- 13 Octombrie 2021
Proiectul prin care 25 de IMM-uri din alimentație au dezvoltat produse noi
Valoarea proiectului depășește 13,8 milioane de lei, iar acesta a fost co-finanțat de Uniunea Europeană, prin Fondul European de Dezvoltare Regională, cu scopul de a facilita transferul de cunoștințe și tehnologie de la un institut de cercetare, în cazul de față IBA București, la procesatori din industria alimentară, pentru a ajuta în special IMM-urile să devină mai competitive.
„Alimentația este esențială pentru menținerea unui status de sănătate normal, iar datorită științei putem monitoriza și îmbunătăți calitatea și valoarea nutritivă a alimentelor pe care le consumăm. Sunt multe afaceri mici, de familie, care realizează alimente precum conserve de legume și fructe, brânzeturi, produse de patiserie sau preparate din carne, care ne-au cerut ajutorul pentru a realiza alimente mai bune și mai sănătoase. Institutul are know-how-ul și resursele necesare pentru a ajuta companiile de procesare a alimentelor și ne dorim să continuăm să lucrăm îndeaproape cu acestea, deoarece îi putem ajuta să devină mai competitivi și, în același timp, să pună pe mesele românilor alimente mai sănătoase,” a declarat dr. Ing. Nastasia Belc, managerul proiectului Expertal.
Dezvoltarea unui aliment nou presupune o investiție de cel puțin 25.000 de lei
În funcție de provocările privind calitatea alimentelor, cu care se confruntă fiecare companie din proiect, IBA a dezvoltat o soluție personalizată care să țină cont de cerințele companiei și să le rezolve în cel mai eficient mod posibil. Calitatea unui aliment reprezintă un atribut complex și presupune 3 componente: calitate igienică, nutritivă și senzorială pentru care este nevoie de testări analitice de laborator, experimentări în stații pilot și, în unele cazuri, de calitate funcțională pentru care este nevoie de experimentări mai complexe de biodisponibilitate a nutrienților pentru a răspunde unor nevoi personalizate.
Investiția minimă necesară pentru testarea unui produs este de 25.000 de lei, o valoare semnificativă, mai ales pentru un producător mic. Datorită finanțării obținute de la Uniunea Europeană, prin Fondul European de Dezvoltare Regională, antreprenorii au susținut doar 20% din costul aferent îmbunătățirii produselor lor. În cadrul acestui proiect, companiile care au solicitat sprijin au fost din sud-estul, nord-estul și centrul României.
Astfel, în ultimii 5 ani, IBA a contribuit la îmbunătățirea unor alimente sau a dezvoltat unele noi, precum: suplimente alimentare, produse de patiserie, produse pe bază de miere și produse apicole, suc de fructe, dulceață sau chiar uleiuri cu valoare nutrițională îmbunătățită.
Institutul a ajutat, de asemenea, companiile să își testeze anumite produse alimentare pentru a putea da informații corecte și complete privind valoarea lor nutrițională care este afișată pe etichetele acestor produse.
În plus, IBA oferă și recomandări privind managementul eficient al sub-produselor și deșeurilor rezultate din procesul tehnologic, pentru a ajuta companiile să se alinieze la standardele și recomandările existente în legislația europeană.
Cum poate fi folosită știința pentru a pregăti alimente mai sănătoase?De exemplu, o companie care produce ulei presat la rece a solicitat sprijinul IBA pentru a se asigura că uleiul conține un raport optim de acizi grași Omega-3 și Omega-6. După testarea sortimentelor de ulei pe care firma deja le producea, s-a găsit proporția corespunzătoare dintre acestea pentru a realiza amestecuri care să îndeplinească criteriul de calitate cerut. Astfel, IBA a dezvoltat 5 produse, uleiuri recomandate pentru diferite tipuri de alimente, care au fost lansate cu succes pe piață.
O altă companie a cerut ajutorul IBA pentru a găsi soluțiile tehnologice potrivite astfel încât conținutul de acrilamidă din produsele coapte să fie conform recomandărilor Directivei Europene. Acrilamida este un contaminant de proces, cancerigen, care se formează la temperaturi de peste 120℃, în timp, având la bază anumiți precursori care pot favoriza formarea acestuia. Cercetătorii au analizat procesul de preparare și au re-proiectat tehnologia, astfel încât parametrii tehnologici (timp, temperatură, ingrediente utilizate sau mod de fermentare, acolo unde este cazul) să fie optimizați în sensul scăderii potențialului de formare al acrilamidei. Eliminându-se un contaminant de proces, periculos, alimentele obținute sunt mai sigure, mai sănătoase.
Prin proiectul Expertal, IBA a ajutat IMM-urile locale să crească nivelul de competitivitate al industriei alimentare românești, prin oferirea de produse alimentare de calitate superioară, obținute prin procese tehnologice eficiente și sănătoase precum și prin cunoștințe bazate pe evidențe științifice.
Valoarea totală a proiectului este de 13.898.923 de lei și este co-finanțat de Uniunea Europeană prin Fondul European de Dezvoltare Regională, prin Programul Operațional Competitivitate, axa 1: cercetare, dezvoltare tehnologică și inovație pentru sprijinirea competitivității economice și a dezvoltării afacerilor. Proiectul a fost dezvoltat de-a lungul a 60 de luni, începând din septembrie 2016.
Programul Operațional Competitivitate (POC) susține inițiative care contribuie la gestionarea provocărilor care decurg din sprijinul redus pentru cercetare, dezvoltare și inovare (CDI) și serviciile și infrastructura necesară pentru dezvoltarea tehnologiilor informației și comunicațiilor (TIC). Investind în aceste domenii, POC vizează stimularea competitivității economiei românești.
Mai multe informații despre programele prin intermdiul cărora UE sprijină România pot fi accesate aici.