Popas - cuvântul care se pierde în viteza României

Ne-am urcat în mașină la București și am luat calea Urziceniului, pe drumul care leagă Capitala de Moldova. În lipsa unei autostrăzi, ne prefacem că acesta este drumul nostru rapid. Suntem într-o călătorie gastronomică, dar nu numai. Suntem în căutarea trecutului nostru și al viitorului locurilor. La Urziceni, înainte de intrarea în localitate facem dreapta. Intrăm cu adevărat în oraș. Pare înghețat în timp, dar dacă te întorci în timp nu ai zice asta.

Acum 8 ani, orașul ăsta era Capitala sportului rege. De aici, de la Urziceni, venea echipa campioană, cea care învingea pe Chelsea Londra. E un oraș micuț, din care lumea pleacă ori la București, ori în străinătate. În afara de locurile de muncă tradiționale din comerț, nu prea ai ce să faci în Urziceni. Stadionul în care își găseau sfârșitul până mai ieri echipele de tradiție din România e abandonat. Scaunele au căpătat patina timpului și din albastrul ceresc s-au transformat într-o culoare incertă, de zoaie uitată la soare. Două vaci pasc pe gazon. S-a terminat istoria și la Urziceni. 

Țin minte orașul ăsta încă din copilărie, de pe vremea când mergeam cu tata în cabina camionului de tip cisternă pe care-l conducea. Urziceni era, surprinzător, una dintre destinațiile tradiționale pentru el. Făcea multe transporturi între Iași, Rădăuți (Bucovina) și Urziceni. Între două case vechi din oraș se ridicase o fabrică de alcool. Între timp, a fost mutată la marginea localității, la ieșirea spre Buzău. Capitalismul a crescut afacerile acestea, care pe vremuri erau o sălbăticie. De la Urziceni, de obicei, o luam spre Constanța, iar singurul drum disponibil pe atunci era cel înspre Lehliu.

Și pentru că regulile erau mai puțin stricte, nu trebuia să-ți planifici din timp când să oprești în călătoria cu un camion. Fiecare oprea după cum știa. Și cei mai mulți foloseau reperele gastronomice. Așa a ajuns parcarea de dinainte de Malu să fie populară, pentru că aici sfârâiau grătarele de mici, se încălzeau farfuriile cu ciorbă de burtă și alimentau șoferii înfometați.

Proiectul nostru, "Marea Unire a Micului Românesc", susținut de Penny Market, vorbește și despre trecut, dar și despre viitor. Pentru că anumite locuri pot dispărea și nu ne-ar plăcea asta. Pentru că fac parte din spiritul nostru. Așa cum unele locuri din oraș dispar, așa se duc și obiceiurile. În epoca în care facem festivaluri de Street Food, pare că am uitat de mâncarea originală de stradă - micul românesc.

Pe drum e arșița prevestitoare de vară. Nici nu am intrat bine în vară și pare că totul arde. De la Urziceni încolo, pe drumul cu două benzi, mai trec din când în când câteva mașini, depășești o căruță cu un cal uscat de vreme, un biciclist bătrân. La fel cum scriam și în episodul anterior, despre Drajna, drumurile noi au modificat traseele comerciale. Iar Autostrada Soarelui a afectat și Popasul Malu, acolo unde astăzi își duc veacul trei localuri și un club abandonat.

Aici sunt două restaurante, un supermarket și o benzinărie. Dar i-am zice mai bine "Peco", pentru că arată așa. Mai e și o fabrică de miere de albine în spate. În centru, unde pe un stâlp de beton stă scris Hotel Malu nu mai e nimic. E o clădire abandonată, locul fostului Club Malu, o discotecă sătească populară care s-a închis după incidentul de la clubul Colectiv. Între timp locul a fost cumpărat de altcineva și își așteaptă concluzia.

Am parcat mașina într-o parcare pustie de prânz. Pe vremuri, aici se stătea la coadă, iar camioanele abia își făceau loc ca să intre sau ca să iasă. Când treceai pe la Malu cu mașina trebuia să frânezi ca să te strecori printre tiruri. Era epoca, așa cum povestea un coleg, când drumul de la Bacău spre Constanța se făcea cu o Dacia 1.300 pe care se puneau prosoape la geam ca să nu mai bată soarele, în care copiii dormeau pe bancheta din spate, geamurile erau deschise larg, iar totul dura o zi întreagă.

La Malu oprim la restaurantul Valentina, primul de lângă benzinărie. E și cel mai modern. E ora prânzului, dar în parcare nu sunt mai mult de două mașini. Terasa tradițională, cu motive populare, e tăcută. Cântă muzică în surdină de la un radio comercial, iar singurul nostru coleg e un papagal. Coco îl cheamă. Original, nu-i așa?

Ne așezăm la mesele de lemn și ne uităm în meniu. Ne speriem inițial. Nu erau mici. Păi ce-am făcut? Am venit aici să căutăm micii copilăriei ca să nu mai fie? S-a terminat copilăria? Când și când mai trece un tir.

Ne comandăm fiecare câte 3 mici. Vrem să îi luăm treptat și să-i savurăm. Evident, cu farfuria regulamentară de franzelă. Micii au o consistență interesantă. Sunt foarte flexibili, puțin gumați, dar odată ce treci dinții prin ei și îi destructurezi, devin pufoși și zemoși. Au un gust interesant, pentru că sunt făcuți dintr-o combinație de porc și vită. Se simte micul de porc mai intens, dar nu e neplăcut. Nici nu sunt legendar de mari, nici liliputani de mici. Nu au mirosul de ars, ci o adiere lină de grătar.

Am vorbit și cu proprietarul locului, cumva moștenire de familie. Andra conduce localul de șase luni, de când a fost preluat de la părinții ei. Își amintește că în 1990, când a fost deschisă parcarea comercială, cu primele răsuflări ale capitalismului, era doar o baracă de fier. "Încă de pe atunci se încerca construirea unui loc mai mare, dar atunci atât era", spune ea. 

Baraca aceea de fier a fost a părinților ei, care au tot dezvoltat-o treptat până i-au predat-o ei. "Vara ar fi trebuit să fie cel mai bine aici, dar încă nu e flux", spune cu relativ regret Andra. Spune că zilnic mai trec poate 50 de persoane pe la ei, cei care opresc cu mașina în drumul spre vacanță sau camioanele care realizează curse regulate. Dar e optimistă. În iulie începe lumea să meargă la mare și s-ar putea să vină mai mulți aici. Dar există o problemă. 

"Autostrada a schimbat mult locurile. De când cu autostrada numărul turiștilor s-a redus mult", spune ea. Oamenii preferă să o ia pe acolo, opresc la cele două benzinării de pe traseu și cam atât. Totul e ca un pit stop rapid de Formula 1, nu un popas.

"Oprire pentru odihnă în timpul unui drum mai lung. Ședere mai îndelungată într-un loc în timpul unei călătorii.". Asta înseamnă popas în dicționar. Vine din slavonă și dintr-un timp care era mai iertător. Pentru că suntem în grabă, mâncăm la fast food, iar când pornim la drum punem Waze în bord și vedem cât mai avem până la destinație, parcă lucrurile nu mai sunt atât de lente. Am unit lumile prin viteză, dar am lăsat în urmă niște lucruri esențiale.

La Malu trecutul privește ruginit. Frânele a două camioane scârțâie văzduhul și parcă și noi scârțâim un pic mai mult pentru că ne-a trecut copilăria și odată cu ea și locurile de care ne era dor.

Așa că, dacă ai drum spre mare din Moldova, ocolește un pic, nu te costă mult. Pleacă de la Suceava sau Iași, vezi ce înseamnă să te mai oprești pe marginea drumului. După Buzău, fă dreapta spre Urziceni și oprește-te în acest loc. Simte căldura și terasa pe lângă care trec în viteză camioanele. Bucură-te de slow food. Și învață sensul cuvântului popas din nou.

---

Marea Unire a Micului Românesc e un proiect editorial susținut de către Penny Market în care încercă să readucem în atenția publicului un obicei care se pierde - acela de a opri pe marginea drumului la popasuri și să mâncăm un mic. 

Poți contribui și tu cu locurile tale favorite de mici din România. Intră în secțiunea specială Marea Unire a Micului Românesc, apasă pe "Adaugă și tu" și caută localitatea pe hartă și publică. O vom adăuga imediat pe hartă pentru a face imaginea României din locurile favorite de mici.