- 28 Ianuarie 2018
Planul Guvernului pentru mediul de afaceri: 9 puncte din programul de guvernare
Ministerul pentru Mediul de Afaceri va avea ca programe principale continuarea Start-Up Nation, dezvoltarea agențiilor regionale de atragere de investiție, dar și o idee interesantă, înființarea liceelor de antreprenoriat.
Despre noul ministru al Mediului de Afaceri, Ștefan Radu Oprea, poți citi în acest articol.
Iată mai jos prioritățile din programul de guvernare. Îl puteți citi integral mai jos.
1. Dezvoltarea Agenţiilor Regionale de Atragere de Investiţii şi Promovare a Exportului - 2018 - 2019Efecte dorite: identificarea oportunităţilor de investire de la nivel local și realizarea unor proiecte de investiții „la cheie”; informare cu privire la facilităţile acordate investitorilor – un exemplu fiind schemele de ajutor de stat instituite cu scopul de a susţine investiţii noi la nivel naţional; sprijin pentru investitori în vederea obținerii avizelor necesare, racordarea la utilități și contractarea serviciilor suport necesare demarării activității; stabilirea de parteneriate cu instituții finanțatoare de la nivel european și internațional, camere de comerț bilaterale, ambasadele străine din România; atragere de investiții străine cu 65 sprijinul ambasadelor României din străinătate; Impact: sumele vor fi asigurate din fonduri nerambursabile 5.000.000 euro/an pentru 8 agentii.
2. Continuarea programului Romania Start-up Nation - 2018-2020Programul Start-Up Nation va continua tot pe formatul de 200.000 de lei pe proiect, pentru 10.000 de companii anual.
3. Strategic Invest Romania - Program de ajutor de stat pentru sustinerea investițiilor strategice ale antreprenorilor autohtoni - 2018-2019Susţinerea investiţiilor autohtone de minim 2 milioane de euro, prin acordarea unui grant din valoarea investiţiei, având ca efecte dezvoltarea capitalului autohton, sustinerea industriălizarii României, creșterea numărului de firme.
4. Crearea Programului National de Dezvoltare a Antreprenoriatului–PNDA. Perioada: 2018-2020Beneficiari: autoritățile publice locale şi mediul de afaceri. Finanţează infrastructura antreprenorială la nivelul comunităţilor locale (înfiinţarea a cel puţin un incubator/parc industrial/parc tehnologic)
5. Program pentru sprijinirea internaţionalizării. Perioada: 2018-2020Beneficiari: firmele românesti care îşi doresc să exporte.
6. Înfiinţarea liceelor de antreprenoriat în Perioada: 2018-2020Beneficiari: Elevii, noi generaţii de tineri antreprenori. Efecte: dezvoltarea abilităţilor antreprenoriale în rândul tinerilor.
7. Programul România ProfesionalăProgram de susținere, în parteneriat public-privat, a școlilor profesionale și de meserii, program care să susțină formarea tinerilor în meserii necesare economiei (strungar, sudor, electricieni, mecanici etc). În acest moment, una dintre problemele cele mai stringente ale economiei o reprezintă lipsa forței de muncă adecvată.
8. Adoptarea Legii Lobby-uluiAsemănător Registrului de Transparență European, se va înființa Registrul de Lobby.
9. Restartarea mediului de afaceriPrin introducerea planurilor de conformare de la un anumit moment dat, astfel încât toate companiile să aibă asigurat un cadru predictibil pentru viitor, fără a exista teama că anumite greșeli din trecut vor mai putea apăsa asupra activității ulterioare.
Program de Guvernare 2018 by Vlad Andriescu on Scribd