Poți să te înscrii la Premiile Industriei de Software. Va fi premiat și startup-ul anului

Organizațiile interesate să se înscrie în competiția pentru Premiile ANIS își pot depune candidaturile până la data de 1 decembrie 2015. Informațiile necesare pentru înscriere sunt disponibile online pe situl Galei, la adresa www.gala.anis.ro.

Nominalizările pot fi trimise de către organizațiile implicate sau de terți, cu acordul formal al celor nominalizați.

După data de 1 decembrie 2015, juriul format din reprezentanți ai comunității industriei de software va analiza nominalizările, va selecta finaliștii și câștigătorii pentru fiecare categorie în parte. Juriul este condus de Andrei Pitiș, Președintele ANIS.

Companiile se pot înscrie la următoarele categorii:

  • Programul de Cooperare Academică al Anului. Pot fi nominalizate programe dezvoltate de către companii împreună cu organizații din domeniul educației.
  • StartUp-ul Anului. În această categorie se pot înscrie start-up-uri cu maximum trei ani de activitate care dezvoltă produse software.
  • Proiectul de software outsourcing al anului. Nominalizările sunt deschise tuturor proiectelor care au fost inițiate și / sau finalizate în acest an.
  • Produsul software al anului. La această categorie se pot înscrie produse software care au fost lansate pe piață de cel puțin doi ani.
  • Proiectul de cercetare-dezvoltare al anului. Sunt luate în considerare proiecte R&D derulate în 2015 sau care s-au finalizat în 2015.
  • Clientul anului. Pot fi nominalizate la această categorie companiile românești care au achiziționat în 2015 produse sau servicii software de la furnizori înregistrați în România.
  • Compania anului. În această categorie se pot înscrie companiile cu proiecte sau rezultate semnificative înregistrate în cursul anului 2015.


Citeste si