Piața de PC-uri crește în continuare, pe măsură ce munca hibrid devine norma. Munca de acasă va reprezenta 22% în 2023

Producătorii de PC-uri și imprimante s-au bucurat de vânzări record în timpul pandemiei, deoarece companiile și-au închis birourile, iar oamenii și-au amenajat spații de lucru în propriile sufragerii, dormitoare sau bucătării, arată analistul eToro Bogdan Maioreanu.

Deși creșterea anuală a vânzărilor de pe piața PC-urilor rămâne destul de ridicată, odată cu diminuarea pandemiei, aceasta a început să încetinească - rata de creștere de 13% în T2 2021 fiind mult mai mică decât creșterea de 55,9% din T1 2021 și decât cea de 25,8% din ultimul trimestru al anului 2020.

"Odată cu redeschiderea firmelor, cererea potențială din segmentul comercial pare promițătoare. Cu toate acestea, există, de asemenea, și primele indicii ale încetinirii cererii consumatorilor", a declarat Neha Mahajan, analist în cadrul firmei de cercetare International Data Corporation.

Tendința s-ar putea totuși inversa. În timp ce lumea privește cu neîncredere și anxietate la creșterea infecțiilor cu varianta Delta, companiile se pregătesc pentru un mediu de lucru hibrid capabil să se adapteze majorității scenariilor, arată analistul eToro, Bogdan Maioreanu. 

45% din spațiile de lucru sunt acasă

Înainte de pandemie, munca de acasă reprezenta doar 14% din totalul spațiilor de lucru din lume, potrivit unui studiu IDC. Pandemia a adus o schimbare importantă, birourile de acasă reprezentand acum 45% din spațiile de lucru, ceea ce a creat o mulțime de dificultăți, atât pentru angajați cât și pentru companii. Prima provocare a fost aceea de a dota angajații cu mijloacele necesare pentru a lucra de acasă.

Astfel, în pandemie, au crescut vânzările de PC-uri - care includ desktop-uri, laptop-uri și notebook-uri - precum și cele de tablete și imprimante. Acest lucru a condus anul trecut la cea mai mare creștere a pieței globale de PC-uri din ultimul deceniu. Cererea ridicată a fost stimulată și de trecerea școlilor și universităților la predarea online. 

În prezent, piața PC-urilor este dominată de Lenovo, HP, Dell, AsusTek, Acer, Toshiba și Samsung. După numărul unităților livrate în T2 2021, Lenovo este liderul pieței, cu 24%, urmat de HP cu 22,2% și Dell cu 16,7%. Deși foarte vizibil, Apple deține doar 7,4% din piață. IDC a estimat că datele din T2 arată că livrările globale de PC-uri, inclusiv desktop-uri, notebook-uri și stații de lucru, au crescut cu 13,4% față de aceeași perioadă a anului trecut, surpriza venind însă din partea HP care a crescut cu doar 2%, aceasta fiind depășită de Dell cu 16,4% și Lenovo cu 14,9%. 

Piața imprimantelor este, de asemenea, extrem de competitivă și se confruntă cu presiuni legate de prețuri și introducerea de noi produse. Printre principalii concurenți se numără HP, Canon, Xerox, Seiko, Epson, The Ricoh Company, Samsung și Brother Industries. De asemenea, există și furnizori independenți ce oferă alternative de reumplere cu cerneală și recondiționare a consumabilelor originale, inkjet și toner.

Munca de acasă va ajunge la 22% până în 2023

Piața imprimantelor a crescut pentru al patrulea trimestru consecutiv în T2 2021, cu 13,4% față de aceeași perioadă a anului trecut, conform IDC Tracker. HP este lider de piață cu o cotă de piață de aproape 40%, urmată de Epson 21% și Canon 17,5%.  HP Inc. și Epson au crescut cu 11,7% și, respectiv, 57,1% de la an la an, în timp ce Canon a scăzut cu 5,9% din cauza penuriei de semiconductori și a problemelor de stoc.

Cifra de afaceri a HP Inc. (HPQ) este împărțită între sistemele personale (care includ PC, notebook-uri) ce însumau la sfârșitul anului 2020 69% din totalul vânzărilor companiei și imprimantele ce acopereau restul de 31%.  HPQ se pregătește de anunțarea rezultatelor din trimestrul al III-lea din 2021, joi, după închiderea pieței, cu un profit estimat de 0,84 dolari și venituri trimestriale de 15,92 miliarde de dolari. Compania a depășit estimările privind EPS și veniturile în fiecare trimestru din ultimii doi ani.

Unul dintre principalii săi concurenți, Dell Technologies Inc. (DELL) își anunță în aceeași zi rapoartele pentru trimestrul 2 din 2022, cu un EPS estimat de piață la 2,04 dolari și venituri trimestriale estimate de 25,55 miliarde de dolari. Ca și HP, Dell a depășit estimările în fiecare trimestru din ultimii doi ani.

Conform studiului IDC menționat mai sus, procentul celor care vor lucra de acasă, în perioada următoare, este prognozat să scadă la 22% până în 2023, un nivel totuși mai mare decât cel pre-pandemic de 14%.

În timp ce viitorul pandemiei rămâne dificil de prezis, 60% dintre firme se pregătesc să ofere un loc de muncă conceput din start să funcționeze hibrid. Acest mediu mixt ar putea umfla din nou pânzele cererii de PC-uri și imprimante atât pentru segmentul casnic, cât și pentru cel de birou. 



Citeste si