- 26 Mai 2016
Povestea unui șosetar contemporan și a produselor sale colorate - Madam Mitza
Bogdan Voiculescu nu știa că va ajunge „șosetar“. S-a pregătit pentru o carieră în arte - a trecut prin liceu de profil, a fost și la facultate, iar apoi a început să lucreze în design grafic. La sugestia unui prieten a deschis un business de șosete colorate pe care l-a denumit Madam Mitza, după doamna de companie celebră a Bucureștiului. Cum se dezvoltă un business creativ în România, am aflat într-un interviu cu Bogdan.
Bogdan a creat Madam Mitza în 2014, iar de doi ani afacerile au început să funcționeze destul de bine, deși adresează o piață de nișă. Șosetele creative au fost apreciate la târguri de profil, dar și la concursuri de antreprenoriat.
Inițial, Voiculescu a investit aproximativ 2.000 de euro în primele stocuri, dar până astăzi a ajuns la 15.000 de euro care au intrat în afacerea cu șosete. În curând va lansa șase noi modele, în urma unei alte investiții de aproximativ 5.000 - 6.000 de euro.
„Am devenit antreprenor în 2003, dar înainte am fost angajat și făceam design de software, așa era perioada atunci. Când lucram în firma aceea, am construit Prepelix pentru Connex. A fost un succes enorm, toată lumea se juca pe web Prepelix, primeau puncte și cartele“, își amintește acea nebunie Bogdan Voiculescu.
După acel succes, a început să lucreze și pe cont propriu în domeniul designului grafic și a ajuns la o echipă de chiar 20 de persoane pe care o coordona până să vină criza financiară. „A venit criza și am rămas singur. Încet, încet m-am plictisit să fac numai asta. Mai fac și astăzi grafică, am un birou. De exemplu, am un contract cu Carrefour și sunt furnizor de servicii pentru ei în acest domeniu“, a povestit Voiculescu.
Planul inițial a fost să construiesc un brand românesc de șosete, să-l cresc 2-3 ani și apoi să mă extind și în străinătate. Voi face și boxeri pentru bărbați, dar și espadrile
Abia în 2014 a început povestea șosetelor Madam Mitza. Vorbea cu un prieten și se gândeau să lanseze un magazin online, dar Bogdan nu voia să importe lucruri din China și să le vândă. Nici nu se pricepea atât de bine. Au ajuns la șosete și a început să se documenteze. A dat de Archiduchesse, un brand de șosete din Franța. „M-am documentat și m-am îndrăgostit de ei. Se mândresc cu ideea de fabricat în Franța“, explică Bogdan. S-a gândit că un brand românesc care produce chiar aici șosetele și care invocă un personaj din istoria urbană a Capitalei ar putea fi un succes adaptat în România.
2/4„Planul inițial a fost să construiesc un brand românesc de șosete, să-l cresc 2-3 ani și apoi să mă extind și în străinătate. Voi face și boxeri pentru bărbați, dar și espadrile. Am decis că producția va fi în România și am ales numele de Madam Mitza, o doamnă din înalta societate, din showbiz-ul acelor vremuri“, povestește Voiculescu.
Bogdan Voiculescu și-a descoperit rapid o gândire uitată din facultate, aceea multidiscplinară. A gândit câteva modele, a bătut la poarta fabricilor și până la urmă au ajuns la Ro Galu, o întreprindere din București. Acolo a dat de Nea Titel, maistrul în șosete, care l-a învățat cum să-și facă designul pentru a-l transforma din creație pe hârtie în punctele la mașina de cusut. A încercat și la alte fabrici, inclusiv la Ciserom în Sebeș, dar a dat peste prețuri mari și o comunicativitate redusă. „E greu cu tehnologia pentru ei, mai trebuie să trimiți un fax“, își amintește Voiculescu.
„Am scos primele trei modele în 2015, numai pentru fete. Inițial așa ne gândisem, dar am avut cerere din partea bărbaților“. Au făcut șosete peste gleznă, iar în total au ajuns la nouă modele. Abia în toamnă au început să vândă cu adevărat, au accesat o linie de credit și au creat noi modele. În noiembrie 2015 au fost locul secund la competiția de pitching Get in the Ring din cadrul festivalului CreativeEst.
Șosetarii vara stau, asta mi s-a spus. Cine cumpără șosete vara? Eu vreau să schimb lucrul acesta, să vând constant și să cresc brandul
Madam Mitza are astăzi un rulaj de aproximativ 300 de perechi pe lună, dar Bogdan speră să ajungă rapid la 500 de perechi, cu ajutorul târgurilor de specialitate la care participă. „Online am avut și zile cu 30-40 de perechi vândute“, explică Voiculescu.
Au creat șosete cu dimensiuni 35-39 pentru femei și 41-44 pentru bărbați, dar sunt destul de elastice încât să poată fi purtate și de cei cu o dimensiune mai mare, după cum ne-a explicat Bogdan.
Bogdan a învățat cum funcționează șosetăria, dar vrea să schimbe anumite cutume ale domeniului. „Șosetarii vara stau, asta mi s-a spus. Cine cumpără șosete vara? Eu vreau să schimb lucrul acesta, să vând constant și să cresc brandul. Anul acesta vreau să ajung la 1.000 de perechi lunar“, explică Voiculescu.
A început în online și a continuat la târgurile de specialitate, unde află cine sunt potențialii clienți. Împreună cu soția și fiica lui au standuri și își prezintă produsele. În timp, a reușit să intre pe eMAG, iar produsele Madam Mitza sunt vândute și în alte trei magazine fizice.
„Vreau să-mi lărgesc plaja și să fac un colț special în magazine cu produsele noastre. De asemenea, tatonăm un parteneriat cu Papucei.eu, pentru câteva perechi personalizate pentru ei, având un lanț de distribuție foarte bun în Europa“, a spus Vociulescu.
Dacă acum Madam Mitza face nouă perechi, Bogdan pregătește încă șase chiar în această perioadă și la finalul anului vrea să ajungă la 20. De asemenea, s-a gândit să introducă acel concept al șosetei desperecheate. Practic, să aibă un pachet cu trei șosete care să aibă elemente grafice comune și să poți să le împerechezi diferit: A cu B, B cu C și A cu C. Conceptul a fost dezvoltat și de cei de la Șoseta3, despre care am scris aici, ei venind cu o pereche de trei șosete identice, pentru a mai avea una în caz că se pierd.
După această extindere în țară se gândește și la piața internațională, dar treptat, mai ales că în momentul de față nu rentează. „Am pus pe Etsy câteva modele, dar costurile de livrare sunt foarte mari“, spune Voiculescu. În condițiile în care o pereche costă între 15 și 25 de lei, comanda trebuie să fie mare pentru a avea succes. Nu caută neapărat un investitor, dar nu ar spune nu unui parteneriat care să-l ajute să scaleze.