Prima soluție românească de recunoaștere facială. În ce industrii poate fi folosită

O echipă de două persoane din România a lansat o soluție de recunoaștere facială care ar putea fi folosită în sisteme de supraveghere inteligente, dar și în panouri publicitare. VisageCloud a fost lansat astăzi.

Este disponibil atât în varianta software-as-a-service, în cloud, dar și pentru a fi instalat pe infrastructura clienților. Soluția oferă și funcționalități conexe recunoașterii faciale, cum ar fi detectarea și alinierea punctelor cheie ale feței, clasificarea fețelor cu mai multe atribute, inclusiv gen, grupă de vârstă, culoarea ochilor, a pielii și a părului.

Folosind o abordare de tip API, soluția poate fi cu ușurință adaptată la o gamă variată de domenii, de la vending machines sau info kiosks care rețin clienții frecvenți și preferințele lor, la sisteme de supraveghere inteligente și până la panouri publicitare digitale care raportează structura demografică a audienței și modifică real-time reclama afișată.

Pentru a demonstra capabilitățile VisageCloud, am creat un demo care permite oricărui utilizator să găsească actorii similari cu persoanele prezente în orice fotografie încărcată. Procesul, inclusiv detectarea, clasificarea și căutara fețelor rulează în trei secunde sau mai puțin. Aplicația caută într-o bază de date de peste 5000 de actori cunoscuți. Aplicația poate fi accesată la http://visagecloud.com

Spre deosebire de soluțiile similare existente pe piață, VisageCloud nu necesită stocarea sau compararea imaginilor. Într-un proces care este mai eficient din punct de vedere computațional și care susține dreptul la intimitate, fotografia originală este convertită într-o semnătură compactă a feței, cunoscută drept face hash. Pe baza acestei semnături se pot realiza zeci de mii de comparații pe secundă folosind un computer convențional, cu posibilitatea accelerării până la sute de mii de comparații pe secundă pentru aplicații sensibile, în timp real. Imaginea originală nu se poate reface din semnătura compactă, garantând astfel anonimitatea utilizatorilor.

Un produs pentru retail omnichannel

Echipa din spatele VisageCloud e compusă din Bogdan Bocșe, cloud solutions architect și Cosmin Nicula, software engineer.

”Suntem foarte mulțumiți de rezultatele obținute atât pentru recunoașterea facilă cât și pentru clasificare. Ne concentrăm pe a îmbunătăți și lansa funcționalități noi în viitorul apropiat. Un exemplu ar fi recunoașterea facilă din profil sau recunoașterea perioculară, folosind doar zona din jurul ochilor, mai des vizibilă și foarte bogată în informație. Suntem foarte entuziasmați să lucrăm la asta”, a declarat unul dintre fondatori, Bogdan Bocșe.

Versiunea curentă a VisageCloud este rezultatul a șase luni de cercetare, dezvoltare și testare. Realizăm că suntem de abia la început de drum în contextul în care trebuie să abordăm piețele de mobile, augmented reality și virtual reality

”Versiunea curentă a VisageCloud este rezultatul a șase luni de cercetare, dezvoltare și testare. Realizăm că suntem de abia la început de drum în contextul în care trebuie să abordăm piețele de mobile, augmented reality și virtual reality. Considerăm de asemenea că recunoașterea facilă poate ajuta retailerii să livreze promisiunea de viziune unitară, omni-channel, asupra clienților, indiferent că ei vin online sau in-store. Ne dorim să lucrăm îndeaproape cu partenerii pentru a înțelege mai bine nevoile pieței și pentru a planifica pașii următori”, a spus Cosmin Nicula



Citeste si