Peste 30% din tinerii generației Z din România ar vrea să devină antreprenori

Tinerii români ar vrea să nu lucreze pentru cineva, ci și-ar dori să-și pornească propriile afaceri, să aibă un program flexibil și un birou mobil.

Majoritatea spun că își doresc să aibă propria lor afacere (33%), să lucreze în sistem flexibil (20%) sau să aibă birouri mobile, oriunde s-ar afla (18%).  Aceste cifre subliniază nevoia de libertate și de independență a copiilor și tinerilor din zilele noastre, dar și o detașare și o lipsă de motivare mai mare comparativ cu alte generații.

Cu toate acestea, Un sfert din generația Z are o perspectivă mai degrabă negativă asupra viitorului, relevă studiul KidsFutureMonitor, realizat de Unlock Market Research în rândul copiilor și tinerilor din marile orașe, considerat a fi publicul cel mai expus influenței mediatice.

Copiii și tinerii chestionați consideră ca principalele motive de îngrijorare atunci când se gândesc la viitor sunt: distrugerea naturii (24%), poluarea (21%), pierderea umanității prin supratehnologizare (16%), sărăcia (11%) și înrăirea oamenilor (10%).

Creșterea anxietății cu privire la viitor în rândul copiiilor face ca generația Z să fie mai puțin deschisă la explorare și la ieșirea din zona de confort. Specialiștii în studiul generației Z la nivel global vorbesc de altfel despre un nou trend, numit Staycation, care se descrie prin dorința tinerilor din ziua de azi de a petrece mai mult timp acasă, într-un mediu sigur, pe care îl pot controla virtual, mai degrabă decât să iasă în lume și să exploreze.

Lumea exterioară este privită ca o necunoscută plină de pericole și atunci preferă să se izoleze într-o lume interioară suficient de bogată cât să nu îi plictisească.

În studiul realizat de Unlock, unii copii spuneau, în timpul interviurilor individuale, că lumea virtuală e mai distractivă și mai sigură decât cea reală și că preferă să rămână acolo.

Trei sferturi dintre copiii și tinerii intervievați au considerat însă că există perspective pozitive în viitor, precum dezvoltarea tehnologică (31%), automatizarea/robotizarea (28%), oamenii vor fi mai buni (19%), mai puțin stres și muncă (19%), școli mai bune (12%). Perspectiva pozitivă asupra viitorului este mai degrabă un indicator al speranței de mai bine, având în vedere că în discuțiile individuale chiar și optimiștii au exprimat motive de îngrijorare în legătură cu viitorul lor și al omenirii în general.

În același studiu, copiii și tinerii reprezentanți ai generației Z au fost întrebați care cred ei că vor fi meseriile viitorului și cum ar preferă să lucreze (în ce sistem, ce fel de program).

Cea mai populară meserie a viitorului pare a fi, în perceptia lor, aceea de “constructor de roboți”(39%), urmată de cea de specialist în digital media (influencer, vlogger, youtuber) (25%). Doar 5% din ei ar dori sa devină specialist în salvarea mediului, deși mulți sunt foarte îngrijorați de faptul că planeta se distruge.

Un alt rezultat de remarcat în ceea ce privește atitudinea față de job a tinerilor din generația  Z este acela că Toate aceste caracteristici pot fi rezultatul gratificării imediate cu care ei au fost obișnuiți în online, ceea ce face ca generația Z (și probabil si generațiile ce vor urma) să fie mai vulnerabile în situații care presupun efort susținut și consistent.

Metodologia studiului KidsFutureMonitor: 44 interviuri în profunzime cu perechi de prieteni și 100 interviuri online în patru mari orașe – București, Iași, Cluj, Timișoara, cu copii și tineri cu vârste cuprinse între 9 și 18 ani. Studiul va avea structura unui tracker (studiu realizat in valuri periodice, pe parcursul unui an), iar rezultatele prezentate corespund primului val de colectare.



Citeste si