Programul de microindustrializare 2018. Descarcă documentele necesare

Începând cu data de 13 august, ora 10.00, va deveni activă pe site-ul www.aippimm.ro aplicația de înscriere în cadrul Programului naţional multianual de microindustrializare 2018.

În vederea înscrierii în cadrul Programului, operatorii economici vor completa şi transmite online planul de afaceri începând cu 13.08.2018 ora 10.00, timp de 10 zile lucrătoare de la demararea înscrierii în Program, până la ora 20.00 a ultimei zile de înscriere, respectiv 29.08.2018, cu posibilitatea de prelungire a termenului până la epuizarea bugetului.

Descarcă la finalul articolului anexele și procedura completă a programului.

Programul de microindustrializare - obiective

Obiectivul Programului naţional multianual de microindustrializare îl constituie susţinerea investiţiilor în sectoarele economice prioritare stabilite prin prezenta procedură, creşterea volumului de activitate şi a competitivităţii IMM din aceste sectoare.

Schema este valabilă de la data publicării prezentului ordin în Monitorul Oficial al României până la 31 decembrie 2020, iar plățile în cadrul schemei de minimis vor fi efectuate până la 31 decembrie 2021.

Bugetul total estimativ alocat schemei de minimis pentru perioada de implementare a acesteia este de 297.436.000 lei.Bugetul alocat schemei de minimis pentru anul bugetar 2018, aprobat prin Legea nr. 2/2018  a Bugetului de Stat pe anul 2018 este de 74.359.000 lei. Bugetul estimativ al schemei de minimis pentru anii 2018, 2019 și 2020 este de 74.359.000 lei/anual.

Prin implementarea programului în perioada 2017-2020 se estimează acordarea de ajutor de minimis unui număr de 660 de beneficiari, din care minim 165 de beneficiari în anul 2018.

Ce înseamnă întreprindere unică în programul de microindustrializare 2018?

Noţiunea de “întreprindere unică” include toate întreprinderile între care există cel puţin una dintre relaţiile următoare:

(a) o întreprindere deţine majoritatea drepturilor de vot ale acţionarilor sau ale asociaţilor unei alte întreprinderi;

(b) o întreprindere are dreptul de a numi sau revoca majoritatea membrilor organelor de administrare, de conducere sau de supraveghere ale unei alte întreprinderi;

(c) o întreprindere are dreptul de a exercita o influenţă dominantă asupra altei întreprinderi în temeiul unui contract încheiat cu întreprinderea în cauză sau în temeiul unei prevederi din contractul de societate sau din statutul acesteia;

(d) o întreprindere care este acţionar sau asociat al unei alte întreprinderi şi care controlează singură, în baza unui acord cu alţi acţionari sau asociaţi ai acelei întreprinderi, majoritatea drepturilor de vot ale acţionarilor sau ale asociaţilor întreprinderii respective.

Întreprinderile care întreţin, prin intermediul uneia sau mai multor întreprinderi, relaţiile la care se face referire la literele (a)-(d) sunt considerate întreprinderi unice.

Coduri CAEN Programul de Microindustrializare 2018

Sunt eligibile în cadrul Programului societăţile care desfăşoară activităţi pe codurile CAEN aferente următoarelor diviziuni:

  • 10 Industria alimentară
  • 11 Fabricarea băuturilor: eligibil doar codul CAEN 1107 – Producţia de băuturi răcoritoare nealcoolice; producţia de ape minerale şi alte ape înbuteliate;
  • 13 Fabricarea produselor textile;
  • 14 Fabricarea articolelor de îmbrăcăminte;
  • 15Tăbăcirea şi finisarea pieilor; fabricarea articolelor de voiaj şi marochinărie, harnaşamentelor şi încălţămintei; prepararea şi vopsirea blănurilor;
  • 16 Prelucrarea lemnului, fabricarea produselor din lemnşi plută, cu excepţia mobilei; fabricarea articolelor din paie şi din alte materiale vegetale împletite;
  • 17 Fabricarea hârtiei şi a produselor din hârtie;
  • 1811 Tipărirea ziarelor;
  • 1812 Alte activitati de tipărire n.c.a.;
  • 20 Fabricarea substanțelor și produselor chimicecu excepția 2011, 2051, 2053, 2059.
  • 21 Fabricarea produselor farmaceutice de bază și a preparatelor farmaceutice;
  • 22 Fabricarea produselor din cauciuc şi mase plastice;
  • 23 Fabricarea altor produse din minerale nemetalice;
  • 24 Industria metalurgică;
  • 25 Industria construcţiilor metalice şi a produselor din metal, exclusiv maşini utilaje şi instalaţii - cu excepţia societăţilor care desfăşoară activităţi pe codurile CAEN aferente grupei 254 Fabricarea armamentului şi muniţiei;
  • 26 Fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice;
  • 27 Fabricarea echipamentelor electrice;
  • 28 Fabricarea de maşini, utilaje şi echipamente n.c.a.;
  • 29 Fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor și semiremorcilor;
  • 30 Fabricarea altor mijloace de transport cu excepția 3040;
  • 31 Fabricarea de mobilă;
  • 32 Alte activităţi industriale n.c.a.

Descarcă de aici documentele necesare și anexele pentru programul de microindustrializare 2018. 



Citeste si