Qualitance ajunge la 1,5 mil. de EUR într-o emisiune de obligațiuni și caută mai multă extindere internațională

Compania românească de IT și inovație Qualitance a încheiat cu succes o ofertă de obligațiuni corporative, intermediată de Tradeville, suma totală a subscrierilor ajungând la 1,5 milioane de euro.

Oferta a fost închisă anticipat, în urma interesului ridicat din partea investitorilor, fiind suprasubscrisă încă din prima zi. Compania și-a atins suma-țintă stabilită, înregistrând sume cu 1.25 mil. de euro peste pragul minim de succes.

Oferta a marcat o inovație la nivelul plasamentelor private de obligațiuni corporative din România, fiind prima ofertă desfășurată prin sistemul BVB în care s-a folosit un sistem de tip „licitație olandeză”, prin care s-a determinat nivelul optim al ratei cuponului obligațiunilor. Astfel, această rată a dobânzii a fost stabilită prin licitație la un nivel care să echilibreze cât mai bine interesul investitorilor și pe cel al emitentului.

Subscrierile pentru obligațiunile Qualitance s-au putut realiza exclusiv prin intermediul Tradeville. Obligațiunile au o valoare nominală de 500 de euro, o scadență de 3 ani și o dobândă fixă de 5% pe an, plătibilă semestrial, cu posibilitatea de rambursare anticipată.

Poți citi aici un interviu cu Ioan Iacob, CEO al Qualitance în acest articol de pe start-up.ro. 

“Ne propunem să continuăm extinderea internațională, cu o prezență accentuată în Europa, dar și dezvoltarea propriilor platforme de tehnologie. Planurile Qualitance pe următorii 3 ani prioritizează investițiile în zona de creștere și dezvoltare a structurii actuale – a echipei, a prezenței internaționale prin entități noi sau chiar achiziții, precum și a portofoliului de clienți alături de care să desfășurăm proiecte complexe de transformare digitală, folosind în special Inteligența Artificială și Machine Learning", a declarat Radu Constantinescu, co-fondator și managing partner la Qualitance.

Anul acesta, compania a deschis subsidiare noi la New York și Londra și și-a extins biroul din Sydney, unde derulează proiecte de inovație și transformare digitală.

În perioada 2016 - 2018, Qualitance a înregistrat creșteri anuale de peste 36% ale cifrei de afaceri. La sfârșitul anului 2018, societatea înregistra un avans de 36,1% față de anul precedent, în timp ce în 2017, era în creștere cu 37,6% față de 2016.



Citeste si