Piataprahova.ro, site-ul unde-ți poți face piața de la producători locali

Mircea Drăghici, antreprenor și partener Venture Growth Partnes, alături de Bogdan Stoica, publisher, aduc alimentele producătorilor locali mai aproape de clienți prin intermediul marketplace-ului piațaprahova.ro

Înainte de piațaprahova.ro, Mircea Drăghici a pornit în 2015 platforma gradinaculegume.ro, un magazin virtual ce asigura doar comenzi cu legume și coșuri săptămânale pentru producția din grădina părinților lui Mircea. Odată cu pandemia de coronavirus, Mircea și Bogdan și-au propus să extindă proiectul și să conecteze producătorii locali cu consumatorii.  „Am zis că am putea să folosim expertiza și resursele pentru a rezolva o problemă a producătorilor locali. Am zis că că e mai bine să extindem conceptul dincolo de idea de grădina și din cauza asta am ales să cumpărăm domeniul piataprahova.ro și să folosim promovarea de Piața Prahova, un marketplace pentru toți producătorii locali”, a declarat pentru start-up.ro Mircea Drăghici.

Cei doi spun că au pornit această inițiativă deoarece în această perioadă este dificilă conectarea cu producătorii locali, iar grupurile de Facebook nu erau o soluție. „Având experiența proiectelor online am înțeles imediat că o platformă de tip marketplace multivendor este o soluție mult mai bună și asigura beneficii superioare atât pentru producatori (gestiunea comenzilor, produselor) cât și pentru consumatori (ușurință de căutare, safety)”.

Mircea Drăghici spune că producătorii locali au fost foarte receptivi la ideea de a-și vinde produsele online. Au înțeles că este nevoie să meargă online, iar cei cu produse perisabile aveau nevoia urgentă de a livra produsele. În prezent sunt 25 de producători înscriși pe platformă, ce au vândut până în prezent produse de 12400 de lei.

Provocarea pentru producători în acest moment este faptul că trebuie să devină și distribuitori. Înainte își duceau marfa în piață și clientul venea la ei. Acum trebuie să strângi comenzile online apoi să le livrezi. „Problema este când vin foarte multe comenzi, stocul este limitat iar tu din producător trebuie să devii și distribuitor. Dar oamenii se adaptează și aici îi ajută foarte mult și soluția noastră – au o interfață în care își văd toate comenzile și pot să se organizeze mai bine”, explică Drăghici.

Transportul și toate detaliile comenzii și livrării sunt negociate și discutate direct între producător și cumpărător, iar inițiatorii platformei au stabilit ca accesul să fie gratuit pentru toată lumea până pe 1 septembrie. „În funcție de cum evoluează lucrurile ne gândim fie să introducem un nivel de abonament pentru producătorii care realizează vânzări peste un anumit barem fie să construim servicii conexe care să asigure un venit pentru susținerea platformei”.

Site-ul a fost lansat pe 31 martie, iar până pe 8 aprilie, acesta a avut 50.000 de vizitatori, cu un vârf de 13.700 pe 2 aprilie. Au avut 60 de comenzi cu o valoare medie a comenzii de 206.8 lei. Comenzile sunt în principal din Ploiești, Paulesti și București.



Citeste si