- 17 Ianuarie 2019
Plafoane fiscale 2019 – unde se încadrează afacerea ta în acest an
Acest articol a fost publicat prima oară de către Delia Mircea pe Contzilla.ro, site-ul care explică legislația și contabilitatea pe înțelesul tuturor.
---
Anul 2019 a adus o serie de modificări din punct de vedere fiscal, printre acestea numărându-se și plafoanele în funcție de care se realizează anumite încadrări ale firmelor.
Mai jos regăsiți un infografic cu 4 dintre cele 7 plafoane fiscale care se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2019, actualizate în funcție de cursul valutar de la 31.12.2018. Cursul valutar publicat la 31 decembrie 2018 pentru euro este 4.6639 lei/euro.
Plafonul pentru încadrarea la microîntreprinderiCifra de afaceri sub 1.000.000 euro (cursul de schimb pentru determinarea echivalentului în euro este cel valabil la închiderea exercițiului financiar în care s-au înregistrat veniturile - în baza unei circulare MFP valabile pentru anii precedenți se consideră cursul publicat în 31.12.2018 - deci 4,6639 lei/euro. Prin urmare plafonul fiscal 2019 pentru microîntreprinderi este de 4.663.900 lei.
Plafonul pentru trecere de la plătitor de TVA trimestrial la lunarEste cifra de afaceri de 100.000 euro (contravaloarea în lei se determină pe baza cursului de schimb comunicat de BNR valabil pentru data de 31 decembrie a anului 2018 respectiv 4,6581 lei/euro -publicat în 28.12.2018). Astfel plafonul fiscal 2019 este de 465.810 lei.
Plafonul pentru înregistrarea ca plătitor de TVACifra de afaceri: 88.500 euro. Mai exact, persoana impozabilă stabilită în România a cărei cifră de afaceri anuală, declarată sau realizată, este inferioară plafonului de 88.500 euro, al cărui echivalent în lei se stabilește la cursul de schimb comunicat de Banca Națională a României la data aderării și se rotunjește la următoarea mie, respectiv 300.000 lei, poate aplica scutirea de TVA (regim special de scutire).
Plafonul pentru trecere de la norma de venit în sistem realContribuabilii pentru care venitul net se determină pe bază de norme de venit și care în anul fiscal anterior au înregistrat un venit brut anual mai mare decât echivalentul în lei al sumei de 100.000 euro, începând cu anul fiscal următor, au obligația determinării venitului net anual în sistem real (cursul de schimb valutar utilizat pentru determinarea echivalentului în lei al sumei de 100.000 de euro este cursul de schimb mediu anual comunicat de BNR, la sfârșitul anului fiscal 2018). Cursul mediu anual a fost de 4,6535 lei/euro, prin urmare plafonul fiscal pentru 2019 devine 465.350 lei.
Foto principal: https://depositphotos.com
Citește și despre:Microîntreprindere - condițiile necesare pentru 2019