Publicitatea declarației de căsătorie și GDPR

Scrieți pe Google „publicație starea civilă”, selectați modul „imagini” și observați rezultatul...Poate chiar vă regăsiți numele pe internet, alături de soțul/soția de atunci sau (încă) din prezent. Ne întrebăm bineînțeles, câți dintre fericiții viitori soți publicați, mai au același statut și astăzi?!...

Este un articol în Codul Civil (Legea 278/2009) a cărui practică de punere în aplicare de către primari, pe cât de mult ne amuză, pe atât de mult ne contrariază! În opinia noastră, procedura de „publicitate a căsătoriei” prevăzută de Codul Civil trebuie supusă perspectivei GDPR, adică principiilor Regulamentului. Articolul 283 (și următoarele), tratează „publicitatea declarației de căsătorie”, care prevede - art. 283 alin (1) – că: 

„În aceeași zi cu primirea declarației de căsătorie, ofițerul de stare civilă dispune publicarea acesteia, prin afișarea în extras, într-un loc special amenajat la sediul primăriei și pe pagina de internet a acesteia unde urmează să se încheie căsătoria și, după caz, la sediul primăriei unde celălalt soț își are domiciliul sau reședința.”

Ceea ce se publică este un „extras al declarației de căsătorie”. Același articol 283 alin. (2), precizează datele personale care trebuie “în mod obligatoriu” cuprinse în extrasul care se publică: “data afișării, datele de stare civilă ale viitorilor soți și, după caz, încuviințarea părinților sau a tutorelui, precum și înștiințarea că orice persoană poate face opoziție la căsătorie, în termen de 10 zile de la data afișării.”

Pe scurt, dacă în termenul susmenționat nu s-a opus nimeni din oraș sau din comună căsătoriei anunțate de cei doi (publicitatea se face în temeiul art. 285 din Codul civil care tratează “opoziția la căsătorie”) prin această procedură oficială și mijlocită de primărie, atunci căsătoria se înfăptuiește.

Până aici totul este bine, însă obligația stabilită de legiuitor în sarcina primăriilor de a afișa pe internet (pe paginile primăriilor) aceste documente, generează o practică care se pune în vădit dezacord cu prevederile GDPR. În prezent, pe internet sunt sute poate chiar mii de documente disponibile, publicate de toate primăriile comunelor și orașelor din România, vechi de ani de zile; am găsit „publicații” din 2007, din 2013, din 2017, inclusiv din 2020, iar formatul utilizat nu pare a fi un standard, cel puțin nu în privința informațiilor care sunt solicitate: alături de numele și prenumele viitorilor soți, apare înscrisă adresa de domiciliu a fiecăruia, vârsta dar și date din Cartea de Identitate, iar aceste informații nu sunt uniform regăsite în toate formularele publicate...

Aflăm din istoricul opozițiilor la căsătorie, că în majoritatea țărilor catolice, practica publicării intenției de căsătorie aparține în special bisericilor (parohiilor), pe când țările Bisericii Romano Catolice au renunțat la această practică (în anul 1983). În secolul XVI (anii 1563), publicitatea intenției de căsătorie era realizată prin strigarea timp de 3 zile consecutiv, de către preotul paroh în biserică (în timpul slujbei) a numelor celor care intenționau să se căsătorească. Totuși, chiar și astăzi, în unele parohii Romano Catolice, intenția căsătoriei este anunțată în revista bisericii.

În prezent, procedura publicității căsătoriei pentru opoziție pentru cazul în care realizarea legământului nu este considerată legală de posibili terți interesați, din SUA până în Canada și din Finlanda până în Marea Britanie sau Germania, revine parohiilor. Belgia spre exemplu, a eliminat obligativitatea procedurii publicității căsătoriei în anul 2000. Cu alte cuvinte, statul a ales să nu se (mai) „implice” în soarta relației de cuplu încă dinaintea înfăptuirii acestui legământ, scăpând astfel de o procedură birocratică. Eventualii oponenți ai căsătoriei, se vor opune dacă află „din gura târgului” sau vor merge (cumva) mai departe, împăcându-se cu ideea ratării... Se-ntâmplă!

În concluzie, dacă practica publicității căsătoriei în România, aduce în spațiul public al internetului, un așa volum de informație, cred că se impune a regândi intențiile art. 283 alin. (2) din Codul Civil și de ce nu, poate revenim la modalități de publicitate a intenției de căsătorie din secole mai vechi, care au funcționat până recent, iar în anumite țări încă funcționează... 



Citeste si