Primii traineri confirmați la tabăra de afaceri Startup Your Life

De ce să vii la tabăra de antreprenoriat Startup Your Life? Timp de trei zile vei afla de la traineri și speakeri cu experiență care sunt secretele promovării business-ului și cum poți avea succes în afaceri, chiar dacă te lovești de probleme.

Startup Your Life este prima ediție a taberei antreprenoriale a start-up.ro. Cu această ocazie, invităm 25 de persoane care vor să aibă propria afacere sau să învețe secretele promovării și administrării unei afaceri mai bine într-un training intensiv de trei zile. Dacă ești interesat de vești, te poți înscrie pe site-ul evenimentului.

Ce poți învăța la tabăra noastră și pe cine vei întâlni? Definitivăm programul ca să-ți oferim cea mai mișto experiență. Vom începe prin bazele antreprenoriatului: ce să iei în considerare atunci când deschizi un business, care sunt lucrurile juridice de care te vei lovi și cum să te descurci cu birocrația. Vei învăța despre promovarea online prin Facebook, Google și online marketing, dar și cum să vorbești în public și să îți prezinți afacerea. La finalul fiecărei zile te vom sta la povești la un pahar de vin, alături de un antreprenor cu experiență care îți va povesti prin ce a trecut el.

Cu cine ai ocazia să te vezi la Startup Your Life?

În prima seară, Dorin Boerescu, CEO al 2Performant, va sta alături de noi pentru a ne povesti prin ce a trecut în carieră. Succesul nu va veni peste noapte, așa că Dorin e omul potrivit să vorbească de acest lucru. Până la a cunoaște succesul cu 2Parale (acum 2Performant), a trecut prin numeroase business-uri. După cum povestea în 2013, primul lui investitor a fost “nea Radu”, care l-a împrumutat cu 300 de dolari. Cu alți 1.000 de dolari de la părinți a pus bazele unei agenții de publicitate, ce avea să devină mai târziu Godmother. Începuturile lui antreprenoriale pot fi găsite în poveștile din căminele din Regie, unde vindea ness, sau în perioada de Sărbători, când era Moș Crăciun de închiriat.

Dorin a trecut prin șapte business-uri, a preluat un al optulea și are la activ vreo 3 exit-uri. Așa că de la el vei învăța că pentru a ajunge departe e nevoie de o muncă titanică și multă persistență.

De asemenea, pentru a-ți vorbi de începuturile în afaceri și cum să te organizezi în România îți va vorbi unul dintre tinerii fondatori de companie din România. Tudor Iacob a fondat NativeBox din nevoia personală de a mânca mai sănătos. A început să facă mixuri de semințe, le-a ambalat în pungi și le-a vândut. A ajuns astăzi să ofere inclusiv colțuri speciale de mâncare sănătoasă în companii mari din România. Tudor a reușit să construiască business-ul cu 6.000 de euro pe care i-a obținut prin fonduri primite la un incubator și a adăugat 4.000 de euro de la el. Totul a fost construit inițial cu o echipă mică, de aproximativ trei oameni și doi colaboratori.

Înscrie-te pe site-ul Startup Your Life pentru a primi noutăți despre conferință și să afli primul detaliile definitive. În fiecare zi adăugăm speakeri noi care să te ajute să-ți dezvolți afacerea la început de drum și cu care să interacționezi pentru a afla mai multe sfaturi concrete pe care le poți folosi.

Nouă ne place să credem că informația și educația pot să-ți ușureze munca, așa că vino la Startup Your Life. Avem locuri limitate și în curând vom face disponibile ofertele prin care poți să te bucuri de tabăra noastră de antreprenoriat.

Hai cu noi! Înscrie-te pentru vești la Startup Your Life. 




Citeste si