Prevederi legale privind contractul de  sponsorizare. Ce trebuie să știi despre susținerea ONG-urilor în 2019

Dacă ai o firmă și îți dorești să susții activitatea unui ONG sau a unei unități de cult, o poți face, printre altele, prin sponsorizări. Care sunt prevederile legale privind contractul de sponsorizare în 2019?

Legea nr. 156/2019, se adresează plătitorilor de impozit pe profit, iar o modificare adoptată la finalul lunii iulie 2019 vine cu o îmbunătățire a facilităților fiscale acordate pentru efectuarea de sponsorizări.

Astfe, prin Legea nr. 156 din 25 Iulie 2019 – Lege pentru modificarea art. 25 alin. (4) lit. i) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, procentul din cifra de afaceri în care se pot efectua sponsorizări, prin care se reduce impozitul pe profit de plată, crește de la 0,5% la 0,75%.

---

Acest articol a fost publicat prima oară de către Delia Mircea pe Contzilla.ro, site-ul care explică legislația și contabilitatea pe înțelesul tuturor.

Ce este sponsorizarea?

Este actul juridic prin care două persoane convin cu privire la transferul dreptului de proprietate asupra unor bunuri materiale sau mijloace financiare în scopul susținerii unor activități fără scop lucrativ.

Contractul se încheie în formă scrisă și trebuie să cuprindă:

1. Obiectul valorii

2. Durata sponsorizării

3. Drepturile și obligațiile părților

NU se pot efectua sponsorizări din surse obținute de la BUGET.

Beneficiarii sponsorizarilor
  • Instituțiile și autoritățile publice.
  • Orice persoană juridică fără scop lucrativ care desfășoară activitate în domeniile: cultural, artistic, educativ, de învățământ, științific, umanitar, religios, filantropic, sportiv, al protecției drepturilor omului, medico-sanitar, de asistență și servicii sociale, de protecția mediului, social și comunitar, de reprezentare a asociațiilor profesionale, precum și de întreținere, restaurare, conservare și punere în valoare a monumetelor istorice.
  • Emisiuni sau programe ale organismelor de televiziune sau radiofuziune, precum și cărți ori publicații din domeniile definite la punctul 2).
În ce cazuri nu se acordă sponsorizări?

Facilitățile sponsorizării NU se acordă în cazul:

1.Sponsorizării reciproce între persoane fizice sau juridice;

2. Sponsorizării efectuate de către rude sau afini până la gradul al patrulea inclusiv;

3. Sponsorizării unei persoane juridice fără scop lucrativ de către o altă persoană juridică care conduce sau controlează direct persoane juridică sponsorizată.

Sumele primite din sponsorizare sunt scutite de plata impozitului pe venit.

Dacă ești plătitor de impozit pe profit

Poți să scazi sumele aferente sponsorizării din impozitul pe profit datorat la nivelul valorii minime dintre următoarele: 0.75% aplicat la cifra de afaceri/valoare reprezentând 20% din impozitul pe profit datorat.

Dacă ești microîntreprindere 

Poți să scazi sumele aferente din impozitul pe veniturile microîntreprinderilor până la nivelul valorii reprezentând 20% din impozitul pe veniturile microîntreprinderilor datorat pentru trimestrul în care au înregistrat cheltuielile respective.   

IMPORTANT! Pentru a putea beneficia de scăderea impozitului pe profit, respectiv impozit pe veniturile microîntreprinderilor, este necesar că entitatea respectivă să fie înregistrată în Registrul entităților/unităților de cult. În caz contrar, respectivă sponsorizare nu este deductibilă fiscal la calculul impozitului pe profit.

Din anul 2018, cei care efectuează sponsorizări au obligația depunerii declarației informative privind beneficiarii sponsorizarilor (Formular 107).

 



Citeste si