PREVIEW Samsung Galaxy S23 Ultra, S23+ și S23 - noua direcție pentru Samsung

Samsung a schimbat strategia de anul trecut și tot ceea ce știam din zona Galaxy Note s-a mutat la Galaxy Ultra. Adică ai posibilitatea de a avea și un S Pen pentru productivitate. Telefoanele de anul acesta vin cu îmbunătățiri incrementale. Nu e nimic radical, dar nici nu e nevoie.

Avem 3 telefoane pentru fiecare gust. În timpul evenimentului Unpacked Samsung a prezentat și o serie de noi laptopuri din gama Galaxy Book, dar acestea nu vor veni în România.

Concluziile start-up.ro după primul contact cu telefoanele:  
  • S23 Ultra se simte mai mic decât în anii precedenți, iar ecranul nu atât de curbat îl face mai atractiv
  • S23 e un telefon micuț și care este foarte de dorit, mai ales că va avea un preț excelent probabil
  • Calitate excelentă, îmbunătățiri incrementale
  • Selfie-uri excelente în detalii, poate printre cele mai bune de pe piață
  • Faptul că telefonul a fost leaked înainte de lansare a luat un pic din entuziasm

Seria Galaxy S23 este disponibilă pentru precomandă începând cu 1 februarie pe Samsung.com, la operatori și retaileri, în online și în magazine. La precomandă oricărui model din seria Galaxy S23 în perioada 1-16 februarie utilizatorii primesc capacitate de stocare dublată, un e-voucher de 500 de lei și contravaloarea telefonului actual, dacă se vin cu el la schimb. În plus, pot primi noul device înainte de 10 februarie.

S23 va avea prețuri începând de la 4.699 lei pentru 128GB, S23+ începând de la 5.949 lei și S23 Ultra începând de la 6.949 lei.

Cum se diferențiază telefoanele de cele de anul trecut?

La nivel de design S23, S23+ și S23 Ultra păstrează aceleași linii pe care le rafinează. Camerele nu sunt integrate într-un modul, ci sunt independente pe carcasă, ceea ce conferă un aspect elegant și care-mi place foarte mult. Diferențele dintre ele țin de dimensiune și de numărul camerei.

Toate cele 3 telefoane sosesc pe piață în 4 culori - Phantom Black, Cream, Green și Lavender. S23 Ultra este un terminal mai mare, care are colțuri rotunjite și care aduce aminte foarte mult de seria Note. S23 și S23+ păstreză linia elegantă de anul trecut. Alte diferențe vin din numărul de camerei, Ultra având 4 pe spate, inclusiv un modul de 200 de megapixeli.

Samsung experimentează mult în zona de dispozitive pliabile, dar linia Galaxy S e despre esențial. Design elegant, calitate, materiale foarte bune și care sunt demne de un flagship. Față de alte modele de pe piață, nu e nimic nebunesc la acestea.

Când vine vorba de caracteristicile tehnice, Samsung a umblat la ele.

Am apreciat că toate cele 3 modele vin cu noul procesor Snapdragon 8 Gen 2 care este optimizat, din acest motiv veți găsi și expresia „for Galaxy” după ele.

Bateriile au crescut în capacitate discret față de anii precedenți. Ultra are 5.000 de miliamperi, S23+ 4700 de miliamperi, iar S23 3.900 de miliamperi oră.

Ecranele de pe dispozitive sunt, de la cel mai mare la cel mai mic - 6,8 inci, 6,6 inci și 6,1 inci. La Ultra suprafață plană a crescut, iar curbura a devenit mai puțin evidentă.

Ce mai este comun la ele? Camera de selfie de 12 megapixeli este unitară pentru toate cele 3 terminale. Aceasta aduce îmbunătățiri pentru un bokeh mai bun noaptea, analizează distanța obiectului pentru a separa background-ul mai bine, iar inteligența artificială identifică firele de păr. De asemenea, camera are Super HDR la 60 de cadre pe secundă.

Samsung Galaxy S23 Ultra aduce cele mai mari îmbunătățiri în zona de camere. Are 4 camere, adică una de 200 de megapixeli, una de 12 megapixeli (ultra wide) și două camere de 10 megapixeli (telefoto). S23+ și S23 au doar 3 camere - una de 50 de megapixeli (wide) și altele două de 12 megapixeli (ultra wide), respectiv 10 megapixeli (telefoto). 

Camera cu senzor de 200 de megapixeli, exclusivă pentru S23 Ultra combină 16 pixeli într-unul mai mare pentru fotografii mai reușit noaptea.

De asemenea, camera are funcții precum Night Portrait, pentru imagini mai reușit în condiții de luminozitate scăzută, dar și Advanced Night Videos, prin care analizează mișcările cu ajutorul procesorului, recunoaște condițiile de luminozitate și un unghi de stabilizare dublu față de anul trecut.

În plus, camera are și o tehnologie de Noise Reduction în video-uri, dar și ceea ce Samsung numește Astro Hyperlapse, posibilitatea de a face poze și video-uri speciale cu stelele de pe cer. Camera mai are Super Quad Pixel, care aduce un autofocus îmbunătățit și poate filma 8K la 30 de cadre pe secundă, o funcție utilă dacă vrei să editezi clipuri și să tai bucăți din ele fără să fii nevoit să faci zoom.

De altfel, Ultra este un telefon care e potrivit și pentru fotografii specializați, deoarece aplicația Expert RAW devine mai bună. Poți să tragi în 50 de megapixeli RAW, față de 12 megapixeli pe modelul de anul trecut și poți să editezi mult mai multe în poze.

Ce alte schimbări aduc telefoanele? Sunt câteva modificări când vine vorba de software. Samsung aduce mai multe moduri și rutine care setează telefonul să facă anumite lucruri automatizate în funcție de momentul zilei - dacă ești la muncă, acasă, dormi sau ești la sală. De asemenea, poți să coeditezi notițele din Samsung Notes printr-o integrare cu Google Meet.

Ce concluzii superficiale putem avea după primul contact cu aceste terminale? Dacă mă întrebi pe mine Samsung S23 este cel mai de dorit terminal aici, pentru că va avea un cost bun și în afară de camera de 200 de megapixeli are cam toate funcțiile de pe celelalte telefoane.

S23 Ultra e un rival important pentru zona de ultraproductivitate sau de ultrafotografie, iar designul este unul care se păstrează constant, fără multe schimbări față de anii precedenți.

Personal sunt un fan al seriei Galaxy S de la Samsung pentru că vremea experimentelor ciudate a trecut sau e rezervată pentru modelele pliabile. Acestea aduc tot ce e mai bun pe piață, cu mici modificări nișate în funcție de nevoile tale.



Citeste si