- 10 Februarie 2022
Raportul Launch 2021: care sunt cele mai populare domenii pentru startup-urile din România
Launch - comunitatea fondatorilor de startups - lansează prima ediție a Launch Community Report 2021, material ce urmărește evoluția startup-urilor din comunitate și care poate fi un punct de plecare în ceea ce privește analiza ecosistemului startup-urilor early-stage din România.
„Așa cum, într-un startup tech, echipa e decisivă în execuția celei mai potrivite soluții pentru problema sau nevoia identificată, la fel și noi, în Launch, ne-am găsit coechipierii potriviți împreună cu care să îndeplinim misiunea comunității, iar aceștia sunt coorganizatorii Launch și toți cei care contribuie în comunitate”, spune Alexandru Agatinei, CEO How to Web, coorganizator Launch.
Analiza ne arată că valul de automatizare, popularizat de UiPath în ultimii ani, a fost în continuă creștere și în 2021. Cea mai atractivă industrie pentru dezvoltarea de produse a fost cea de Developer Tools & Productivity (14,5%), urmată de Health (11,3%) și Education (9,7%)
Echipele fondatoare au un angajament puternic în ce privește dezvoltarea produselor, construind în echipe mici, de până la 3 fondatori și cofondatori (79,1% dintre startup-uri). Aceștia își finanțează, în mare parte, activitatea prin fonduri proprii sau de la apropiați (aproape 60% dintre ei).
„Suntem onorați să contribuim prin Google for Startups la dezvoltarea ecosistemului de startup-uri în România și ne bucurăm că putem ajuta antreprenorii la început de drum prin această inițiativă comună”, spune Dan Oros, Head of Marketing Google & YouTube România, coorganizator Launch.
Fondatorii construiesc soluții utile pentru segmentele de clienți pe care le adresează: 97% dintre startup-uri au deja utilizatori pentru produsele de tehnologie create și 72,6% încasează deja venituri din acestea.
„Creat și Gândit în România trebuie să implice dezvoltarea de produse de tehnologie care răspund la probleme reale din societate, astfel încât să nu pierdem trenul competitivității și al atragerii de talente. Susținem comunitatea Launch pentru că pregătește și îndrumă ideile de afaceri să se transforme în business-uri sustenabile, care să aibă de la început o mentalitate de scalare”, spune Cătălin Lupoaie, Manager Comunicare și Afaceri Publice BCR.
Raportul urmărește evoluția startup-urilor din comunitatea Launch după primul an de la formarea acesteia. Rezultatele reflectă răspunsurile a 62 de startup-uri dintr-un total de 74 de startup-uri aflate în comunitate, la momentul colectării datelor, adică o rată de răspuns de 84%.
Launch - comunitatea fondatorilor de startups - este o inițiativă a How to Web, Google For Startups și InnovX-BCR. Launch oferă acces gratuit la resursele pe care fondatorii produselor de tehnologie au nevoie pentru a crea un startup de succes: activități de grup și sesiuni de lucru relevante, mentorat, întâlniri cu experți și proiecte pilot.
În primul an de activitate, în Launch s-au alăturat peste 130 de fondatori și cofondatori din peste 70 de startup-uri. În cadrul comunității, fondatorii au fost sprijiniți de peste 100 de operatori, reprezentanți ai companiilor din industrie, investitori și fondatori de succes din ecosistemul din România.
Raport Launch 2021 by start-up.ro on Scribd