Război Ucraina: cum se pot reloca firmele din Ucraina în România. Alte facilități în contextul actual pentru companii și cetățeni

Piața din România oferă numeroase posibilități atât pentru antreprenorii ucraineni, cât și pentru companiile nou înființate de aceștia pentru a-și desfășura activitatea, dar și oportunități multiple pentru ucrainenii care doresc să se stabilească în România, fiind stimulată angajarea acestora de către companiile din România, arată o analiză realizată de Accace Romania, companie de consultanță de afaceri.

Prin publicarea în Monitorul Oficial cu numărul 231/08.03.2022 a Ordonanței de Urgență 20 din 7 martie 2022 a fost permisă modificarea și completarea anumitor acte normative, precum și stabilirea unor măsuri de sprijin și asistență umanitară. 

Astfel, principalele prevederi fiscale ale Ordonanței vizează introducerea în categoriile cheltuielilor deductibile a sumelor reprezentate de donații în bani acordate de persoane fizice și juridice către Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) pentru sprijinirea cetățenilor proveniți din zona de conflict armat din Ucraina, precum și introducerea de noi reglementări pentru cheltuielile cu bunurile, mijloacele financiare și serviciile acordate UNICEF și altor organizații internaționale, care își desfășoară activitatea potrivit unor acorduri speciale la care România este parte.

De asemenea, cetățenii ucraineni intrați legal pe teritoriul României și care nu solicită azil în România, pot fi încadrați în muncă fără avizul de angajare. În acest context, încadrarea pe piața muncii a cetățenilor ucraineni care nu dețin documente care să probeze calificarea profesională sau experiența în activitate necesare ocupării unui loc de muncă, se poate realiza, pentru o perioadă de 12 luni, cu posibilitatea de prelungire cu perioade de 6 luni, pentru maximum un an, în baza declarației pe propria răspundere a acestora că îndeplinesc condițiile de calificare profesională și experiență în activitate necesare ocupării locului de munca pe care urmează să fie încadrați și nu au antecedente penale care să fie incompatibile cu activitatea pe care o desfășoară sau urmează să o desfășoare pe teritoriul României

Totodată, în contextul evoluției evenimentelor din Ucraina, autoritățile au stabilit soluții pentru asigurarea drepturilor la educație, sănătate, muncă, protecția copilului și protecția persoanelor cu dizabilități, precum dreptul de a primi gratuit asistență medicală și tratament corespunzător, prin sistemul național de asistență medicală de urgență și de prim ajutor calificat, integrarea minorilor în sistemul de învățământ românesc sau acces la sistemul asigurărilor pentru somaj, la măsurile de prevenire a somajului și la măsurile pentru stimularea ocupării forței de muncă.

„Din cauza evenimentelor armate în Ucraina, foarte multe persoane fizice, dar și companii au avut ca singură opțiune părăsirea țării pentru siguranța lor și căutarea unui loc nou în țările din regiune pentru a-și putea continua viața cotidiană și activitățile economice. Pentru sprijinirea acestora, România a venit cu un set de măsuri legislative care să le faciliteze accesul acestora în România, precum și drepturile la sănătate, educație, muncă, dar și de protecție a persoanelor vulnerabile. De asemenea, măsurile prevăzute în Ordonanța de Urgență încurajează societatea civilă, mediul privat și persoanele fizice să facă în continuare donații în beneficiul refugiaților ucraineni, iar organizațiile internaționale să aibă un mecanism mai simplu de colaborare”, a declarat Laura Ștefan, Managing Director Accace România.

Companiile ucrainene din IT și cercetare care se relochează în România pot accesa stimulente din partea statului

Cetățenii și afacerile ucrainene relocate pe teritoriul României pot beneficia din partea statului român de un plan de stimulente.

Astfel, persoanele fizice care lucrează ca specialiști IT sau în domeniul Cercetării și Dezvoltării pot beneficia de o scutire de 10% a impozitului pe venit standard în anumite condiții menționate în legislația internă română.

De cealaltă parte, companiile care desfășoară activitatea pe teritoriul România și în conformitate cu legislația în vigoare pot beneficia de o amortizare fiscală suplimentară de 50% pentru cheltuielile de cercetare și dezvoltare eligibile și pot aplica amortizarea accelerată pentru aceste cheltuieli, dar și scutirea de impozit pe profit reinvestit în anumite tipuri de active.    

Accace România a realizat un ghid practic pentru companiile ucrainene care vor să intre pe piața din România, cu principalele obligații de catre trebuie să țină cont acestea. Ghidul poate fi consultat pe larg aici. 

Noile măsuri luate împotriva Rusiei în contextul războiului din Ucraina

Uniunea Europeană a aprobat un nou set de sancțiuni împotriva Rusiei ca răspuns la agresiunea pornită în Ucraina, cu scopul de a descuraja invazia prin intensificarea presiunii economice în Kremlin.

Astfel, cel de-al patrulea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei adoptat de UE la jumătatea lunii martie interzice toate tranzacțiile cu anumite întreprinderi de stat, furnizarea de servicii de rating de credit oricărei persoane sau entități din Rusia, dar și investiții noi în sectorul energetic.

De asemenea, Consiliul Uniunii Europene a extins lista persoanelor care au legătură cu baza industrială și de apărare a Rusiei și a introdus restricții comerciale în ceea ce privește fierul și oțelul, produsele de lux, dar și sancțiuni pentru mai multe persoane și entități.



Citeste si