- 4 Decembrie 2023
Radu Chilea, Grădina Urbană Concept: de la "Radu Cărămidă" la "Radu Florarul"
Interviul cu Radu Chilea este publicat în secțiunea “Antreprenori” de pe start-up.ro, susținută de către ING Bank, partener de creștere pentru afacerile din România.
Proiectul „Antreprenori” este sustinul de ING Bank, partener de creștere pentru afacerile locale. Într-un context dinamic și încă incert, ING oferă predictibilitate, prin instrumentele financiare potrivite, si sprijină dezvoltarea sustenabilă a afacerilor din România, pentru a ajunge la nivelul următor.
Radu a lucrat în vânzări, iar astăzi importă flori tăiate și plante vii prin Grădina Urbană Concept. Lucrează cu organizatorii de evenimente să aducă cele mai frumoase creații în fața participanților. S-a învățat singur secretul florilor, iar când a înțeles că mai are nevoie de informații, a dat un job bun și a lucrat în depozit.
Grădina Urbană Concept a început în 2018, a evoluat bine, dar în 2020 a venit pandemie și a oprit evenimentele. Cu toate acestea, a reuștit să treacă peste acest șoc care i-a văzut nevoiți să arunce flori de 20.000 de euro atunci când lucrurile s-au blocat.
În 2022 Grădina Urbană Concept a înregistrat o cifră de afaceri de 2 milioane de euro, 2023 fiind probabil la același nivel, pentru că 2022 a adunat evenimente amânate timp de 2 ani.
Sunt o echipă mică, de doar șapte oameni, dar care a crescut treptat, pentru că la început era doar Radu, apoi după șase luni au fost trei persoane.
Cum a ajuns Radu Chilea la floriRadu spune despre sine că înainte de flori a vândut cărămizi. “Eram Radu Cărămidă. Acum sunt Radu florarul”, râde el.
A aflat de la un prieten că în industria florilor s-ar câștiga bine. Era manager de magazin la un lanț de Do It Yourself și a zis să încerce. A deschis o florărie. Nu a mers.
“Primele luni au fost îngrozitoare. Mi-am dat seama că nu am cunoștințe adecvate pentru ceea ce fac, am început să mă documentez. După un an jumate am închis florăria. Se întâmpla prin 2023. Așa că am luat hotărârea să mă angajez. Am avut de ales între a mă duce spre construcții sau să merg în zona de flori. Am ales varianta cu flori și m-am angajat la un depozit, deși aveam studii peste munca de lucrător în depozit”, spune Radu.
Dar motivația sa a fost că trebuie să învețe afacerea și florile. A făcut-o și în 2018 a pornit afacerea, dar consideră că cea mai mare provocare a fost antreprenoriatul în sine. Crescuse în depozit de la lucrător la manager. Lucra și în evenimente, dar totul în paralel.
“Mi-am dat seama că erau solicitări pentru anumite produse, dar se ferea lumea să le aducă în România. După 3 ani și jumătate în depozit, obosit, am spus stop. Am făcut o vizită în Olanda și am început afacerea de azi”, spune Radu.
A fost complicat. A împrumutat bani, a girat cu un apartament, doar că viziunea nu se potrivea cu piața.
“Piața de flori e un domeniu complicat la noi, dar am reușit să răzbim și am avut senzația că am luat hotărârile corecte”, spune Radu.
Au vrut să facă lucrurile diferite, pentru că știe ce înseamnă ca un client să ceară ceva și să primească “ce se găsește”. “Ăsta e lucrul pe care am vrut să-l facem. Când dai o comandă îți asumi că produsul este disponibil sau să dai tot ce e mai bun ca să-l găsești”, explică antreprenorul.
Pandemia a însemnat pierderi de marfă, pierderi de evenimente și panică. “Toți am fost panicați. Da, au fost momente când s-au anulat evenimente de pe o zi pe alta, dar volumul de pierderi a fost mare. Am încercat apoi să previzionăm orice accident”, explică fondatorul Grădina Urbană Concept.
Ce așteptări are un antreprenor de la o bancăDomeniul florilor e complicat. Și de multe ori privit cu preconcepție, din cauza celor care aleg să facă evaziune fiscală. Așa că e o provocare pentru Radu.
De la o bancă vrea înțelegere și deschidere. “Am avut noroc că am găsit pe cineva care a înțeles ce facem și a avut încredere. E important să crezi în ceea ce vezi. E un domeniu greu, uneori ai un 8 martie bun, alteori unul prost. Ca antreprenor nu știi tot, așa că trebuie să găsești oameni de la care să înveți, să afli și oameni care să fie dispuși să fie alături de tine”, explică Radu.
Un sfat pentru alți antreprenori“Singurul lucru ar fi să nu renunți la primul hop. Toți avem senzația că undeva greșim și că lucrurile nu merg în direcția care trebuie. Doar trebuie să cercetezi un pic și să vezi ce anume ai nevoie, cum ai nevoie să parcurgi următorii pași și următorii ani”
Ce și-ar spune Radu dacă ar avea 20 de ani?Ce întrebare și-ar pune Radu Chilea“Până la 30 de ani e de preferat să muncești, să tragi mult, să înveți, să acumulezi informații. După 30 poți să riști să deschizi ceva care te face să te simți bine. Dacă aș începe un business acum aș începe în producție sau agricultură”, își spune Radu.
“Aș mai face vreodată ce am făcut până acum? Cred că da. Și în egală măsură nu aș schimba nimic. Orice experiență, bună sau rea, e o lecție. O lecție care te motivează să fii mai bun”, spune Radu Chilea.