Producătorul de prăjituri Senneville îl atrage pe Marius Ghenea în Board of Advisors pentru a planifica o creștere națională și internațională

Producătorul de prăjituri și produse de patiserie din Timișoara Senneville a început structurarea unui Board of Advisors în care lui David Alb, CEO al companiei, i se alătură și investitorul Marius Ghenea. Noua structură consultativă are ca obiective creșterea națională și internațională a companiei Senneville și optimizarea finanțării companiei prin atragerea de noi investiții și granturi.

Managing Partner în cadrul fondului de investiții Catalyst România, antreprenor în serie și business angel cu investiții de success în România și estul Europei, Marius Ghenea se implică în numeroase comunități antreprenoriale și proiecte educaționale, fiind și autorul primei cărți de profil din România, “Antreprenoriat, Drumul de la Idei către Oportunități și Succes în Afaceri”.

În calitate de Business Advisor, Marius Ghenea ajută echipa executivă a Senneville prin furnizarea de recomandări cu privire la creșterea veniturilor, optimizarea costurilor, gestionarea resurselor umane și optimizarea finanțării companiei prin finanțări bancare, granturi sau investiții de capital. 

“Atragerea lui Marius Ghenea, antreprenor și investitor de succes, ca prim membru în noul Advisory Board ne va sprijini în procesul nostru de creștere accelerată. Pentru anul 2024 ne-am propus o scalare a companiei prin investiții noi, astfel ca o prioritate strategică este să atragem noi finanțări pentru creștere. Anticipez că piața de deserturi, cofetărie și patiserie își va continua dezvoltarea în 2024 și în 2025 datorită creșterii popularității produselor tradiționale și autentice”, a declarat David Alb, CEO al companiei Senneville.

Compania Senneville a înregistrat o cifră de afaceri de 18,3 milioane de lei (3,7 milioane euro) în anul 2023, în creștere cu 81% față de nivelul din 2022, și își menține astfel trendul de dezvoltare din ultimii ani, bugetând o creștere anuală de peste 80% și pentru anul 2024.  

În prezent, Senneville are șase locații proprii, colaborează deja cu patru mari rețele de magazine (Profi, Mega Image, Carrefour și Kaufland) și se află în discuții cu încă doua lanțuri de retail în vederea începerii colaborării în următoarele luni.

De asemenea, prin brandul propriu Arca, își va consolida colaborarea cu Monolith, un distribuitor care își desfășoară activitatea, la nivel național și internațional. Compania din Timișoara a ajuns la peste 50 articole listate în retail, jumătate din business fiind generat de vânzările către marile rețele de magazine din România iar restul business-ului este obținut din rețeaua proprie de magazine și din vânzările corporate.

Compania Senneville din Timișoara se extinde în prezent și prin activități de export alături de parteneri strategici din Diaspora, magazine și depozite specializate. Principalele țări țintite sunt Italia, Spania și Germania, întrucât acestea au o populație mare de români care își doresc să consume produse că acasă.  În prezent, compania Senneville are un număr de 70 de angajați.



Citeste si