Raportul financiar Huawei 2019: cum s-au schimbat vânzările de smartphone-uri

Huawei a dat azi publicității Raportul său anual pentru anul 2019, detaliind încasările globale ale companiei care au ajuns în 2019 la 123 miliarde USD, în creștere cu 19,1% față de anul precedent; profitul net a ajuns la 8.97 miliarde USD, iar fluxul de numerar din activitățile operaționale a depășit 13.08 miliarde USD, cu 22,4% mai mult decât în anul precedent.

Ca parte a investițiilor sale continue pe termen lung, Huawei a investit 15,3% din încasările sale pe anul 2019 respectiv sau 18.85 miliarde USD, în cercetare și dezvoltare. În ultimii zece ani, cheltuielile totale în cercetare și dezvoltare depășind 85.91 miliarde USD.

"2019 a fost un an extraordinar pentru Huawei," a declarat Eric Xu, președintele prin rotație al Huawei. "În ciuda unei presiuni externe enorme, echipa noastră a mers mai departe, fiind concentrată pe crearea de plusvaloare pentru clienții noștri. Am muncit din greu pentru a le câștiga respectul și încrederea, atât a lor, cât și a partenerilor noștri din întreaga lume. Afacerile rămân puternice în continuare."

În 2019, afacerile Huawei pentru operatorii de telecomunicații au condus la lansarea comercială a rețelelor 5G. Pentru a încuraja adopția comercială și a promova inovația în domeniul aplicațiilor 5G, compania a înființat centre comune de inovație 5G împreună cu operatorii din toată lumea. Soluțiile Huawei RuralStar pentru stații de bază rezolvă eficient problemele de acoperire din zonele izolate ale lumii. Aceste soluții sunt folosite în peste 50 de țări și regiuni, aducând Internetul mobil pentru mai mult de 40 de milioane de locuitori din zone izolate. În 2019, încasările din afacerea Huawei pentru operatori au ajuns la 42.48 miliarde USD reprezentând o creștere de 3,8% față de anul precedent.

Huawei Enterprise – performanțe financiare

Afacerile Huawei pentru verticala enterprise continuă să sprijine transformarea digitală a clienților din diverse industrii, pe măsură ce compania contribuie la construirea fundației lumii digitale. La nivel global, peste 700 de orașe și 228 de companii fin top 500 Fortune Global au ales Huawei ca partener al transformării lor digitale. În 2019, Huawei și-a anunțat strategia pentru computing, având ca scop promovarea unui ecosistem fertil pentru dezvoltarea unei lumi inteligente.

Ca parte din această strategie, compania a lansat cel mai rapid procesor AI din lume, Ascend 910, precum și clusterul de training AI, Atlas 900. În 2019, încasările din vânzările enterprise ale Huawei au ajuns la 12.84 miliarde USD, marcând o creștere anuală de 8,6%.

240 de milioane de smartphone-uri livrate

Afacerea Huawei pentru consumatorii finali continuă să aibă o creștere robustă, cu un total de 240 de milioane de smartphone-uri livrate pe parcursul anului. Huawei raportează progrese și în dezvoltarea ecosistemului Seamless AI Life pentru orice scenariu și dispozitiv, inclusiv computere personale, tablete, dispozitive purtabile și ecrane inteligente. În 2019, încasările din afacerea pentru consumatori au ajuns la 66.91 miliarde USD, crescând cu 34% față de anul anterior.

"Mediul de afaceri extern se va complica și mai mult de acum încolo," a avertizat Xu. "Trebuie să creștem în continuare competitivitatea produselor și serviciilor noastre, să promovăm inovația deschisă și să creăm plusvaloare mai mare pentru clienții noștri și pentru societate în general. Acesta e singurul mod în care putem profita de oportunitățile istorice oferite de transformarea digitală și inteligentă a industriilor, și astfel ne putem menține o creștere robustă pe termen lung."



Citeste si