POCO F4 GT - un flagship de top la un preț accesibil

POCO a anunțat lansarea la nivel global a noului flagship POCO F4 GT, alături de POCO Buds Pro Genshin Impact Edition și POCO Watch - primele produse AIoT din portofoliul companiei.

POCO F4 GT livrează performanțe de vârf cu ajutorul procesorului  Snapdragon 8 Gen 1, asistat de LiquidCool Technology 3.0, un display plat AMOLED cu rată de refresh de 120Hz, triggere magnetice pop-up și tehnologie de încărcare HyperCharge la 120W.

Dotat cu procesorul flagship Snapdragon 8 Gen 1, construit pe 4nm, și un CPU octa-core ce asigură viteze de 3.0 GHz, POCO F4 GT se anunță a fi un dispozitiv ideal pentru tinerii pasionați de tehnologie, în special pentru gamerii înfocați. Chipset-ul Android crește performanțele CPU cu 20% și performanțele GPU cu până la 50%. POCO F4 GT este dotat și cu memorie RAM LPDDR5 cu viteze de până la 6400Mbps, ce asigură timpi reduși de încărcare a jocurilor, dar vine și cu un upgrade la nivel de memorie ROM, aceasta fiind de tip UFS 3.1.  

Pentru a asigura necesarul de energie, POCO F4 GT este primul telefon din portofoliul companiei cu tehnologie HyperCharge la 120W, cu ajutorul căreia bateria masivă de 4,700mAh se încarcă complet în doar 17 minute. În cazul în care gamerii au nevoie doar de un boost în timpul utilizării, POCO F4 GT se încarcă la 100% în doar 27 de minute. Smartphone-ul nu are doar timpi de încărcare foarte rapizi, dar durata de viață a bateriei poate fi protejată cu ajutorul AdaptiveCharge. Această funcție previne supraalimentarea bateriei în intervalul critic cuprins între 80% și 100%, atunci când telefonul este lăsat în priză pe timpul nopții.  

Triggerele magnetice apar în momentul în care utilizatorii se pregătesc pentru bătăliile din jocuri. Sistemul unic de triggere magnetice pop-up asigură peste 1.5 milioane de apăsări și a fost testat în peste 100 dintre cele mai populare jocuri.

Telefonul are un ecran plat AMOLED de 6.67 inci, cu un display 10-bit TrueColor, care combină rata de răspuns de 480Hz cu o rată de refresh de până la 120Hz. Culorile prind viață, fie că este vorba de utilizare în timpul jocurilor sau pentru vizionarea de conținut. De asemenea, POCO F4 GT menține acuratețea culorilor în setări low-light și folosește frecvențe înalte PWM de estompare pentru a proteja ochii utilizatorii în timpul sesiunilor prelungite de ecran activ. Display-ul POCO F4 GT a trecut cu brio 15 teste de performanță ale Display Mate și are un rating A+. 

POCO F4 GT are trei variante de culoare: Stealth Black, Knight Silver și Cyber Yellow. Va fi disponibil la nivel global în două variante de stocare: 8GB+128GB și 12GB+256GB.

POCO F4 GT va fi disponibil în România, în varianta Stealth Black, stocare 12GB+256GB, începând cu data de 20 mai, la prețul recomandat de vânzare de 3.399 lei. Utilizatorii care îl vor achiziționa în perioada 20-22 mai, vor beneficia de un preț promoțional de 2.999 lei.



Citeste si