- 12 Ianuarie 2016
Provocările fiscale din 2016 pentru companiile mici: "legislația este aplicată mai strict și amenzile au fost majorate
Anul acesta aduce pentru firme prevederi fiscale mai stricte și amenzi pentru neîndeplinirea obligațiilor fiscale. Am discutat cu Luiza Radu, expert contabil la Smart Advisors și unul dintre specialiștii care vor fi prezenți la evenimentele 7 for the Win organizate de start-up.ro și susținute de Orange despre ce aduce anul acesta și ce provocări au startup-urile în domeniul fiscal.
„Principalele provocări în 2016 sunt atât faptul că legislația este aplicată mai strict, cât și faptul că amenzile pentru neîndeplinirile obligațiilor de declarare au fost majorate. Obligațiile declarative încep de la înființarea firmei, dar majoritatea antreprenorilor la început de drum încep să se preocupe de acest aspect mult după ce termenul legal a trecut, fiind pasibili astfel de amenzi începând de la 500 de lei pentru o simplă omitere a achiziționării unui registru obligatoriu sau depunerii unei declarațiii”.
Află mai multe despre 7 for the Win aici și cum te poate ajuta să-ți lansezi un startup. Dacă ai întrebări, contactează-mă pe vlad@start-up.ro.
De asemenea, spune Luiza Radu, o altă provocare pe care o aduce anul 2016 este limitarea tranzacțiilor cu UE prin faptul că „Fiscul refuză într-un mod aleatoriu și netransparent acordarea numărului de TVA, lucru care duce la imposibilitatea înregistrării în Registrul Operatorilor Intracomunitari, condțiie obligatorie dacă vreți să faceți tranzacții cu persoane impozabile din Uniunea Europeană”.
Varianta bună de optimizarePrincipalele provocări în 2016 sunt atât faptul că legislația este aplicată mai strict, cât și faptul că amenzile pentru neîndeplinirile obligațiilor de declarare au fost majorate.
Luiza Radu spune că majoritatea celor care-și fac o firmă nouă întreabă care este varianta prin care pot plăti mai puțini bani statului. „Paradoxal, 80% din freelancerii cu care discut ajung să aleagă varianta cea mai costitisitoare din punct de vedere al taxelor, dar favorabilă lor din alte puncte de vedere“, spune expertul fiscal.
„Este clar că la ora actuală, în 2016, cea mai avantajoasă formă de fiscalizare este SRL-ul sau SRL-D, pentru cine îndeplinește condițiile“, mai spune Radu.
„Majoritatea antreprenorilor la început de drum au impresia că înființarea firmei a fost hopul cel mai greu. Contabilul este persoana care le dă vestea proastă, și anume că greul de-abia acum începe. De-abia când îi întroduc pe antreprenori în hățișul contabilității și al fiscalității, explicându-le despre obligațiile declarative și despre multitudinea de reguli pe care trebuie să le respecte, atunci încep să conștientizeze aspecte ale afacerii lor la care nu s-au gândit până în acel moment“, crede Luiza Radu. Astfel, principala vulnerabilitate a unui startup e lipsa de informare asupra unor aspecte cu impact masiv.
Majoritatea antreprenorilor la început de drum au impresia că înființarea firmei a fost hopul cel mai greu. Contabilul este persoana care le dă vestea proastă, și anume că greul de-abia acum începe.
Sfatul Luizei este ca relația dintre un startup și un expert pe fiscalitate să nu fie unidirecțională. Practic, nu trebuie să te duci cu sacoșa de acte la contabil, ci relația să fie activă, pentru a înțelege în permanență obligațiile pe care la are o firmă mică.
Așteptări de la 7 for the WinLuiza Radu va fi speakerul seminarului de „Fiscal knowledge“ pe 17 martie în cadrul evenimentelor 7 for the Win organizate de start-up.ro și susținute de Orange. De la participanții la conferință, Luiza se așteaptă să treacă repede peste bariera întrebărilor despre evaziunea fiscală, de tipul „cum pot să nu plătesc deloc taxe la stat“ și să se orienteze spre discuții privind varianta optimă pentru afacerea fiecăruia, respectând totuși legea.
„Voi avea multă răbdare și voi explica lucrurile pe limba fiecăruia. Cu cât vor pune o întrebare mai aplicată, cu atât se pot aștepta la un răspuns cât mai exact. De multe ori, cel mai mic amănunt schimbă întreaga soluție fiscală, iar omisiunea unui detaliu aparent nesemnificativ poate duce la un răspuns eronat“, spune expertul Smart Advisors.