, iar 26.000 au fost radiate. Ce înțelegem din acest lucru? Evident, înființarea unei firme e doar primul pas într-un proces antreprenorial, după acest fapt birocratic urmează momentele dificile de construcție a pieței, de vânzare, de fidelizare a clienților. Cu toate acestea, sunt 65.000 de momente în care antreprenorii români au crezut că vor reuși, că vor avea succes, că vor face bani și că vor avea și ei și angajații lor o viață mai bună.

Evident, procesul antreprenorial înseamnă și eșec. Dar nu asta trebuie să însemne 4.500 de insolvențe sau 26.000 de radieri, ci momente în care antreprenorii s-au așezat, s-au gândit ce trebuie să facă și, uneori, cea mai bună soluție e să închizi ca să o poți lua de la capăt. Păcat că nu putem să măsurăm exact cât de mult curaj au antreprenorii.

În acest context, citeam ieri un interviu dat în ediția internațională a Forbes de Anda Gânscă, o româncă ce e CEO al companiei Knotch, care oferă „data intelligence”. Startup-ul său e la New York și are deja 120 de angajați și clienți majori. Pe Anda am cunoscut-o acum mai bine de șase ani, când abia pornea produsul. Knotch nu semăna deloc cu ceea ce este astăzi, era un fel de rețea socială de opinii. Una foarte mișto, dar care avea drept client final consumatorul simplu, nu brandurile. În procesul acesta de evoluție, Anda și-a dat seama că trebuie să schimbe lucrurile. A creat un produs B2B și a mutat startup-ul din Silicon Valley la New York, pe vremea când acest lucru nu era un trend, ci era total contraintuitiv.

Mi-a plăcut însă să citesc despre lecțiile antreprenoriale pe care le-a extras Anda Gânscă din acești ani. Și vreau să vi le împărtășesc și vouă pe câteva.

„E o vorbă care spune că firmele nu eșuează, oamenii se dau bătuți. Primii 4-5 ani ai companiei sunt Darwinieni, fiecare zi o trăiești ca și cum poți să mori. Nu ai bani, nu te plătești, ești stresată, dar competiția și lipsa banilor nu te pot ucide. Dacă te dai bătută însă te ucide”, spunea ea în acest interviu. 4-5 ani. Așadar, e nevoie de răbdare ca să poți crește până la nivelul pe care-l dorești și să găsești la acea înălțime altfel de stres.

Un alt lucru fascinant pe care l-am găsit în acel interviu a fost următorul citat, care aparent vine din zona hispanică. „Pentru că nu știau că e imposibil, au făcut-o”. Această inconșiență a antreprenorului în fața a ceea ce e imposibil și ce nu. „Despre asta e antreprenoriatul. Să iei ceva care nu s-a mai făcut, să-l faci, chiar dacă toate lucrurile sunt împotriva ta și să construiești acel produs sau serviciu înainte de a deveni cinic”, spunea Anda.

Ea menționează că dacă ai trecut prin multe experiențe de muncă, prin mai multe startup-uri, ai putea să-ți pui niște bariere artificiale. Dacă ești la prima experiență antreprenorială, nu știi care sunt acestea. Cel mult foamea e reperul tău.

Ultimul lucru fascinant citit în acel interviu a fost despre momentul când o echipă crește de la 5-10 oameni la 50. Pentru că atunci tot ce știa un antreprenor se schimbă din nou. Și am văzut această problemă de multe ori, antreprenori care au știut să crească o companie până la un punct, ca fondatori, dar ulterior au preferat să se dea la o parte pentru că stăteau în calea dezvoltării acelui serviciu sau produs.

„Trebuie să creezi o cultură a talentului și care permite fiecăruia să aibă succes. Din acest moment nu mai e despre tine. Nu mai ești fondatorul. Ești CEO-ul și acest lucru e diferit. E un salt mental greu de atins”, spunea Anda în acest interviu.

Așadar, în acest context, poate nu vom vedea 65.000 de companii de succes dintre cele înființate anul acesta, dar antreprenorii sunt din ce în ce mai bine pregătiți și se educă pentru a rezista creșterilor bruște și căderilor în gol.



Citeste si